ALECU DELEU / SEMNE DE CARTE
Am făcut această fotografie în curtea muzeului din Dion de la poalele Olimpului. Negăsind niciun fel de indicații cu privire la grupul statuar, în sinea mea l-am numit "Sofiștii". Mi-am și amintit (amintit e un fel de a spune, că de fapt, n-am uitat niciodată) de primul meu referat studențesc la istoria antică, un fel de botez al meu pe făgașul magistra vitae intitulat "Opiniile politice ale lui Socrate" și războiala retorică a marelui filosof cu cei mai savanți dintre sofiști.La originea lor, sofiștii au fost simpli profesori, care colindând orașele elene predau arta de a vorbi și a discuta. Ei trăiau din învățământul lor și au prefigurat întrun fel intelectualii moderni. Hegel i-a numit adevărați maieștri ai Greciei, iar Platon - șarlatani și negustori de iluzii!Nici nu vreau să-mi închipui ce-ar fi zis Platon despre politicienii noștri, descoperind adevărații negustori-manipulatori corupți, înșelători și ...fără cap. AD
Această carte a sa Mihail Manoilescu a redactat-o între două arestări (19 decembrie 1945 - 19 decembrie 1948), ultima - fără întoarcere - moare în închisoarea din Sighet în 1950.Pe coperta manuscrisului indicase: "Se va publica numai după moartea mea".Galeria de portrete cuprinzând personalitățile lui M. Kogălniceanu, Al. I. Cuza, M. Eminescu, P. P. Carp, Al. Averescu, N. Iorga și C. Stere, ar putea fi completată fără a o "șubrezi" cu cea al lui M. Manoilescu, el însuși purtând toate însemnele, pe care le-a catalogat drept constante afective și spirituale ale marilor moldoveni. Trăsătura fundamentală, cea care definește ființa marilor moldoveni după Manoilescu este "dezinteresarea de sine și lipsa instinctului sau a voinței de apărare personală" (!) - "aceștia nu sunt niște oameni care și-au calculat greșit jocul lor personal, ci care au refuzat un astfel de calcul" - subliniază el.
În studiul său Manoilescu vorbește despre o impresionantă unitate de stil a personalităților moldovenești. Printre acele constante comune găsim nemulțumirea timpurie de soarta neamului, lipsa voinței egoiste, independența morală, orgoliul și izolarea, o mare energie spirituală, care se cheltuiește mai mult în domeniul ideilor decât în acela al faptelor, anteviziunea, un surprinzător realism constructiv, inadaptabilitatea, "renunțarea este o virtute moldovenescă", "apusul marilor moldoveni este totdeauna tragic", etc.
La sfărșitul sintezei M. Manoilescu conchide: "Viața oricărui mare moldovean este o dramă corneliană cu un deznodământ shakespearian... Amintirea lor rămâne luminoasă și fecundă".
Și, mai adaugă autocritic: "Poate că n-am fost vrednici de dânșii!" AD
http://mesageria.md/single/carte/istorie/tragica-predestinare-a-geniului-moldovenesc
Ceva nu se potrivește!
Anul 1943. În plin război în care România deja pierduse peste 300 de mii de soldați pe frontul de est și continuă să ducă lupte grele la capul de pod din Kuban și în Crimeea, la Iași apare această carte de Poeme de Serghei Esenin tălmăcite din rusește de George Lesnea cu o prefață de Ionel Teodoreanu.
Nu-i ciudat?!
Să fie o diversiune, o manifestare proniatoare sau un act de supremație a culturii în fața barbarizării...?! Hm.............................................................................................................................................................................................................................................................
Prefața lui Ionel Teodoreanu e mai puțin despre Esenin, e mai mult despre George Lesnea, o mică și sclipitoare apologie de bijutier adusă cu prietenie: "De când îl știu pe Lesnea, tot în picioare-l știu, drept și vibrant ca plopii cu frunză tremurătoare. Perpendicular pe viață, Lesnea nu cunoaște lenea orizontală a bieților fericiți. Trupește e uscat și nalt ca un beduin. De câte ori îl văd, chiar dacă-l descopăr într-o casă, am impresia că vine de afară, aducănd vești și taine pe care le știe numai vântul naltului și zarea nunțială a cocoarelor", un osândit "la marea insomnie a sufletului care se agață, cântec și delir, de grumazul galopului vital". AD
Mă vor uita? Asta-i surpriză!
Am fost uitată de sută de ori!
De-o sută de ori în mormânt întinsă,
Unde poate și sînt uneori.
Iar muza, când surdă, când oarbă,
Prindea în pământ mucegai,
Ca Phoenix din scrum să se-ntoarnă,
În cețuri albastre alai.
p.s. când ai o soră vulcanică, cu inimă mare și curată, care-i și soră cu munca și cu talentele, te simți (uneori) ca un frate mai mic și te-apuci de ziua ei, dacă nu să scrii, măcar să-i dedici niște strofe, ceea ce am și făcut...
La mulți ani, Nelly!
(să văd, dacă recunoști autorul, dar mai ales traducătorul :) AD
Urmărim cu câtă îndârjire dramatică Ucraina își apără statalitatea și își edifică națiunea, ucraineană. Motivația e enormă deoarece e existențială - a fi sau a nu fi.
Pentru noi sarcina s-ar părea, că e mai simplă, trebuie doar să aderăm la națiunea constituită în lipsă (...motivată?), să ne așezăm alături și să stăm împreună la o masă. Dar, cât nu se pune întrebarea de a exista ori ba, avem iluzia că putem obține ceva fără sacrificiu, fără determinare și fără caracter, să mâncăm miezul fără a sparge nuca.
Din păcate, în istorie, ca și-n viață privată dealfel, asta nu prea se poate...
P.S. e una din primele poze făcute azi dimineața de fiul meu Andrei la sosirea în Africa de Sud, ca un salut de la celălalt pol de ziua RM. AD
