ALECU DELEU / SEMNE DE CARTE
"Poetul Ioan Sîrbu este singurul scriitor moldovean din jumătatea secolului trecut care şi-a publicat opera aici, în Moldova dintre Prut şi Nistru" relatează Leon. I. Boga.
Mai mult și cu mai multă ardoare entuziastă despre Ioan Sîrbu găsiți la Iurie Colesnic în Basarabia necunoscută Vol. 2, pag. 32-35
https://blogosfera.md/view-post-v-183259-0-romana.html
iar mai concis și sec - la George Călinescu în Istoria literaturii române, ediția a II-a, la pagina 279:
Ne-am întâlnit cu Leonid Kravciuk în toamna lui '91 la Vinogradovka (Burgugi) de lângă Arțiz, când își făcea campanie electorală pentru președinția Ucrainei în sudul Basarabiei. Încă mesteca din colacul de bun-venit oferit de bulgarii locului, când i-am ieșit în cale pe scările casei de cultură și l-am întrebat:- Pan Kravciuk, poate Ucraina să devină cu-adevărat democratică fără a lichida consecințele pactului Molotov-Ribbentrop și fără să înapoieze teritoriile care nu sunt istoric ale ei?- Nu este o problemă istorică, ci una politică - mi-a răspuns diplomatic, și a adăugat - mulțumesc.În următorul moment au intervenit bodyguarzii, și fiecare ne-am căutat de drumul său.A fost un om important la temelia Ucrainei moderne.RIP
AD
(12 mai 2022)
Așa l-am văzut pe Andrei Pleșu la Chișinău în '91, parcă, sau '92 (nu-mi amintesc cu exactitate anul). I-am solicitat atunci un interviu, pe care l-am realizat la Palatul Republicii și l-am publicat în Literatura și Arta.Întamplarea mi l-a scos mereu în cale pe Pleșu începând cu acea ceremonie de instalare a lui în postul de ministru al culturii în decembrie '89, când am gustat fascinat prima doză de elocință "românească" live în interpretarea duetului Dan Hăulică-Andrei Pleșu.Au urmat numeroasele "nici așa, nici altminteri" din Dilema Veche, luările de cuvânt la lansările de carte de la Gaudeamusuri și Bookfesturi, chiar și unele instantanee din Piața Amzei la tarabele cu salată și spanac - captivante franje de interferență.
Ce mai, am un constant apetit pentru Andrei Pleșu!
Nepotului meu Ciprian Cozaru:
- Mi-a "pasat"-o People ca o capodoperă a genului (n-am mai citit thrillere din secolul trecut, cred!) și s-a ținut scai de mine cu "temperaturi înalte" (noroc de marea la doi pași de mă răcoream periodic până am dat-o gata).
Ți-o recomand și ție în cunoștință de fapt că ești obligat la lecturi medicale, pe care le vei regăsi consistente și în acest roman al lui Ellroy, cu tangențe în psihiatrie și, mai ales, "chirurgie" aplicată în sprijinul genului literar anunțat de coperți și de speța scriiturii.
Sunt curios să văd și filmul, dar suspectez (cam așa se întamplă cel mai des), că se va lăsa bătut de literatură.
AD
(23.08.2014)
Îndemnat de o cronică de Andrei Pleșu în Dilema Veche despre cartea lui Ion Vianu Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru, savurez entuziast reflecțiile unei inteligențe dense și de un gust superior. Iată, câteva spicuiri menite să intrige căutătorii de lecturi rafinate:" Limbajul uman este fondator pentru societate și, prin urmare, funciar violent";"Marea teamă a psihiatrului bun este aceea că ar putea întrerupe cursul gândirii celuilalt, împiedicându-l să descopere el singur ceva esențial despre sine ";" ... un psihanalist-Hristos, care primind palma peste obraz, nu ar fi întors și obrazul celălalt, ci ar fi oferit agresorului o interpretare, sensul simbolic al palmei";"Hamlet este un psihiatru bun (în ambele sensuri: bun opus lui rău, și bun, opus lui prost, incapabil)";
" ... psihiatria este o "meserie imposibilă", cum a spus ( la batrânețe!) Freud, alăturând-o altor două activități umane, la fel de imposibile, educația și guvernarea";
AD
(17.12.2019)
Punctez, doar, câteva curiozități în legătură cu "Corabia nebunilor" a lui Brant:
a) este cea mai populară carte în Germania până la Werther-ul lui Goethe
b) opul a suportat șase ediții încă în timpul vieții autorului, a fost rescris și tradus, spune internetul, aproape în toate limbile europene, însă în limba română nu l-am găsit (!), decât această ediție moldovenescă tradusă din rusă de Petru Cărare și prezentată grafic măiestrit de Isai Cârmu
c) unele din cele 112 capitole-ipostaze ale "nebuniilor" din ediția princeps, totuși, nu au trecut de cenzura sovietică - de exemplu, hulitorii ai celor sfinte nu au nimerit printre nebuni în variantele din urss-ul ateist
N-are rost să amintesc, că vasul alegoric al lui Brant n-a naufragiat în cele peste cinci secole de la lansare, și, că Sfântul Grobian, personajul fictiv protector al viciilor umane și al oamenilor grosolani și vulgari, își face bine treaba peste tot - vă puteți convinge singuri citind acestă minunată capodoperă renascentistă. AD
(09.08.2021)
În "La răspântia imperiilor moarte - de la Dunăre la Nistru" găsim un succint panoramic al României anului 1930 sub forma unor, la prima vedere, simple note de călătorie. De fapt, e o atentă și subtilă observare și relatare sintetică ale unui distins intelectual - Lucien Romier - istoric, jurnalist, politician.
Am fost surprins de modernitatea reflecției sale asupra Europei și de conștiența sa asupra construcției europene, din care nu ne vedea lipsind.
Acum aproape o sută de ani Romier, despărțindu-se de Basarabia în acordurile unei orchestre de jazz dintrun han din vechiul port al Chiliei (nu-mi pot închipui asta cu tot dinadinsul - jazz la Chilia!), scria: "Părăsesc cu regret pământul Basarabiei despre care mi se spuseseră atâtea lucruri rele... Am văzut un popor, căruia unii îi reproșează spiritul greoi, dar care mi s-a părut înainte de toate de o factură solidă și de o energie conștiincioasă. S-ar putea ca, într-o bună zi, prin amestecul de rase atât de diverse temperamental, acest popor mai bine instruit, sigur de libertatea și viitorul său, lecuit de tarele sale care provin din mizerie, neîncredere, superstiții, alcoolism, să dea caractere originale și puternice."
Să fi fost acest rămas bun o simplă reverență a unui francez bine educat? AD
(17.10.2021)
Ce viață întortocheată a mai avut acest Niko Pirosmanashvili!
Încurcătura biografică o sporesc și contemporanii pictorului, care rar cad la învoială în privința mai multor episoade, însă au unanimitate, când se referă la fantasticul întâmplărilor prin care a trecut acest artist-legendă. Îndrăgostit lulea de Marguerite de Sèvres, o actriță franțuzoaică, Pirosmanashvili își vinde partea dintr-o mică afacere și dă toți banii pe câteva care de flori pentru ea...
Legenda a continuat să existe și să ațâțe spiritele creative - o descrie în memorii adăugându-i detalii Konstantin Paustovski - de la el preia povestea Andrei Voznesenski, o îmbracă în vers și o alătură unei piese muzicale deja existente a lui Raimonds Pauls pe versurile lui Leons Briedis https://www.youtube.com/watch?v=NiNtRoHu3VQ - astfel, multă lume află despre "un milion de trandafiri" și despre dragostea unui pictor sărac. În 1968 (Pirosmani murise de o jumătate de secol) Marguerite de Sèvres s-a materializat pe neașteptate la Paris. În orice caz, așa s-a prezentat vizitatoarea în vârstă de 80 de ani la expoziția Pirosmani!!
Cântecul Alei Pugaciova ajunge să fie interpretat și de urmașii protagonistei - orchestra lui Dominique Moisan - https://www.youtube.com/watch?v=kZGdIsgFogU
Ars e longa! AD
(05.02.2022)
Unul din primele mele contacte cu cinema-ul profesionist s-a produs atunci, când un student de la VGIK (nu i-am reținut numele, din păcate) și-a prezentat la noi în căminul studențesc de pe bdul Vernadski din Moscova lucrarea de licență, sau poate lucrarea de curs - un documentar de montaj - doar secvențe din arhive naziste cu "focusare" pe isteria populară extremă, care a însoțit venirea național-socialiștilor la putere și care s-a menținut mult timp încolo, - procedeu cinematografic care punea în film sub acuzare nu numai liderii fascismului german, dar și întreaga națiune-martor-complice...
