ALECU DELEU / SEMNE DE CARTE
Pe zidurile Cetății Albe cu un om, ca mulți alți români basarabeni pierduți în negura istoriei...
Iată, și eu i-am pierdut din memorie prenumele, însă numele de familie l-am reținut bine - Pușcă. În acte rusești - Pușcariov, așa l-au rebotezat în gulag-uri. Mi-a mai povestit, că a fost extradat de România în URSS după război. Pentru că a lucrat la muzeul de istorie din Odesa în timpul războiului, n-avea cum să-l ocolească condamnarea și exilul. A făcut 26 de ani de lagăre și domicilii forțate în taiga, după care s-a întors la baștină în Cetatea Albă...
Nu-mi amintesc cum l-am găsit și din pasa cui i-am solicitat să ne însoțească în excursia prin cetate... I-am promis, că vom reveni în câteva săptămâni și vom discuta mai pe îndelete, dar nu a mai fost de găsit. Vecinii mi-au povestit, că s-a stins în scurt timp după întrevederea noastră.
Public aici această fotografie, poate, ultima din viața unui basarabean de-al nostru, om al cetății pe nume Pușcă.
În unul din clasoarele mele cu timbre adunate în adolescență am un timbru de nota 5 (maximă pentru acea perioadă). E ăsta cu o gravură de Rembrandt "Bătrân cu barbă într-o șapcă de blană înaltă cu ochii închiși", numit scurt de Poșta Bulgară "Сap de bătrân".
Mi-a prins bine acest timbru, ca să nu spun că a fost salvator în prima mea sesiune studențească la exemenul "Istoria artelor". La cea de-a treia probă și ultima urma să identific conform curriculei autorul, perioada, tehnica, stilul și țara unei opere de artă (după reproducția propusă de examenator), mai puțin cunoscută publicului larg și, bineînțeles, fără referințe în manualele de studii.
- Rembrandt! Capul unui pustnic - am exclamat eu fără ezitare la vederea reproducției gravurii.
Examenatorul, destul de uimit și fără să-și ascundă satisfacția, m-a felicitat cu această reușită erudită, dar a menționat: "capul unui bătrân" - bulgărescul "stareț" de pe timbru în rusește poate fi tradus "om bătrân", dar și "pustnic" sau "călugăr în vârstă"...
Păstrez pe raft o carte - "Olimpia"- a acestui examenator-profesor, fin cunoscător al artelor - Gleb Ivanovich Sokolov, doctor în istoria artelor, specialist în artele antichității.
Eugeniu Coșeriu: "Când nu vreau s-o fac pe modestul, vorbesc atunci de o "fâșie de pământ românesc binecuvântată de Dumnezeu", în care s-a născut un lung șir de mari pesonalități, o fâșie deosebit de densă, lată de circa 100 km, care se întinde de la Nistru până în nordul Transilvaniei".Așa ajunge celebrul lingvist să pomenească într-un interviu de Grigore Vieru.Secvențele cu cei doi sunt din interiorul "hărții culturale" schițate de Coșeriu - la o harbuzărie de lângă Ivancea.
Ne-am întâlnit cu Leonid Kravciuk în toamna lui '91 la Vinogradovka (Burgugi) de lângă Arțiz, când își făcea campanie electorală pentru președinția Ucrainei în sudul Basarabiei. Încă mesteca din colacul de bun-venit oferit de bulgarii locului, când i-am ieșit în cale pe scările casei de cultură și l-am întrebat:- Pan Kravciuk, poate Ucraina să devină cu-adevărat democratică fără a lichida consecințele pactului Molotov-Ribbentrop și fără să înapoieze teritoriile care nu sunt istoric ale ei?- Nu este o problemă istorică, ci una politică - mi-a răspuns diplomatic, și a adăugat - mulțumesc.În următorul moment au intervenit bodyguarzii, și fiecare ne-am căutat de drumul său.A fost un om important la temelia Ucrainei moderne.RIP
AD
(12 mai 2022)
Așa l-am văzut pe Andrei Pleșu la Chișinău în '91, parcă, sau '92 (nu-mi amintesc cu exactitate anul). I-am solicitat atunci un interviu, pe care l-am realizat la Palatul Republicii și l-am publicat în Literatura și Arta.Întamplarea mi l-a scos mereu în cale pe Pleșu începând cu acea ceremonie de instalare a lui în postul de ministru al culturii în decembrie '89, când am gustat fascinat prima doză de elocință "românească" live în interpretarea duetului Dan Hăulică-Andrei Pleșu.Au urmat numeroasele "nici așa, nici altminteri" din Dilema Veche, luările de cuvânt la lansările de carte de la Gaudeamusuri și Bookfesturi, chiar și unele instantanee din Piața Amzei la tarabele cu salată și spanac - captivante franje de interferență.
Ce mai, am un constant apetit pentru Andrei Pleșu!
