ALECU DELEU / SEMNE DE CARTE
Unele din primele fascicule ale Dicționarului româno-german de Heimann Hariton Tiktin elaborat în perioada 1896-1926 le puteți găsi la mesageria.md
Găzduirea lor e un motiv de nedisimulată mândrie și un pretext de a afla mai multe despre autorul lor, unul din iluștrii precursori ai lingvisticii românești - Heimann Tiktin, evreu botezat cu prenumele Hariton, cu doctorat în filologia română luat la universitatea din Leipzig, căsătorit la Iași și primit cu apreciere și prietenie de către vârfurile intelectualității literare: Nicolae Iorga, Gheorghe Kirileanu, Titu Maiorescu, Alexandru Philippide, A. C. Cuza, Ovid Densușianu, Alexandru Vlahuță, Bogdan Petriceicu Hasdeu, ș.a., îndrumat de Eminescu în studierea folclorului, regionalismelor, lexicografiei, literaturii și istoriei române...
Evocând începutul afirmării lui Tiktin, Nicolae Iorga arăta: „Acum vreo cincizeci de ani a răsărit la Iași un om cum rareori se găsesc pe lume. Străin, evreu, de familie rabinică născut in Silezia... acela care căuta să deslușească tainele alcătuirii graiului nostru".
Născut într-un an cu Eminescu, Heimann Hariton Tiktin a murit la Berlin în 1936. Conform dorinței sale, a fost înmormântat la Iași.
Unul din cele 444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara:"În general, minoritățile au dreptate. De pildă: la Consiliul de Coroană din 1940 numai șase erau pentru rezistență în Basarabia și 15 pentru cedare. Eu sunt convins că ăia au avut dreptate. Noi trebuia la 27 iunie să ne batem cele șase, șapte zile, cât puteam... Și ieșeam cu fața curată. Asta e opinia mea și o păstrez până la moarte!"
În continuare, tot acolo, N. Djuvara mai punctează:"Așadar, eu pretind că, dacă regele Carol II ar fi avut curajul să meargă împotriva majorității Consiliului de Coronă pe care îl convocase, România ar fi avut o altă soartă în al Doilea Război Mondial.... Noi am fi avut soarta Poloniei și fața curată, ceea ce este extrem de important pentru un popor."
"Există un principiu de la care n-avem voie să ne abatem: nu cedezi un petic de pământ fără să tragi un foc de armă.""Trebuia să ne batem, mai întâi fiindcă trebuia să ne batem; apoi, fiindcă, judecând a posteriori, putem estima că, în ipoteza în care ne-am fi apărat, urmările ar fi fost mai puțin catastrofale pentru țară."
"Sunt absolut convins, dar poate e o convingere nebunească a mea! Eu nu văd cum poate dăinui în timp o mică republică de majoritate românească dincolo de Prut. E aberant!"
Cred, că nu are rost să adaug de la mine că împărtășesc aceste convingeri, probabil, "heterodoxe" pentru cineva... nu și pentru vecinii noștri ucraineni azi.
E bine cunoscută poliglotia celebrului nostru pământean-lingvist. La sfârșitul lui 1991, aflându-mă într-o scurtă vizită-tranzit la Tübingen, am remarcat ușurința cu care schimba Eugeniu Coșeriu registrul lingvistic, comunicând cu mine în română, cu însoțitorii mei - în germană, iar cu proprietarii restaurantului unde dejunam - în croată (nu-mi aduc aminte în care din cele trei dialecte ale ei :) - se spunea, că Coșeriu cunoștea și vorbea dialectele mai multor limbi).
- Versuri scriu în română, proză am scris în italiană, iar studiile de lingvistică au fost elaborate în spaniolă, franceză și germană - preciza undeva Coșeriu.
Iată o rară cărțulie de proze scurte, în care găsim "povestirile și glumele" lui E. Coșeriu, traduse din italiană. Cineva a numit-o "rod al ceasurilor de zăbavă ale savantului", copleșit, presupun, de factura titanică a unuia dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX.
Călătoresc prin nordul Europei cu Bill Bryson, mai exact cu cartea lui (Călătorii prin Europa) plină de observații subtile și umor de cea mai bună speță (pe scala mea la capitolul umor l-aș încadra ușor între Mark Twain și Ilf & Petrov). E un exercițiu stimulativ să compari cele relatate de Bryson cu actualitatea de azi, la peste 30 de ani distanță.De exemplu: "... sînt două țări (Suedia și Norvegia) în care nu îți poți cumpăra o bere fără să faci împrumut la bancă..." ))sau: "... m-am oprit la un chioșc de fast-food și am plătit o mică avere pe genul ăla de hamburger care te face să te întrebi dacă nu cumva ar fi semnul că pentru tine începe o lungă perioada în care vei trăi doar conectat la aparate.")) Spre deosebire de Bryson eu nu mănânc decât hamburger-uri vegetariene, de la care oricum nu mă aștept la cine știe ce tari senzații gustative, iar în rest subsemnez și chiar alătur o notă de plată pentru o cafea și două brioșele în valoare totală de 74 de coroane suedeze echivalentul a 130 de lei moldovenești (gradul meu de revoltă în acest caz e proporțional cu pib-ul moldovenesc raportat la pib-urile UK&SUA, țări în care scriitorul american își achită taxele))
p.s. la plecare din cafenea am lăsat pe masă un buletin informativ al primăriei Chișinău în caz dacă îi mai trece pragul vreun român de-al nostru... (cu un fior de neliniște și nesigur, dacă nu cumva răspândesc fake-uri ?!))
De câteva zile bune trăiesc cu "Iluzia fericirii", cartea în noua sa ediție a lui Dorian Furtună, subintitulată "cum să înțelegem dorințele și frustrările omenești".
E un adevărat "talmud" la tema "fericirii". Are peste 700 de pagini de text adnotat și o impresionantă bibliografie de 388 de titluri! (librarul din mine a constatat repede cu mâhnire, că titlurile de la mesageria.md sunt departe de a fi numeric în topul listei)) Cum o anunță chiar autorul din start "Iluzia" "e un fel de tratat psiho-filosofic" cu aport complementar din alte multe domenii - fiziologie, antropologie, economie, religie, sociologie, ș.a.Am pornit la acest drum sinuos și excitator al lecturii erudite despre fericire îndemnat auctorial - "vă invit să-mi împărtășiți revelațiile".
Fiind convins de totala delectare care mă așteaptă, mi-am propus totuși în minte de la bun început două lucruri:primul, atenționat și de autor că e o escapadă cu un mare risc de împotmolire în "contradicții flagrante", să las și loc liber, să nu caut să hașurez din prima toate câmpurile în această superfetație de idei și reflecții la tema fericirii;și, al doilea, indiferent unde mă vor aduce peripețiile lecturii, să nu încetez să savurez cotidian clipe de fericire, unele dintre care, recunosc, le consider absolut nemeritate.
p.s. fie-mi voia aș presura în pagini cu nemiluita ilustrații, se pretează
