Pași pe graniță

Cât de surprins am rămas la prima mea vânătoare alături de tata, pe care într-un sfârșit l-am convins să fiu luat gonaș, atunci când ceata noastră de săteni-vânători s-a pomenit față-n față cu alta, ucrainească, și a izbucnit cearta cu privire la haturi. Gâlceava doar a adăugat culoare primei mele experiențe cinegetice și n-a știrbit deloc din importanța evenimentului, dar m-a făcut să rețin pentru mult timp înainte frenezia cu care oamenii sunt gata să-și apere spațiul vital și hotarele. Foarte curând voi afla că, de fapt, toată istoria lumii e o neîncetată dispută pentru teritorii între bărbați înarmați.

TATARBUNAR

Un film-deconstrucție a unui clișeu propagandistic și o experiență umană a "existenței prin cultură” în comunism. În plin proces de tranziție de la vechile structuri țariste și integrarea Basarabiei în cadrul statului național, România a fost supusă unor permanente agresiuni ale sovietelor. Pragul critic al acestor provocări a fost atins în septembrie 1924 la Tatarbunar, un mic târg din județul Cetatea Albă, locuit în proporție de 70% de ruși și ucraineni... Alecu Deleu: Idea acestui film a încolțit demult, dar a prins un contur real în primăvara lui 2014 după evenimentele dramatice din Ucraina și anexarea Crimeii de către Federația Rusă.Înainte de această anexare pentru cei mai mulți părea neverosimil să mai existe din partea Rusiei vreo amenințare serioasă la adresa spațiului postsovietic. După Crimeea, Donețk, Lugansk, Mariupol, însă, capacitatea Rusiei de a redesena harta Europei și de a incita la război a devenit tot mai evidentă. Dacă ne gândim la tendința separatistă prorusă a Transnistriei și la conflictele din Osetia de Sud și Abhazia, conflictul din Ucraina sugerează existența unei traiectorii continue și îngrijorătoare - revanșardă, Rusia contestă actuala ordine mondială instaurată la sfârșitul Războiului Rece. Răsfoind înapoi până în 1924 paginile acestei traectorii imperialiste rusești, vom recunoaște stupefiați în deversiunea de la Tatar-Bunar, numită în manualele sovietice de istorie “răscoala de la Tatarbunar”, metoda de lucru, stilul tras la indigo aplicat mai târziu în Transnistria, Crimea și Donbas, și cel mai pregnant - în Ucraina.Azi Rusia contraatacă, iar Moldova rămâne blocată într-o zonă gri de izolare și stagnare între Vest și Est, într-o zonă de risc ridicat – în linia întâi, la fel ca-n 1924 la Tatar-Bunar. Cazul Tatar-Bunar semnalează cu mult inainte unele din elementele “războiului-hibrid” modern: folosirea măsurilor informaționale, umanitare și a altor măsuri nemilitare, împreună cu potențialul protestatar al populației. Moscova se arată extrem de abilă în componentele de război informațional și cibernetic și la tactici de câștigare a inimilor și minților populației civile, exact ca în 1924 în sudul Basarabiei. Episodul Tatar-Bunar însumează o mulțime de similitudini cu epoca modernă, e un subiect captivant pentru un documentarist prin puterea prin care crează legături între trecut și prezent, legături multiple, pe mai multe paliere. TATARBUNAR face trecutul din nou prezent, iar prezentul mai inteligibil.

SOLARIS

După ceva timp am revăzut Solaris-ul lui Tarkovski.N-a fost deloc gratuit reproșul lui Stanislav Lem, autorul romanului ecranizat , care i-a spus lui Tarkovski în timpul uneia dintre certuri, că el nu a filmat deloc „Solaris”, ci „Crimă și pedeapsă”.Mi-am închipuit pentru un moment, că dacă "Oceanul" s-ar răzbuna cu oamenii și pe Pământ la fel cum o face pe Solaris, materializându-le remușcările de conștiință, n-am ști (cel puțin majoritatea dintre noi) ce-i plictisul și nici însingurarea - ne-am pomeni mereu însoțiți de membrii "cabinetului din umbră" al spiritului nostru neastâmpărat...

Tatarbunar

     Idea acestui film a încolțit demult, dar a prins un contur real în primăvara lui 2014 după evenimentele dramatice din Ucraina și anexarea Crimeii de către Federația Rusă.      Înainte de această anexare părea neverosimil să mai existe vreo amenințare serioasă la adresa spațiului postsovietic. După Crimeea, Donețk, Lugansk, Mariupol, însă, capacitatea Rusiei de a redesena harta Europei și de a incita la război a devenit evidentă. Dacă ne gândim la tendința separatistă prorusă a Transnistriei și la conflictele din Osetia de Sud și Abhazia, conflictul din Ucraina sugerează existența unei traiectorii continue și îngrijorătoare - revanșardă, Rusia pare gata să conteste actuala ordine mondială instaurată la sfârșitul Războiului Rece. Răsfoind înapoi până în 1924 paginile acestei traectorii imperialiste rusești, vom recunoaște stupefiați în deversiunea de la Tatar-Bunar, numită în manualele sovietice de  istorie “Răscoala de la Tatarbunar”, “metoda de lucru”, stilul tras la indigo aplicat mai târziu în Transnistria, Crimea și Donbas.      Azi Rusia contraatacă, iar Moldova rămâne blocată într-o zonă gri de izolare și stagnare între Vest și Est, într-o zonă de risc ridicat – în linia întâi, la fel ca-n 1924 la Tatar-Bunar. Cazul Tatar-Bunar semnalează cu mult inainte unele din elementele “războiului-hibrid” modern: folosirea măsurilor informaționale, umanitare și a altor măsuri nemilitare, împreună cu potențialul protestatar al populației. Moscova se arată extrem de abilă în componentele de război informațional și cibernetic și la tactici de câștigare a inimilor și minților populației civile, exact ca în 1924 în sudul Basarabiei.        Episodul Tatar-Bunar însumează o mulțime de similitudini cu epoca modernă, e un subiect captivant pentru un documentarist prin puterea prin care crează legături între trecut și prezent, legături multiple, pe mai multe paliere: istoricitatea și obiectualitatea documentului, în care este înscrisă trecerea timpului, evenimentele în urmele materiale, documentele ca artefacte de viață trăită – este primul palier prezența Rusiei în istoria și mintea noastră, coloana a cincea a Moscovei, tăvălugul strivitor al propagandei rusești din zilele noastre, reluare întocmai a metodelor sovietice bine rodate din anii 1920-1940-1980, distorsionarea cu mijloace sofisticate și brutalitatea ideologică, știința manipulării, componenta psihologică a războiului-hibrid, lipsa ripostei intelectuale în Republica Moldova pe măsura ofensivei intangibile a Rusiei – iată, un doilea palier filmul artistic “Mânia”, creația și mărturiile cineastului moldovean N. Ghibu și temele majore, precum, creatorii și politicul, intelectualii și (ne)angajarea, totalitarism și rezistența prin cultură, artă socială și combativă (comanda socială), dictaturile politice și seducția ideilor, sistemul ideologic, cenzura și libertatea de exprimare - sunt aspecte importante pentru o renaștere autentică la noi, mai ales, în absența unui proces al comunismului și a unei lustrații efective – un al treilea palier al documentarului un al patrulea palier este unul personal - pentru mine a fost întotdeauna foarte important să îmi stabilesc propria apartenență la tradiții, la cultură, la un cerc de oameni sau de idei, a fost și este importantă tema rădăcinilor, a relației cu casa părintească, cu copilăria, țara natală, limba, neamul, descendența și filiația, proiecția istoriei asupra lor. Tatarbunar filmul e despre toate acestea, nu-l pot separa de tot restul existenței mele. Bunicul Costea, tata mamei mele, era dintr-un sat din județul Cetatea Albă, situat nu departe de Tatar-Bunar, și, putea fi, fără tăgadă, printre acei sărmani prinși în pânza de păianjen a conspirației bolșevice. N-a fost. A fugit peste Prut în ’40 și ’44 de teama represaliilor staliniste, găsindu-și lumescul sfârșit in cimitirul de la Lipova, departe de soție și cei trei copii, pe care nu i-a mai revazut nicicând... Documentarul face trecutul din nou prezent, iar prezentul, sper, îl face mai inteligibil.  

"Обыкновенный фашизм" ″Fascism ordinar″ al lui Mikhail Romm

Unul din primele mele contacte cu cinema-ul profesionist s-a produs atunci, când un student de la VGIK (nu i-am reținut numele, din păcate) și-a prezentat la noi în căminul studențesc de pe bdul Vernadski din Moscova lucrarea de licență, sau poate lucrarea de curs - un documentar de montaj - doar secvențe din arhive naziste cu "focusare" pe isteria populară extremă, care a însoțit venirea național-socialiștilor la putere și care s-a menținut mult timp încolo, - procedeu cinematografic care punea în film sub acuzare nu numai liderii fascismului german, dar și întreaga națiune-martor-complice... Cu siguranță, autorul documentarului în cauză s-a inspirat din "Обыкновенный фашизм" al lui Mikhail Romm — ″Fascism ordinar″ https://www.youtube.com/watch?v=vIAFJ7QIU7k un lungmetraj documentar cu o puternică notă publicistică despre originile și esența fascismului.Dar, "Обыкновенный фашизм" al lui Romm e și o subtilă extrapolare a realităților sistemului sovietic la cel de-al treilea Reiche, o demonstrație voalată a asemănării teribile între cele două regimuri. Vă invit la o vizionare-meditație a documentarului prilejuită de o multitudine de aspecte ale existenței noastre curente și de o coincidența ciudată în calendar - ziua de naștere a lui Mikhail Romm și a Studioul de cronică și filme documentare ”Moldova-Film”.  AD (24.01.2022)