Cu siguranță, autorul documentarului în cauză s-a inspirat din "Обыкновенный фашизм" al lui Mikhail Romm — ″Fascism ordinar″ https://www.youtube.com/watch?v=vIAFJ7QIU7k un lungmetraj documentar cu o puternică notă publicistică despre originile și esența fascismului.Dar, "Обыкновенный фашизм" al lui Romm e și o subtilă extrapolare a realităților sistemului sovietic la cel de-al treilea Reiche, o demonstrație voalată a asemănării teribile între cele două regimuri.
Vă invit la o vizionare-meditație a documentarului prilejuită de o multitudine de aspecte ale existenței noastre curente și de o coincidența ciudată în calendar - ziua de naștere a lui Mikhail Romm și a Studioul de cronică și filme documentare ”Moldova-Film”. AD
(24.01.2022)
Mi-l amintesc foarte slăbit, dar hotărât să ne primească, aflând despre echipa noastră de film în expediție de lucru la Galați (am venit să urmărim lucrările unui simpozion dedicat Episcopului Melchisedec Ștefănescu). Ni s-a spus, că e foarte bolnav, că obosește repede și că avem la dispoziție doar un sfert de oră. Fratern și cald ca un adevărat părinte Arhiepiscopul ne-a sorbit din ochi pe fiecare ("basarabean de-al lui"), ne-a dăruit cu cărți și cu bani "românești, de buzunar". Am stat mult peste timpul rezervat. I-am lăsat amintire ''Polipticul moldav" purtat cu noi pentru astfel de ocazii deosebite. Cred, că am fost printre ultimii basarabeni din viața lui Dr. Antim Nica Arhiepiscop al Tomisului și Dunării de Jos, născut la 24 februarie 1908 în comuna Bogzești din județul Orhei, exarh al mănăstirilor din eparhia Hotinului (1937-1940), șef al "Misiunii religioase" din Transnistria cu sediul la Odessa (1941-1944), din 1973 Episcop, iar din 1975 - Arhiepiscop cu titlul "al Tomisului și Dunării de Jos". S-a stins din viață la 1 mai 1994 la Galați.
Cine cade pradă profețiilor lui Lucian Boia (eu - de fiecare dată, ca și celor ale filosofului politic Vladimir Pastuhov, de altfel), deseori riscă să fie cuprins de disperare în fața nebuloasei viitorului. Boia ne avertizează casandric: "ceea ce probabil că nu reușim să ne imaginăm este tocmai ceea ce se va petrece în realitate". Punct!
Și, când tocmai, să-l credem, având la îndemână azi destule semne, istoricul-vizionar ne administrează milos și un imbold încurajator: "oricât ar fi de nesigur deznodământul, e mai profitabil să fim parte a jocului decât sa rămânem în afara lui".
În scurta-i sinteză despre cum se întâmplă Istoria, în spatele unor enunțuri sobre ale lui Boia, colcăie o mare pasiune pentru misterul ei. Molipsitor!
Lucian Boia, Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istorieihttp://mesageria.md/single/carte/istorie/un-joc-fara-reguli-despre-imprevizibilitatea-istoriei
(P.S. chiar dacă s-au "învrednicit" să primescă wildcard-uri și invitații la joc, echipele aliniate în ultimele decenii de RM (și de România) s-au mulțumit să vină la stadion, dar să nu iasă din vestiare...adică, nici așa, nici altminteri...) AD
Ce să mai adaugi la o dezbatere de un centenar și jumătate, care a devenit un capitol central în istoria ideilor românești și nu numai?!
