ALECU DELEU / SEMNE DE CARTE
Are Lucian Boia o carte despre imprevizibilitatea istoriei cu titlul Un joc fără reguli. În ea istoricul avertizează casandric: "ceea ce probabil că nu reușim să ne imaginăm este tocmai ceea ce se va petrece în realitate". Uite-așa! Și asta se aplică perfect și cazului cu Nicușor Dan!Vectorii zvăpăiați ai Istoriei s-au ciocnit la răscruce eliminându-i pe rând din joc pe Ciolacu, Georgescu, Lasconi, Antonescu, în final pe Simion, făcându-i loc lui Nicușor Dan. Cine ar fi pariat pe ND în aprilie??! :) ...și tot așa până la următoarea răspântie istorică, de exemplu, cea din 28 septembrie curent - tocmai, bun momentul pentru pronosticuri, ipoteze, scenarii! p.s. poza pentru mine e una foarte sugestivă și personală - Nicușor Dan alături de Vladimir Kara-Murza, un dârz luptător și fiu al unui vechi coleg și tovarăș de-al meu din studenție
Omul a fost cu siguranță "un personaj"! Fiziognomica nu minte. În spatele rolului lui Enrico Cecchetti din "Ana Pavlov" și al tatălui lui Zobar din "Șatra" ale lui Loteanu nu putea fi un om trivial. Cu acest presentiment și cu "ignorantia non est argumentum" am dat la căutare, și, da, e "un personaj", unul colorat, cu talente multiple. Se naște la Tecuci în 1916, își face studiile la Conservator și la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, iar în 1956 se stabilește la Chișinău (?!). Scrie proză, scrie versuri, scrie pentru copii, scrie pentru maturi. Scrie și piese, și librete. Își ilustrează propriile creații literare și semnează scenografia la filmele "Lăutarii" și "Furtuni de toamnă". În 1990 devine laureat al Premiul de Stat în domeniul artei pentru libretul operei Alexandru Lăpușneanu.În 2016 este comemorat la Institutului de Filologie, iar la ASEM îi apare volumul "Pagini alese", care din păcate nu-i de găsit...
Într-un interviu recent Cristi Puiu își declară fără cochetărie neliniștea în legătură cu „o lume care s-a răsturnat peste noapte cu fundul în sus" și care se află în fața unui „orizont sumbru”. Cu gânduri la bine nu pot, totuși, nu pot spune că prevestirile lui Puiu au un caracter utopic:
Desprind în treacăt din interviu câteva teme ale "vremii noastre":
Politica - o funcție din ce în ce mai secundară, completamente anacronică, absolut păguboasă și degradantă;
Dialogul social - practic inexistent la noi... sau cu o seismicitate abia deslușită și impact infinitizimal;
"Eroi" și lideri (măcar de opinie) - unde-i seva nației, indivizii "superiori", titrații beaumonde-ului academico-artistic, like-uiții în real și virtual, în fine, oamenii energici cu influență și acțiune de susținere asupra maselor în aceste zile grele - sunt lipsă, s-au autoizolat confortabil, s-au neantizat, au revenit la starea lor de fapt - de bluf;
Societatea cibernetică + totalitarism - pandemia prin extinderea regimului impus de izolare diminuează semnificativ rezistența la spălarea totală a creierelor, la instalarea noii ordini de cibernetică socială, la supunerea la dictatura Big Data. În izolare și sub robia rețelelor nu trebuie să ne așteptăm la victoria libertății asupra constrângerilor. De aici până la modelul chinez comunist-neoliberal, care reunește controlul conștiințelor cu libera inițiativă, e juma de pas;
Cinema și alte arte - care n-ar fi viitorul imediat, altfel decât trecutul recent, el va fi compus din noi înșine și va consta în prelungirea a cea ce în noi este esențial, numită de unii generic "rezerva axiologică" - apărarea acestei rezerve axiologice convergând într-un nou tip de viață va constitui și temeiul și temele celor șapte arte;
Acum niște ani deschizătorul de porți în ale filmului nostru autohton regizorul Gheorghe Vodă scria: "Cinematografia, filmul "moldovenesc" a închis ochii... A rămas o singură instituție valabilă care se numește Ana-Maria Plămădeală, ce ne aduce în actualitate "epoca de aur" a filmului național, epoca apusă la o vârstă a tinereții fără bătrânețe."
