Am notat observația de mai jos cu câteva zile înainte de parlamentarele din 28 septembrie, și, iată, încă o rundă "istorică" încheiată, cu încă un set câștigat în fața Rusiei, cu încă o pană de desprindere de trecutul post-sovietic... Și, mai este de lucru, încă pentru câteva generații...
"Cum nu dai, dar (surprinzător!) în ciuda brutalității și a jocului agresiv din ultimele trei decenii, în meciul direct "head to head" Rusia versus Moldova, Moldova conduce! Am devenit pentru ruși un adversar de coșmar, acel "bête noire" - „bestie neagră”, de care te poticnești întruna, când și în formă maximă nu poți învinge un acel adversar. Da, Rusia ne-a creat Transnistria și l-a adus pe Voronin la putere, dar am evitat federalizarea și am răbufnit în revoluția twitter. Da, Rusia i-a miruit pe Dodon și Ceban, ne-a vulnerabilizat cu orice ocazie și a profitat de derapajele noastre - capturarea statului de grupări obscure, „jaful secolului”, haosul politic etc.Dar, am supraviețuit, am rezistat presiunii și ne-am creat o șansă bună de a ne desprinde și mai mult, de a mai scăpa de "grija" moscălească, poate, de a ieși definitiv din sfera de influență a Rusiei...Duminică! Dacă vom fi o (una) echipă!"