Dacă e destin, fatalitate, e normal să fie "inevitabil"! Totuși, acestui "cojoc" al fatalității nefaste noi (nu numai moldovenii, ci toți românii, locuitorii spațiului mioritic) i-am găsit "acul" - acel spirit mioritic exprimat prin voința de a preschimba destinul nefericit, de a transforma moartea în nuntă mistică, în liturghie cosmică. Triumful asupra propriului destin - ăsta-i sensul mioriticului pentru mine, un asemenea proces e departe de a trăda o resemnare pasivă, e contrariul său. AD
https://youtu.be/_xb1ltzr1rs
Probabil, mai mulți ne vom recunoaște mamele și învățămintele lor simple și protectoare în pasajul de mai jos de la Radu Mareș: "Să supraviețuiești după ce ai pierdut absolut tot și s-o faci cu demnitate, pentru că nu ești doar tu singură, nu doar despre tine e vorba. Să faci totul din nimic, ca-n Ciorbă de bolovan, povestirea lui Voiculescu din vechiul manual de citire. Și asta, zilnic. Să ții fruntea sus, să te vadă astfel cei care pândesc. Nu le da satisfacție. Nu-ți pierde cumpătul nici dacă vine lovitura, încă una, rabdă și taci.Direct și cu voce tare, autoritar sau aluziv, uneori încifrat, toate astea ea m-a învățat".
Din ceruri Mama, primul meu mentor și veșnicul ocrotitor, continuă să ne apere de ceva neștiut. AD
Am făcut această fotografie în curtea muzeului din Dion de la poalele Olimpului. Negăsind niciun fel de indicații cu privire la grupul statuar, în sinea mea l-am numit "Sofiștii". Mi-am și amintit (amintit e un fel de a spune, că de fapt, n-am uitat niciodată) de primul meu referat studențesc la istoria antică, un fel de botez al meu pe făgașul magistra vitae intitulat "Opiniile politice ale lui Socrate" și războiala retorică a marelui filosof cu cei mai savanți dintre sofiști.La originea lor, sofiștii au fost simpli profesori, care colindând orașele elene predau arta de a vorbi și a discuta. Ei trăiau din învățământul lor și au prefigurat întrun fel intelectualii moderni. Hegel i-a numit adevărați maieștri ai Greciei, iar Platon - șarlatani și negustori de iluzii!Nici nu vreau să-mi închipui ce-ar fi zis Platon despre politicienii noștri, descoperind adevărații negustori-manipulatori corupți, înșelători și ...fără cap. AD
Această carte a sa Mihail Manoilescu a redactat-o între două arestări (19 decembrie 1945 - 19 decembrie 1948), ultima - fără întoarcere - moare în închisoarea din Sighet în 1950.Pe coperta manuscrisului indicase: "Se va publica numai după moartea mea".Galeria de portrete cuprinzând personalitățile lui M. Kogălniceanu, Al. I. Cuza, M. Eminescu, P. P. Carp, Al. Averescu, N. Iorga și C. Stere, ar putea fi completată fără a o "șubrezi" cu cea al lui M. Manoilescu, el însuși purtând toate însemnele, pe care le-a catalogat drept constante afective și spirituale ale marilor moldoveni. Trăsătura fundamentală, cea care definește ființa marilor moldoveni după Manoilescu este "dezinteresarea de sine și lipsa instinctului sau a voinței de apărare personală" (!) - "aceștia nu sunt niște oameni care și-au calculat greșit jocul lor personal, ci care au refuzat un astfel de calcul" - subliniază el.
În studiul său Manoilescu vorbește despre o impresionantă unitate de stil a personalităților moldovenești. Printre acele constante comune găsim nemulțumirea timpurie de soarta neamului, lipsa voinței egoiste, independența morală, orgoliul și izolarea, o mare energie spirituală, care se cheltuiește mai mult în domeniul ideilor decât în acela al faptelor, anteviziunea, un surprinzător realism constructiv, inadaptabilitatea, "renunțarea este o virtute moldovenescă", "apusul marilor moldoveni este totdeauna tragic", etc.
La sfărșitul sintezei M. Manoilescu conchide: "Viața oricărui mare moldovean este o dramă corneliană cu un deznodământ shakespearian... Amintirea lor rămâne luminoasă și fecundă".
Și, mai adaugă autocritic: "Poate că n-am fost vrednici de dânșii!" AD
http://mesageria.md/single/carte/istorie/tragica-predestinare-a-geniului-moldovenesc
Ceva nu se potrivește!
Anul 1943. În plin război în care România deja pierduse peste 300 de mii de soldați pe frontul de est și continuă să ducă lupte grele la capul de pod din Kuban și în Crimeea, la Iași apare această carte de Poeme de Serghei Esenin tălmăcite din rusește de George Lesnea cu o prefață de Ionel Teodoreanu.
Nu-i ciudat?!