Valabilitatea acestei "instituții" se menține, dăinuie, rămâne originală, profundă, cuceritoare, am simțit-o cu toții azi.
De Grigore Chiper mă leagă mai multe "semne" (ca să folosesc titlul uneia din povestirile proaspătului volum de proze scurte "Cu romanul în vacanță" lansat ieri). Un "semn" e de pornire, de același leat, de la vetre apropiate, căușănene. Alt "semn" marchează o fascinantă călătorie până la lacul Wannsee din vestul Berlinului, la Literaturisches Colloquium numit de unii și "conacul din inima literaturii". Am mers acolo - Grigore cu poeziile, eu cu filmele - într-o companie pe cinste: Spiridon Vangheli, Suceveanu Arcadie, Vasile Garnet, Irina Nechit, Emilian Galaicu-Păun. A mai fost și un "semn" exotic, când un cercetător din Spania, Suso Moinhos, mi-a solicitat (prin intermediul mesageria.md) un exemplar de Perioada albastră, volum de poezie de Grigore Chiper scos la Editura Fundației Culturale Române, prilej de a ne revedea și de a încasa de la Grigore "mustrări" adresate preferințelor mele poetice. La lansarea cărții și Q&A-ul de ieri moderate de Iulian Ciocan am remarcat și mă solidarizez cu critica lui Grigore a curriculei școlare, partea cu repertoriul lecturilor obligatorii, care e depășit și departe de a stimula și a forma apetența pentru citit.
După această ispravă editorială pentru care îl felicit, n-am decât să-i doresc lui Grigore Chiper o vacanță confortabilă, iar cititorilor o vară "Cu romanul în vacanță".
Pe zidurile Cetății Albe cu un om, ca mulți alți români basarabeni pierduți în negura istoriei...
Iată, și eu i-am pierdut din memorie prenumele, însă numele de familie l-am reținut bine - Pușcă. În acte rusești - Pușcariov, așa l-au rebotezat în gulag-uri. Mi-a mai povestit, că a fost extradat de România în URSS după război. Pentru că a lucrat la muzeul de istorie din Odesa în timpul războiului, n-avea cum să-l ocolească condamnarea și exilul. A făcut 26 de ani de lagăre și domicilii forțate în taiga, după care s-a întors la baștină în Cetatea Albă...
Nu-mi amintesc cum l-am găsit și din pasa cui i-am solicitat să ne însoțească în excursia prin cetate... I-am promis, că vom reveni în câteva săptămâni și vom discuta mai pe îndelete, dar nu a mai fost de găsit. Vecinii mi-au povestit, că s-a stins în scurt timp după întrevederea noastră.
Public aici această fotografie, poate, ultima din viața unui basarabean de-al nostru, om al cetății pe nume Pușcă.
În unul din clasoarele mele cu timbre adunate în adolescență am un timbru de nota 5 (maximă pentru acea perioadă). E ăsta cu o gravură de Rembrandt "Bătrân cu barbă într-o șapcă de blană înaltă cu ochii închiși", numit scurt de Poșta Bulgară "Сap de bătrân".
Mi-a prins bine acest timbru, ca să nu spun că a fost salvator în prima mea sesiune studențească la exemenul "Istoria artelor". La cea de-a treia probă și ultima urma să identific conform curriculei autorul, perioada, tehnica, stilul și țara unei opere de artă (după reproducția propusă de examenator), mai puțin cunoscută publicului larg și, bineînțeles, fără referințe în manualele de studii.
- Rembrandt! Capul unui pustnic - am exclamat eu fără ezitare la vederea reproducției gravurii.
