E bine cunoscută poliglotia celebrului nostru pământean-lingvist. La sfârșitul lui 1991, aflându-mă într-o scurtă vizită-tranzit la Tübingen, am remarcat ușurința cu care schimba Eugeniu Coșeriu registrul lingvistic, comunicând cu mine în română, cu însoțitorii mei - în germană, iar cu proprietarii restaurantului unde dejunam - în croată (nu-mi aduc aminte în care din cele trei dialecte ale ei :) - se spunea, că Coșeriu cunoștea și vorbea dialectele mai multor limbi).
- Versuri scriu în română, proză am scris în italiană, iar studiile de lingvistică au fost elaborate în spaniolă, franceză și germană - preciza undeva Coșeriu.
Iată o rară cărțulie de proze scurte, în care găsim "povestirile și glumele" lui E. Coșeriu, traduse din italiană. Cineva a numit-o "rod al ceasurilor de zăbavă ale savantului", copleșit, presupun, de factura titanică a unuia dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX.