Pe zidurile Cetății Albe cu un om, ca mulți alți români basarabeni pierduți în negura istoriei...
Iată, și eu i-am pierdut din memorie prenumele, însă numele de familie l-am reținut bine - Pușcă. În acte rusești - Pușcariov, așa l-au rebotezat în gulag-uri. Mi-a mai povestit, că a fost extradat de România în URSS după război. Pentru că a lucrat la muzeul de istorie din Odesa în timpul războiului, n-avea cum să-l ocolească condamnarea și exilul. A făcut 26 de ani de lagăre și domicilii forțate în taiga, după care s-a întors la baștină în Cetatea Albă...
Nu-mi amintesc cum l-am găsit și din pasa cui i-am solicitat să ne însoțească în excursia prin cetate... I-am promis, că vom reveni în câteva săptămâni și vom discuta mai pe îndelete, dar nu a mai fost de găsit. Vecinii mi-au povestit, că s-a stins în scurt timp după întrevederea noastră.
Public aici această fotografie, poate, ultima din viața unui basarabean de-al nostru, om al cetății pe nume Pușcă.