Examenatorul, destul de uimit și fără să-și ascundă satisfacția, m-a felicitat cu această reușită erudită, dar a menționat: "capul unui bătrân" - bulgărescul "stareț" de pe timbru în rusește poate fi tradus "om bătrân", dar și "pustnic" sau "călugăr în vârstă"...
Păstrez pe raft o carte - "Olimpia"- a acestui examenator-profesor, fin cunoscător al artelor - Gleb Ivanovich Sokolov, doctor în istoria artelor, specialist în artele antichității.
Eugeniu Coșeriu: "Când nu vreau s-o fac pe modestul, vorbesc atunci de o "fâșie de pământ românesc binecuvântată de Dumnezeu", în care s-a născut un lung șir de mari pesonalități, o fâșie deosebit de densă, lată de circa 100 km, care se întinde de la Nistru până în nordul Transilvaniei".Așa ajunge celebrul lingvist să pomenească într-un interviu de Grigore Vieru.Secvențele cu cei doi sunt din interiorul "hărții culturale" schițate de Coșeriu - la o harbuzărie de lângă Ivancea.
Ne-am întâlnit cu Leonid Kravciuk în toamna lui '91 la Vinogradovka (Burgugi) de lângă Arțiz, când își făcea campanie electorală pentru președinția Ucrainei în sudul Basarabiei. Încă mesteca din colacul de bun-venit oferit de bulgarii locului, când i-am ieșit în cale pe scările casei de cultură și l-am întrebat:- Pan Kravciuk, poate Ucraina să devină cu-adevărat democratică fără a lichida consecințele pactului Molotov-Ribbentrop și fără să înapoieze teritoriile care nu sunt istoric ale ei?- Nu este o problemă istorică, ci una politică - mi-a răspuns diplomatic, și a adăugat - mulțumesc.În următorul moment au intervenit bodyguarzii, și fiecare ne-am căutat de drumul său.A fost un om important la temelia Ucrainei moderne.RIP
AD
(12 mai 2022)
Așa l-am văzut pe Andrei Pleșu la Chișinău în '91, parcă, sau '92 (nu-mi amintesc cu exactitate anul). I-am solicitat atunci un interviu, pe care l-am realizat la Palatul Republicii și l-am publicat în Literatura și Arta.Întamplarea mi l-a scos mereu în cale pe Pleșu începând cu acea ceremonie de instalare a lui în postul de ministru al culturii în decembrie '89, când am gustat fascinat prima doză de elocință "românească" live în interpretarea duetului Dan Hăulică-Andrei Pleșu.Au urmat numeroasele "nici așa, nici altminteri" din Dilema Veche, luările de cuvânt la lansările de carte de la Gaudeamusuri și Bookfesturi, chiar și unele instantanee din Piața Amzei la tarabele cu salată și spanac - captivante franje de interferență.
Ce mai, am un constant apetit pentru Andrei Pleșu!
Ce viață întortocheată a mai avut acest Niko Pirosmanashvili!
Încurcătura biografică o sporesc și contemporanii pictorului, care rar cad la învoială în privința mai multor episoade, însă au unanimitate, când se referă la fantasticul întâmplărilor prin care a trecut acest artist-legendă. Îndrăgostit lulea de Marguerite de Sèvres, o actriță franțuzoaică, Pirosmanashvili își vinde partea dintr-o mică afacere și dă toți banii pe câteva care de flori pentru ea...
Legenda a continuat să existe și să ațâțe spiritele creative - o descrie în memorii adăugându-i detalii Konstantin Paustovski - de la el preia povestea Andrei Voznesenski, o îmbracă în vers și o alătură unei piese muzicale deja existente a lui Raimonds Pauls pe versurile lui Leons Briedis https://www.youtube.com/watch?v=NiNtRoHu3VQ - astfel, multă lume află despre "un milion de trandafiri" și despre dragostea unui pictor sărac. În 1968 (Pirosmani murise de o jumătate de secol) Marguerite de Sèvres s-a materializat pe neașteptate la Paris. În orice caz, așa s-a prezentat vizitatoarea în vârstă de 80 de ani la expoziția Pirosmani!!
