De ce s-a procedat fără un pic de diplomație culturală, fără pic de viziune, de cunoaștere a realităților noastre și a specificității etapei pe care o traversăm? De ce acest gest sub toate aspectele insensibil, aproape neprietenos?Cui prodest, cui folosește această nouă numire la șefia ICR Chișinău?De ce statul român prin protipendada de la putere a ales să aducă un adevărat afront comunității culturale moldovenești prin numirea Monicăi Babuc director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău?De ce într-o funcție cu multiple conotații simbolice - scopul programatic anunțat al institutului de "reprezentare, promovare şi protejare a culturii şi civilizaţiei naţionale", este și scopul statului Republica Moldova și al instituțiilor sale, și se realizează pe multiple căi și la diferite niveluri - este numit un exponent al unui partid în profundă criză de imagine, până mai ieri sechestrat de un grup mafiot și folosit ca instrument de capturare a statului, cu urmări care metastazează și astăzi?De ce să nu inițiezi consultări cu Ministerul Culturii de la Chișinău și cu uniunile de creație, măcar cu titlu de experiment de promovare a încrederii între ambele state, în vederea acestei titularizări?De ce să nu avem la Chișinău în fruntea unei instituții românești de cultură o persoană neafiliată politic, liberă, un intelectual potrivit nu numai cu CV-ul, dar și conform activității sale civice, în loc de un politician dintr-o casetă de asocieri politice insalubre?
Și, dacă în fața comisiilor Senatului României Monica Babuc a obținut un vot favorabil și s-a declarat "moral absolut responsabilă și capabilă", aici la Chișinău noi știm, că nici pe departe nu este așa, și fie-mi voia nu i-aș accepta scrisoarea de acreditare, inclusiv și pentru prestigiul ICR.
Alecu Deleu
02.04.2023
p.s. Studiind de mai mult timp fenomenul agresiunii sovietice împotriva României din 1924 la Tatarbunar, găsesc în documentele și în presa românescă a vremii frecvente semnale despre "administrația detestabilă" în Basarabia, o expresie ce aparține celui mai mare gazetar român dintre cele două războaie mondiale Pamfil Șeicaru, care în ziarul Cuvântul scria următoarele cu referire la administrația românescă, că "printr-o continuă și tenace ignorare a legii și a omeniei amărăște sufletele, scoboară continuu prestigiul autorității" și, că "liniei de pază de la Nistru trebuie să i se adauge o administrație creștinească." Alții, de exemplu Teodorescu-Braniște în gazeta Aurora, au zis-o și mai dur numind printre cauzele "răscoalei" corupția și favoritismul politic al administrației locale, rezultat al unei "mentalități coloniale." (sic!)
În procesul de extindere a cooperării și apropierii tot mai hotărâte a țărilor românești e bine să ținem minte lecțiile istoriei și să nu ne creăm impedimente aiurea prin casting-uri neinspirate, de farsă.
AD