Să fie o diversiune, o manifestare proniatoare sau un act de supremație a culturii în fața barbarizării...?! Hm.............................................................................................................................................................................................................................................................
Prefața lui Ionel Teodoreanu e mai puțin despre Esenin, e mai mult despre George Lesnea, o mică și sclipitoare apologie de bijutier adusă cu prietenie: "De când îl știu pe Lesnea, tot în picioare-l știu, drept și vibrant ca plopii cu frunză tremurătoare. Perpendicular pe viață, Lesnea nu cunoaște lenea orizontală a bieților fericiți. Trupește e uscat și nalt ca un beduin. De câte ori îl văd, chiar dacă-l descopăr într-o casă, am impresia că vine de afară, aducănd vești și taine pe care le știe numai vântul naltului și zarea nunțială a cocoarelor", un osândit "la marea insomnie a sufletului care se agață, cântec și delir, de grumazul galopului vital". AD
Mă vor uita? Asta-i surpriză!
Am fost uitată de sută de ori!
De-o sută de ori în mormânt întinsă,
Unde poate și sînt uneori.
Iar muza, când surdă, când oarbă,
Prindea în pământ mucegai,
Ca Phoenix din scrum să se-ntoarnă,
În cețuri albastre alai.
p.s. când ai o soră vulcanică, cu inimă mare și curată, care-i și soră cu munca și cu talentele, te simți (uneori) ca un frate mai mic și te-apuci de ziua ei, dacă nu să scrii, măcar să-i dedici niște strofe, ceea ce am și făcut...
La mulți ani, Nelly!
(să văd, dacă recunoști autorul, dar mai ales traducătorul :) AD
Urmărim cu câtă îndârjire dramatică Ucraina își apără statalitatea și își edifică națiunea, ucraineană. Motivația e enormă deoarece e existențială - a fi sau a nu fi.
Pentru noi sarcina s-ar părea, că e mai simplă, trebuie doar să aderăm la națiunea constituită în lipsă (...motivată?), să ne așezăm alături și să stăm împreună la o masă. Dar, cât nu se pune întrebarea de a exista ori ba, avem iluzia că putem obține ceva fără sacrificiu, fără determinare și fără caracter, să mâncăm miezul fără a sparge nuca.
Din păcate, în istorie, ca și-n viață privată dealfel, asta nu prea se poate...
P.S. e una din primele poze făcute azi dimineața de fiul meu Andrei la sosirea în Africa de Sud, ca un salut de la celălalt pol de ziua RM. AD
Cum de reușesc unii să facă atâtea!
Răsfoiesc un volum din 1939 de D. I. Suchianu. E o carte de eseuri pe teme din cele mai variate, care reflectă preocupările și interesele unui tipic intelectual al acelor vremuri. D.I. Suchianu refuză focusarea și specializarea îngustă - e și sociolog, și eseist, jurist, istoric, critic literar și critic de film, etc. E și foarte pitoresc și - în descrierea lui Ionel Teodoreanu - "elegant, sportiv, ruginiu, creț, clipicios, graseindu-și teoriile și paradoxele (cu sorbituri intermitente ca de supă), ... uneori parodiant hazos, alteori frenetic, făcând scenă din locul lui, - ceilalti, în raport cu el, devenind sala, adică spectatori. Asa e Suchianu: un om-spectacol pe care unii il aplaudă, iar altii nu. Profesorul Ibrăileanu îl asculta cu interes".
E și primul, care scrie în română despre film și cinematografie.
A tradus în franceză Miorița, iar în română din Alberto Moravia, Georges Sadoul și alții.
Las în comentariu un link, ca să-l vedeți și auziți pe D. I. Suchianu, azi 2 septembrie e ziua lui. AD
https://www.youtube.com/watch?v=FiB0TGbhWjM...
Un om mai dobă de film decât Anton Dolin e greu să-ți închipui - jurnalist, critic de cinema, redactor-șef al revistei «Искусство кино», blogger și podcaster, membru în diverse jurii și prieten cu mulți realizatori de film celebri - în astă seară la Mediacor cu numeroși fani și cinefili.
Impresie: agreabil, neprotocolar, familiar, și în același timp expert și rafinat.
Bizarerie: un lucru curios, care mi-a dat de gândit și recunosc, că n-am încă explicația - la comunicarea despre relația dintre Literatură și Cinema, practic, au lipsit literații și cineaștii...(?!) AD