Cântecul Alei Pugaciova ajunge să fie interpretat și de urmașii protagonistei - orchestra lui Dominique Moisan - https://www.youtube.com/watch?v=kZGdIsgFogU
Ars e longa! AD
(05.02.2022)
Mi-l amintesc foarte slăbit, dar hotărât să ne primească, aflând despre echipa noastră de film în expediție de lucru la Galați (am venit să urmărim lucrările unui simpozion dedicat Episcopului Melchisedec Ștefănescu). Ni s-a spus, că e foarte bolnav, că obosește repede și că avem la dispoziție doar un sfert de oră. Fratern și cald ca un adevărat părinte Arhiepiscopul ne-a sorbit din ochi pe fiecare ("basarabean de-al lui"), ne-a dăruit cu cărți și cu bani "românești, de buzunar". Am stat mult peste timpul rezervat. I-am lăsat amintire ''Polipticul moldav" purtat cu noi pentru astfel de ocazii deosebite. Cred, că am fost printre ultimii basarabeni din viața lui Dr. Antim Nica Arhiepiscop al Tomisului și Dunării de Jos, născut la 24 februarie 1908 în comuna Bogzești din județul Orhei, exarh al mănăstirilor din eparhia Hotinului (1937-1940), șef al "Misiunii religioase" din Transnistria cu sediul la Odessa (1941-1944), din 1973 Episcop, iar din 1975 - Arhiepiscop cu titlul "al Tomisului și Dunării de Jos". S-a stins din viață la 1 mai 1994 la Galați.
Probabil, mai mulți ne vom recunoaște mamele și învățămintele lor simple și protectoare în pasajul de mai jos de la Radu Mareș: "Să supraviețuiești după ce ai pierdut absolut tot și s-o faci cu demnitate, pentru că nu ești doar tu singură, nu doar despre tine e vorba. Să faci totul din nimic, ca-n Ciorbă de bolovan, povestirea lui Voiculescu din vechiul manual de citire. Și asta, zilnic. Să ții fruntea sus, să te vadă astfel cei care pândesc. Nu le da satisfacție. Nu-ți pierde cumpătul nici dacă vine lovitura, încă una, rabdă și taci.Direct și cu voce tare, autoritar sau aluziv, uneori încifrat, toate astea ea m-a învățat".
Din ceruri Mama, primul meu mentor și veșnicul ocrotitor, continuă să ne apere de ceva neștiut. AD
Ceva nu se potrivește!
Anul 1943. În plin război în care România deja pierduse peste 300 de mii de soldați pe frontul de est și continuă să ducă lupte grele la capul de pod din Kuban și în Crimeea, la Iași apare această carte de Poeme de Serghei Esenin tălmăcite din rusește de George Lesnea cu o prefață de Ionel Teodoreanu.
Nu-i ciudat?!
Să fie o diversiune, o manifestare proniatoare sau un act de supremație a culturii în fața barbarizării...?! Hm.............................................................................................................................................................................................................................................................
Prefața lui Ionel Teodoreanu e mai puțin despre Esenin, e mai mult despre George Lesnea, o mică și sclipitoare apologie de bijutier adusă cu prietenie: "De când îl știu pe Lesnea, tot în picioare-l știu, drept și vibrant ca plopii cu frunză tremurătoare. Perpendicular pe viață, Lesnea nu cunoaște lenea orizontală a bieților fericiți. Trupește e uscat și nalt ca un beduin. De câte ori îl văd, chiar dacă-l descopăr într-o casă, am impresia că vine de afară, aducănd vești și taine pe care le știe numai vântul naltului și zarea nunțială a cocoarelor", un osândit "la marea insomnie a sufletului care se agață, cântec și delir, de grumazul galopului vital". AD
Mă vor uita? Asta-i surpriză!
Am fost uitată de sută de ori!
De-o sută de ori în mormânt întinsă,
Unde poate și sînt uneori.
