Nicușor Dan și Vladimir Kara-Murza

Are Lucian Boia o carte despre imprevizibilitatea istoriei cu titlul Un joc fără reguli. În ea istoricul avertizează casandric: "ceea ce probabil că nu reușim să ne imaginăm este tocmai ceea ce se va petrece în realitate". Uite-așa! Și asta se aplică perfect și cazului cu Nicușor Dan!Vectorii zvăpăiați ai Istoriei s-au ciocnit la răscruce eliminându-i pe rând din joc pe Ciolacu, Georgescu, Lasconi, Antonescu, în final pe Simion, făcându-i loc lui Nicușor Dan. Cine ar fi pariat pe ND în aprilie??! :) ...și tot așa până la următoarea răspântie istorică, de exemplu, cea din 28 septembrie curent - tocmai, bun momentul pentru pronosticuri, ipoteze, scenarii! p.s. poza pentru mine e una foarte sugestivă și personală - Nicușor Dan alături de Vladimir Kara-Murza, un dârz luptător și fiu al unui vechi coleg și tovarăș de-al meu din studenție

Gheorghe Dimitriu

Omul a fost cu siguranță "un personaj"! Fiziognonica nu minte. În spatele rolului lui Enrico Cecchetti din "Ana Pavlov" și al tatălui lui Zobar din "Șatra" ale lui Loteanu nu putea fi un om trivial. Cu acest presentiment și cu "ignorantia non est argumentum" am dat la căutare, și, da, e "un personaj", unul colorat, cu talente multiple. Se naște la Tecuci în 1916, își face studiile la Conservator și la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, iar în 1956 se stabilește la Chișinău (?!). Scrie proză, scrie versuri, scrie pentru copii, scrie pentru maturi. Scrie și piese, și librete. Își ilustrează propriile creații literare și semnează scenografia la filmele "Lăutarii" și "Furtuni de toamnă". În 1990 devine laureat al Premiul de Stat în domeniul artei pentru libretul operei Alexandru Lăpușneanu.În 2016 este comemorat la Institutului de Filologie, iar la ASEM îi apare volumul "Pagini alese", care din păcate nu-i de găsit...

Cristi Puiu despre „orizontul sumbru” (din pandemie)

Într-un interviu recent Cristi Puiu își declară fără cochetărie neliniștea în legătură cu „o lume care s-a răsturnat peste noapte cu fundul în sus" și care se află în fața unui „orizont sumbru”. Cu gânduri la bine nu pot, totuși, nu pot spune că prevestirile lui Puiu au un caracter utopic: Desprind în treacăt din interviu câteva teme ale "vremii noastre": Politica - o funcție din ce în ce mai secundară, completamente anacronică, absolut păguboasă și degradantă; Dialogul social - practic inexistent la noi... sau cu o seismicitate abia deslușită și impact infinitizimal; "Eroi" și lideri (măcar de opinie) - unde-i seva nației, indivizii "superiori", titrații beaumonde-ului academico-artistic, like-uiții în real și virtual, în fine, oamenii energici cu influență și acțiune de susținere asupra maselor în aceste zile grele - sunt lipsă, s-au autoizolat confortabil, s-au neantizat, au revenit la starea lor de fapt - de bluf; Societatea cibernetică + totalitarism - pandemia prin extinderea regimului impus de izolare diminuează semnificativ rezistența la spălarea totală a creierelor, la instalarea noii ordini de cibernetică socială, la supunerea la dictatura Big Data. În izolare și sub robia rețelelor nu trebuie să ne așteptăm la victoria libertății asupra constrângerilor. De aici până la modelul chinez comunist-neoliberal, care reunește controlul conștiințelor cu libera inițiativă, e juma de pas; Cinema și alte arte - care n-ar fi viitorul imediat, altfel decât trecutul recent, el va fi compus din noi înșine și va consta în prelungirea a cea ce în noi este esențial, numită de unii generic "rezerva axiologică" - apărarea acestei rezerve axiologice convergând într-un nou tip de viață va constitui și temeiul și temele celor șapte arte;

Ana-Maria Plămădeală

Acum niște ani deschizătorul de porți în ale filmului nostru autohton regizorul Gheorghe Vodă scria: "Cinematografia, filmul "moldovenesc" a închis ochii... A rămas o singură instituție valabilă care se numește Ana-Maria Plămădeală, ce ne aduce în actualitate "epoca de aur" a filmului național, epoca apusă la o vârstă a tinereții fără bătrânețe." Valabilitatea acestei "instituții" se menține, dăinuie, rămâne originală, profundă, cuceritoare, am simțit-o cu toții azi.  

Grigore Chiper Cu romanul în vacanță

De Grigore Chiper mă leagă mai multe "semne" (ca să folosesc titlul uneia din povestirile proaspătului volum de proze scurte "Cu romanul în vacanță" lansat ieri). Un "semn" e de pornire, de același leat, de la vetre apropiate, căușănene. Alt "semn" marchează o fascinantă călătorie până la lacul Wannsee din vestul Berlinului, la Literaturisches Colloquium numit de unii și "conacul din inima literaturii". Am mers acolo - Grigore cu poeziile, eu cu filmele - într-o companie pe cinste: Spiridon Vangheli, Suceveanu Arcadie, Vasile Garnet, Irina Nechit, Emilian Galaicu-Păun. A mai fost și un "semn" exotic, când un cercetător din Spania, Suso Moinhos, mi-a solicitat (prin intermediul mesageria.md) un exemplar de Perioada albastră, volum de poezie de Grigore Chiper scos la Editura Fundației Culturale Române, prilej de a ne revedea și de a încasa de la Grigore "mustrări" adresate preferințelor mele poetice. La lansarea cărții și Q&A-ul de ieri moderate de Iulian Ciocan am remarcat și mă solidarizez cu critica lui Grigore a curriculei școlare, partea cu repertoriul lecturilor obligatorii, care e depășit și departe de a stimula și a forma apetența pentru citit. După această ispravă editorială pentru care îl felicit, n-am decât să-i doresc lui Grigore Chiper o vacanță confortabilă, iar cititorilor o vară "Cu romanul în vacanță".