Etica politică de Mihail Manoilescu

Când ofer cuiva un cadou, mă gândesc, în primul rând, să-i fie de folos, nu doar la valoarea lui simbolică. Dar, nu toți știu să se bucure de daruri...   Acum niște ani, am făcut cadou cartea Etica politică de Mihail Manoilescu, unui demnitar de prim rang de la noi. Nu cred că a citit-o. Dar, dacă totuși a citit-o, înseamnă că n-a învățat nimic din ea. Poate că nici n-a înțeles că ține în mâini o adevărată biblie a eticii politice, un ghid de conduită pentru omul care își asumă un mandat public. A eșuat lamentabil ca politician. Dar s-a făcut de râs și ca om.   Fie voia mea, aș introduce lectura obligatorie din Etica politică de Mihail Manoilescu la începutul fiecărei ședințe a celor care ne conduc. Nu ca exercițiu de erudiție, ci ca să le reamintim în numele cui exercită puterea și când trebuie să renunțe la ea. Iată câteva pasaje-mantre pe care politicienii ar trebui să le repete zilnic, până când ajung să le și practice:   "Omul politic trebuie să intre în ceea ce se cheamă arenă publică, numai dacă are un ideal de pus în valoare; altfel, prezența sa este lipsită de orice sens și de orice legitimitate." "Funcțiunea omului politic este să urmărească și să realizeze un ideal al binelui public." "A fi om politic înseamnă a lua și a-și ține angajamentele, în calitate de mandatar voluntar al unui grup social, în vederea realizării unui ideal." "Personalitatea sa, oricât ar fi de proeminentă, nu e nimic pe lângă marile valori finale: națiune, patrie, clasă, comunitate religioasă..." "Orice om public face o profesiune de credință din dezinteresarea lui personală. " "Omul politic într-adevăr prob este acela care este totdeauna gata să se retragă. Dacă se comportă în alt fel, atunci este un vulgar politician, avid sau vanitos, care preferă onorurile onoarei." Cartea de faţă a fost scrisă în limba franceză în perioada 1946-1947, între două arestări ale autorului. Soţia şi colaboratoarea acestuia, Elena Vellan-Manoilescu (1895-1967), a tradus-o în limba română. Cum manuscrisul original s-a pierdut, prezenta ediţie princeps reproduce traducerea respectivă, realizată în anii 1950. Ortografia a fost actualizată în conformitate cu normele academice actuale. „Cartea noastră este o încercare cinstită şi sincer dramatică de a semnala marele rău de care suferă adesea oamenii pe care îi copleşesc responsabilităţile politice. Este un strigăt patetic, născut în parte dintr-o dureroasă experienţă personală, îndreptată către lumina şi către certitudine morală, care reconfortează şi consolează.” (Mihail Manoilescu)

Igor Isac: Spațiul care mă iubește

Scăpat de grijile premierelor, am trecut pe la expoziția colegului și amicului meu Igor Isac la Muzeul Național de Artă din Chișinău.Vreo 25 de ani despart cele două expoziții ale sale pe care le-am văzut. Prima, de la Casa Poporului din București, era o expoziție-mastodont, pe potriva construcției care o găzduia - peste 150 de tablouri, dacă țin bine minte, expuse atunci de Igor.Asta de acum, „tomnatică”, pare aleasă cu migala retrospectivei.Chiar dacă a amestecat înadins diferitele perioade de creație, temele sale obsedante se recunosc: labirintul, așteptarea, melancolia — toate cu patina unui misticism creștin, dar și cu reverențele sale către „les Maîtres” - Grecu, Tarkovski, Oravitzan...Arta lui Igor Isac nu este doar expresia talentului, ci și a unei căutări neîncetate, a unei ființări într-un spațiu pe care îl iubește și care, la rândul său, îl iubește. AD P.S. Eu lângă o evadare din tipare - "Hello, Mister Banksy"