Iar muza, când surdă, când oarbă,
Prindea în pământ mucegai,
Ca Phoenix din scrum să se-ntoarnă,
În cețuri albastre alai.
p.s. când ai o soră vulcanică, cu inimă mare și curată, care-i și soră cu munca și cu talentele, te simți (uneori) ca un frate mai mic și te-apuci de ziua ei, dacă nu să scrii, măcar să-i dedici niște strofe, ceea ce am și făcut...
La mulți ani, Nelly!
(să văd, dacă recunoști autorul, dar mai ales traducătorul :) AD
Cum de reușesc unii să facă atâtea!
Răsfoiesc un volum din 1939 de D. I. Suchianu. E o carte de eseuri pe teme din cele mai variate, care reflectă preocupările și interesele unui tipic intelectual al acelor vremuri. D.I. Suchianu refuză focusarea și specializarea îngustă - e și sociolog, și eseist, jurist, istoric, critic literar și critic de film, etc. E și foarte pitoresc și - în descrierea lui Ionel Teodoreanu - "elegant, sportiv, ruginiu, creț, clipicios, graseindu-și teoriile și paradoxele (cu sorbituri intermitente ca de supă), ... uneori parodiant hazos, alteori frenetic, făcând scenă din locul lui, - ceilalti, în raport cu el, devenind sala, adică spectatori. Asa e Suchianu: un om-spectacol pe care unii il aplaudă, iar altii nu. Profesorul Ibrăileanu îl asculta cu interes".
E și primul, care scrie în română despre film și cinematografie.
A tradus în franceză Miorița, iar în română din Alberto Moravia, Georges Sadoul și alții.
Las în comentariu un link, ca să-l vedeți și auziți pe D. I. Suchianu, azi 2 septembrie e ziua lui. AD
https://www.youtube.com/watch?v=FiB0TGbhWjM...
Un om mai dobă de film decât Anton Dolin e greu să-ți închipui - jurnalist, critic de cinema, redactor-șef al revistei «Искусство кино», blogger și podcaster, membru în diverse jurii și prieten cu mulți realizatori de film celebri - în astă seară la Mediacor cu numeroși fani și cinefili.
Impresie: agreabil, neprotocolar, familiar, și în același timp expert și rafinat.
Bizarerie: un lucru curios, care mi-a dat de gândit și recunosc, că n-am încă explicația - la comunicarea despre relația dintre Literatură și Cinema, practic, au lipsit literații și cineaștii...(?!) AD
Cum l-am lăsat pe Marin Sorescu fără "daruri"...
Niște "Daruri" - pentru Marin Sorescu de la
Al. Chiriac
mart. 1985
Lui Alecu
Sper să nu te supere faptul
că acest exemplar îi era destinat...
vezi cui!
Mai am câteva exemplare scrise
pentru alte somități. Am considerat,
însă, la un moment dat, că destinatarii nu merită: majoritatea,
dădeau superior din cap, fără, cel puțin, un "mulțumesc".
Ție, care, cine știe, îmi vei deveni rudă,
îți fac aceste daruri cu toată dragostea părintească.
Al. Chiriac
23 V 92
N.B. Înainte de a pune placheta în bibliotecă, te rog citește-o!
Al. C.
Placheta dăruită de Alexandru Chiriac stă și acum cuminte în raftul bibliotecii mele.
Autorul ei e mai mult cunoscut ca autor al "Dicționarului Membrii Sfatului Țării 1917-1918", patriot basarabean din Vorniceni (sunt surprins, că nu se regăsește printre cetățenii de onoare ai localității nici după moartea sa), refugiat în 1940 peste Prut, veteran de război, membru al Uniunii Scriitorilor din România, i-a cunoscut personal pe mulți membri ai Sfatului Țării și familiile acestora, om cu un suflet mare și cu daruri multe...
"Îți dărui cupa mea cu buchii sclipitoare;
- învățături țesute-n borangic."
(Daruri 1 din Daruri de Al. Chiriac, 1984)
Odihnească-se în pace! AD
