José Saramago pe blog despre Fernando Pessoa

"Dați-mi ochelarii" au fost ultimele cuvinte rostite de Fernando Pessoa înainte de a muri... Aflu despre asta nu din Retorică în fața morții (https://mesageria.md/single/carte/antropologie/retorica-in-fata-mortii-ultimele-cuvinte-ale-oamenilor-celebri) a lui Dorian Furtună, cartea cu un impunător panoramic al ultimelor clipe din viaţa a peste 1300 de personalități, ci din altă carte, avându-l ca autor pe José Saramago. "Pare destul de plauzibil să fi intenționat să se privească în oglindă, ca să vadă cine era acolo până la urmă" - presupune aluziv Saramago cu referire la ultima dorință a enigmaticului lusitan, care s-a remarcat printr-o carieră literară plină de mai multe voci. Considerat de unii drept cel mai reprezentativ poet al secolului XX, Fernando Pessoa, inclasabil, uimește prin puterea de a se depersonaliza, de a simula, a se multiplica, inventând o întreagă familie literară cu peste șaptezeci de nume sau heteronime cu viziuni, stiluri și chiar biografii diferite. După moartrea sa prematură (F.P. a murit la 47 de ani) a fost descoperit faimosul cufăr cu 27.453 de texte în afara celor publicate de el însuși. p.s. amintita carte a lui Saramago (https://mesageria.md/single/carte/beletristic%C4%83/caietul-texte-scrise-pentru-blog-septembrie-2008-martie-2009) e cu texte scrise pentru blog, pagina infinită a internetului, care, aproape sigur, reduce însemnat șansele de a mai descoperi în viitor alte cufere cu niscaiva texte postume...

Lumina toamnei de Grigore Vieru

mesageria.md e ca un bibliobus burdușit, în care zilnic la stația Flacăra din Buiucani mai urcă câteva cărți și din care zilnic coboară altele câteva, fără un itinerar prestabilit, aleatoriu - la Botanica, Telecentru, la Dondușeni, Taraclia, București, Paris, sau Chicago... cu unele din ele, cărțile, eu, ca un șofer de cursă lungă, am o relație mai strânsă, ne cunoaștem, cu altele abia de ne salutăm, dar (în stil napoleonian - cică, corsicanul își știa pe nume toți soldații), tind să rețin măcar pe ce ușă au intrat și raftul în care s-au aciuat... despărțirile tot sunt diferite - cu "drum bun!" sau "pe curând" cu unele, cu altele mă despart mai greu, parcă le-aș mai fi plimbat o tură ca să-mi dau seama ce hram țin... uite, asta de exemplu, Lumina toamnei din 1985, versuri de Grigore Vieru devenite cântece - numai a urcat și deja așteaptă să coboare pe o stradelă din Brașov... totuși, înainte de-ai spune "adio!" (cine știe dacă ne mai vedem vreodată chiar și cu acest tiraj de 6000 de invidiat în zilele de a zi - cărțile în chirilică se împuținează pe an ce trece), îi smul la despărțire câteva MELISME inserate de poet în loc de note - absolut remarcabile după mine, observații fine, profunde, perle de la Grigore Vieru: - Prin Mozart, Ceaikovski, Verdi, Beethoven, Enescu sau Bach întreaga lume devine un singur neam integrat în ordinea și cadența cosmică. - Pictura, poezia, sculptura imită culorile, ritmul, relieful naturii. Muzica este una din formele de viață ale naturii înseși... - Folclorul muzical nu poate fi șlefuit (cum și de ce să șlefuiești soarele sau izvorul?!) - el trebuie pur și simplu ocrotit. - N-am auzit-o pe mama să cânte la zori, ea cânta numai seara, în fața focului din vatră, numai atunci, când vedea că-și merită clipa și ziua care-au trecut. - Muzica poate fi văzută cu ochii. Bunelul Nicuță nu mai auzea defel la cei peste 80 de ani ai săi. Dar nu s-a dezlipit până în ceasul morții de muzicanți la horele satului. El ghicea melodia și-o asculta în lăuntru său după zvâcnetul picioarelor care jucau. - A cerși cântând - ceva de nesuferit. - Muzica este răzbunarea frumuseții rănite pe urâțenie. - Ascultând glasul muzicii, descoperă-ți capul, căci stai la o masă cu zeii. - Întrebat cât e ora, iată ce mi-a răspuns la miez de noapte un tânăr îndragostit: E unu și 30 de viori. ș.a.

Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil Botta antologie, prefață și note de Nicolae Manolescu

Este primul titlu din era Ceaușescu dat la topit!!Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil Botta în 2 volume din seria bpt, antologie, prefață și note de Nicolae Manolescu. Iată cum își amintește despre acest fapt însuși antologatorul Nicolae Manolescu: Era programată să apară în primele două luni ale lui 1968. Nu s-a întâmplat însă nimic până la sfârșitul verii. Nu dețin informații despre această amânare. Nu știu nici motivul pentru care, pe neașteptate, în cursul toamnei, cred, antologia a apărut. Concomitent mi-a ajuns la urechi și zvonul straniu despre interzicerea cărții. Nu i-am dat crezare, așa ceva nu se mai petrecuse sub Ceaușescu. Trei zile mai târziu însă cartea a fost retrasă oficial. Tirajul depășea 85 000 de exemplare. Enorm, chiar și pentru acele timpuri, fiind vorba de poezie. După informații imposibil de verificat, 60 sau 65 000 au fost topite. Diferența vândută în cele trei zile dinaintea interzicerii a luat drumul bibliotecilor sau a intrat în circuitul "negru".

Bilanț de W.Somerset Maugham

Am început să citesc „Bilanț”-ul lui W.Somerset Maugham acum 25 de ani și nu mai țin minte din care motiv nu am mai continuat și l-am dat deoparte. Recent am hotărât să scap de această pată albă care în plus mi se asocia cu o manifestare nerespectuoasă față de un autor favorit. „Bilanț” nu e o autobiografie, nici un jurnal și nici un volum de amintiri. E un succint și dens ansamblu de observații, gânduri, cugetări și "credo"-uri, un The Summing Up la 64 de ani, franc și onest. Pentru cei grăbiți sau cu liste rigide de lecturi, sau, ca mine, cu lecturi lăsătoare dau mai jos câteva extrase din „Bilanț” (pe gustul meu, desigur) care, dacă nu vă vor provoca să citiți cartea, măcar, să acopere cu hașuri niște pete albe cu referire la gândirea colosalului W.Somerset Maugham: • N-am izbutit să descopăr la eminenții oameni de stat pe care i-am întâlnit aptitudini deosebite. Între timp, am cunoscut în străinătate numeroși politicieni care ocupau posturi importante. Și am continuat să fiu uimit de mediocritatea lor.• În ceea ce mă privește, sînt dispus să petrec o lună pe-o insulă pustie cu un medic veterinar decât cu un prim-ministru.• Există un anumit tip uman care nu acordă atenție faptelor sale bune, fiind chinuit în schimb de cele rele.• - Cum se face că ai rămas credincioasă unui bărbat mic și urât ca soțul tău?- Pentru că nu m-a jignit niciodată.(Raspunsul mamei sale care a fost frumoasă și admirată de mulți bărbați la întrebarea uneia din prietene)• Oamenii scriu alambicat pentru că nu s-au ostenit să învețe să scrie clar.• Câți din noi am suporta să ni se înregistreze și să ni se înfățișeze visările? Am fi copleșiți de rușine.• În anatomie normalul este neobișnuit. Normalul este ceea ce găsești doar arareori. Normalul este ideal.• Nu cuvintele sînt importante, ci înțelesul lor, și nu prezintă nici un avantaj spiritual să cauți să înveți șase limbi străine.• Nu găsesc nici o piesă serioasă în proză care să fi supraviețuit generației care i-a dat naștere.• Dacă se spune că fiecare e chemat să scrie o carte, nu se spune nimic și despre o a doua.• Succesul îl face mai bun pe om dar nu întotdeauna pe autor.• Scriitorul înțelept e cel care se ferește de succes.• Pentru scriitor viața e o tragedie, dar prin vocația creației el se bucură de catarsis - purificarea prin îndurare și groază....• Ne cunoaștem prietenii mai curând după defectele decât după meritele lor.• Cei mai mulți dintre noi ne simțim stânjeniți când ni se fac complimente exagerate. Cum își închipuie credinciosul că lui Dumnezeu îi face plăcere acestă lingușire servilă?• Nu pot pătrunde misterul. Rămân un agnostic și efectul practic al agnosticismului este că acționezi ca și cum Dumnezeu n-ar exista.• Nu putem explica răul. Trebuie să-l privim drept o parte necesară din ordinea universului.• Valoarea artei stă în efectul ei. • Am văzut doi oameni luânduse la bătaie pentru că nu erau de acord în privința meritelor poetice ale sonetelor lui Heredia. Toate acestea mi se păreau mărețe. Arta pentru artă era singurul lucru care conta în lume; și numai artistul dădea un sens acestei lumi ridicole. Ce înseamnă comerțul, politica, profesiunile erudite în fața Absolutului?

