Pași pe graniță

Cât de surprins am rămas la prima mea vânătoare alături de tata, pe care într-un sfârșit l-am convins să fiu luat gonaș, atunci când ceata noastră de săteni-vânători s-a pomenit față-n față cu alta, ucrainească, și a izbucnit cearta cu privire la haturi. Gâlceava doar a adăugat culoare primei mele experiențe cinegetice și n-a știrbit deloc din importanța evenimentului, dar m-a făcut să rețin pentru mult timp înainte frenezia cu care oamenii sunt gata să-și apere spațiul vital și hotarele. Foarte curând voi afla că, de fapt, toată istoria lumii e o neîncetată dispută pentru teritorii între bărbați înarmați.

José Saramago pe blog despre Fernando Pessoa

"Dați-mi ochelarii" au fost ultimele cuvinte rostite de Fernando Pessoa înainte de a muri... Aflu despre asta nu din Retorică în fața morții (https://mesageria.md/single/carte/antropologie/retorica-in-fata-mortii-ultimele-cuvinte-ale-oamenilor-celebri) a lui Dorian Furtună, cartea cu un impunător panoramic al ultimelor clipe din viaţa a peste 1300 de personalități, ci din altă carte, avându-l ca autor pe José Saramago. "Pare destul de plauzibil să fi intenționat să se privească în oglindă, ca să vadă cine era acolo până la urmă" - presupune aluziv Saramago cu referire la ultima dorință a enigmaticului lusitan, care s-a remarcat printr-o carieră literară plină de mai multe voci. Considerat de unii drept cel mai reprezentativ poet al secolului XX, Fernando Pessoa, inclasabil, uimește prin puterea de a se depersonaliza, de a simula, a se multiplica, inventând o întreagă familie literară cu peste șaptezeci de nume sau heteronime cu viziuni, stiluri și chiar biografii diferite. După moartrea sa prematură (F.P. a murit la 47 de ani) a fost descoperit faimosul cufăr cu 27.453 de texte în afara celor publicate de el însuși. p.s. amintita carte a lui Saramago (https://mesageria.md/single/carte/beletristic%C4%83/caietul-texte-scrise-pentru-blog-septembrie-2008-martie-2009) e cu texte scrise pentru blog, pagina infinită a internetului, care, aproape sigur, reduce însemnat șansele de a mai descoperi în viitor alte cufere cu niscaiva texte postume...

Lumina toamnei de Grigore Vieru

mesageria.md e ca un bibliobus burdușit, în care zilnic la stația Flacăra din Buiucani mai urcă câteva cărți și din care zilnic coboară altele câteva, fără un itinerar prestabilit, aleatoriu - la Botanica, Telecentru, la Dondușeni, Taraclia, București, Paris, sau Chicago... cu unele din ele, cărțile, eu, ca un șofer de cursă lungă, am o relație mai strânsă, ne cunoaștem, cu altele abia de ne salutăm, dar (în stil napoleonian - cică, corsicanul își știa pe nume toți soldații), tind să rețin măcar pe ce ușă au intrat și raftul în care s-au aciuat... despărțirile tot sunt diferite - cu "drum bun!" sau "pe curând" cu unele, cu altele mă despart mai greu, parcă le-aș mai fi plimbat o tură ca să-mi dau seama ce hram țin... uite, asta de exemplu, Lumina toamnei din 1985, versuri de Grigore Vieru devenite cântece - numai a urcat și deja așteaptă să coboare pe o stradelă din Brașov... totuși, înainte de-ai spune "adio!" (cine știe dacă ne mai vedem vreodată chiar și cu acest tiraj de 6000 de invidiat în zilele de a zi - cărțile în chirilică se împuținează pe an ce trece), îi smul la despărțire câteva MELISME inserate de poet în loc de note - absolut remarcabile după mine, observații fine, profunde, perle de la Grigore Vieru: - Prin Mozart, Ceaikovski, Verdi, Beethoven, Enescu sau Bach întreaga lume devine un singur neam integrat în ordinea și cadența cosmică. - Pictura, poezia, sculptura imită culorile, ritmul, relieful naturii. Muzica este una din formele de viață ale naturii înseși... - Folclorul muzical nu poate fi șlefuit (cum și de ce să șlefuiești soarele sau izvorul?!) - el trebuie pur și simplu ocrotit. - N-am auzit-o pe mama să cânte la zori, ea cânta numai seara, în fața focului din vatră, numai atunci, când vedea că-și merită clipa și ziua care-au trecut. - Muzica poate fi văzută cu ochii. Bunelul Nicuță nu mai auzea defel la cei peste 80 de ani ai săi. Dar nu s-a dezlipit până în ceasul morții de muzicanți la horele satului. El ghicea melodia și-o asculta în lăuntru său după zvâcnetul picioarelor care jucau. - A cerși cântând - ceva de nesuferit. - Muzica este răzbunarea frumuseții rănite pe urâțenie. - Ascultând glasul muzicii, descoperă-ți capul, căci stai la o masă cu zeii. - Întrebat cât e ora, iată ce mi-a răspuns la miez de noapte un tânăr îndragostit: E unu și 30 de viori. ș.a.

"Au înnebunit salcâmii" o expoziție a maestrului Anatol Danilișin

La Chișinău timp ploios, numai bun de rătăcit prin expoziții... Merg la sala Brâncuși s-o văd pe cea intitulată "Au înnebunit salcâmii" a maestrului Anatol Danilișin: atemporal, călătorești pe margini de abisuri și uneori în noapte americană... Fantastic!

Nicușor Dan și Vladimir Kara-Murza

Are Lucian Boia o carte despre imprevizibilitatea istoriei cu titlul Un joc fără reguli. În ea istoricul avertizează casandric: "ceea ce probabil că nu reușim să ne imaginăm este tocmai ceea ce se va petrece în realitate". Uite-așa! Și asta se aplică perfect și cazului cu Nicușor Dan!Vectorii zvăpăiați ai Istoriei s-au ciocnit la răscruce eliminându-i pe rând din joc pe Ciolacu, Georgescu, Lasconi, Antonescu, în final pe Simion, făcându-i loc lui Nicușor Dan. Cine ar fi pariat pe ND în aprilie??! :) ...și tot așa până la următoarea răspântie istorică, de exemplu, cea din 28 septembrie curent - tocmai, bun momentul pentru pronosticuri, ipoteze, scenarii! p.s. poza pentru mine e una foarte sugestivă și personală - Nicușor Dan alături de Vladimir Kara-Murza, un dârz luptător și fiu al unui vechi coleg și tovarăș de-al meu din studenție