Ziarul Советская Молдавия (Moldova Sovietică) din 6 februarie 1958

Vă propun să răsfoim împreună un vechi (6 februarie 1958) număr de ziar Советская Молдавия (Moldova Sovietică). E o ocupație antrenantă și în anumit sens cognitivă. Informațiile și știrile din acest organ al cc-ului moldovenesc mi s-au părut destul de laxe, unele surprinzătoare, altele volens nolens invitând la asocieri, paralelisme, reflecții și ... nostalgie. Semnalez câteva din ele mai jos: - la sud, la Valeni s-a găsit petrol - curios lucru, se spune că aceeași brigadă de foraj a descoperit la Lipcani ghips, iar la Vulcănești cărbune; m-aș bucura să mai țârâie puțin din sonde ca să se repare odată porțiunea de drum de la Slobozia Mare la Vulcănești, că e mai greu s-o parcurgi decât un off-road de la Dakar - biblioteca publică din Bravicea, Călărași deține peste 37 de mii de volume - oare câte le are acum? cu tristețe descopăr periodic moartea bibliotecilor din satele noastre și chiar din Chișinău; cu mare bucurie am participat în această vară la completarea fondurilor a 10 biblioteci din raionul Anenii Noi, un proiect inițiat de Bibliothèques Sans Frontières - schimbul de mesaje între președintele Consiliului de Miniștri al URSS N. A. Bulganin și președintele SUA D. Eisenhower - dacă pe scurt, acest schimb de mesaje se referea la încetarea utilizării bombelor atomice și cu hidrogen, încetarea testelor cu arme nucleare și crearea unei zone libere de aceste arme în centrul Europei, interzicerea utilizării spațiului cosmic în scopuri militare și lichidarea bazelor militare străine pe teritoriul altor state; ce timpuri! azi mai greu de închipuit; în mijlocul unui "război rece" părțile își vorbesc și caută să detensioneze situația internațională; deciziile la Moscova se iau de un organ colectiv și nu de un descreierat, cap de clan mafiot - un protest al cineaștilor francezi împotriva interzicerii de către autoritățile hexagonului a proiecției filmului Tamango în teritoriile de peste mări în Africa - această cenzură a filmului a stârnit o aprinsă controversă, iar Prosper Mérimée, autorul nuvelei despre răscoala sclavilor, a fost declarat în limbajul Kremlinului de azi "иностранный агент"; greu de închipuit un protest similar în Rusia; dar, va veni unul mare de tot într-un viitor nu prea îndepărtat și va fi cu mult peste Belarus, ne va aminti cumva de 1917 - în Republica Populară Chineză în 10 ani aproape 370 de mii de oameni au obținut studii superioare și încă 447 de mii învață în universități - iată, una din temeliile viitorului miracol chinez, de aici l-au clădit! - verdicte în cauza grupării antistatale în Iugoslavia - 7, 8 și 4 ani condamnări "umaniste" dacă să le comparăm cu sentințele unor tribunale din Rusia date opozanților (vezi Vladimir Kara-Murza, de exemplu, 25 de ani de închisoare pentru că a denunțat invazia în Ucraina) - un dirijor român la Filarmonica din Chișinău - tânărul dirijor Carol Litvin încă student la conservatorul "Piotr Ilici Ceaikovski" a dirijat cu succes orchestrele filarmonice din Moscova, Leningrad, Kiev, Odessa; după acest periplu impresionant a fost greu să-i refuze talentatului student român un concert la Chișinău; n-au uitat sa fluture, desigur, cu prietenia moldo-română(!) Carol Litvin se va numără printre cei mai de seamă dirijori care au condus Orchestra Radioteleviziuni Române şi pe cea a Operei Române din Bucureşti; Multe din știrile semnalate în ziar cu ușurință se pot sorta și repartiza în șablonul steriotipat propagandistic al media sovietice. În cazul dat încă suntem în plin dezgheț hrușciovist cu represiunea și cenzura relaxate puțin. În acel îndepărtat an 1958 părinții mei, odihnească-se în pace, și-au pus pirostriile și au întemeiat o familie.