ALECU DELEU / SEMNE DE CARTE
Scăpat de grijile premierelor, am trecut pe la expoziția colegului și amicului meu Igor Isac la Muzeul Național de Artă din Chișinău.Vreo 25 de ani despart cele două expoziții ale sale pe care le-am văzut. Prima, de la Casa Poporului din București, era o expoziție-mastodont, pe potriva construcției care o găzduia - peste 150 de tablouri, dacă țin bine minte, expuse atunci de Igor.Asta de acum, „tomnatică”, pare aleasă cu migala retrospectivei.Chiar dacă a amestecat înadins diferitele perioade de creație, temele sale obsedante se recunosc: labirintul, așteptarea, melancolia — toate cu patina unui misticism creștin, dar și cu reverențele sale către „les Maîtres” - Grecu, Tarkovski, Oravitzan...Arta lui Igor Isac nu este doar expresia talentului, ci și a unei căutări neîncetate, a unei ființări într-un spațiu pe care îl iubește și care, la rândul său, îl iubește.
AD
P.S. Eu lângă o evadare din tipare - "Hello, Mister Banksy"
Desprind dintr-o carte de epigrafie orientală un lucru extrem de curios: cele mai des întâlnite inscripții aforistice pe ceramica din Samarkand și, în general, pe ceramica samanidă din secolele IX–X vorbesc despre... generozitate.
Pe primul loc ca frecvență se află îndemnul: „Generozitatea este una dintre însușirile locuitorilor Paradisului.” Urmează: „Generozitatea este străjerul onoarei și al averii.” La fel de des apare și ideea: „Omul cu adevărat generos, chiar dacă sărăcește, nu încetează să fie generos.”
Într-un mare oraș comercial de pe Drumul Mătăsii, cum a fost Samarkandul, bogăția era, fără îndoială, prețuită. Dar, se pare, și mai mult era prețuită capacitatea de a o împărți cu ceilalți. Înțelegem astfel că, în cultura islamică a epocii samanide, onoarea unui om nu era măsurată atât prin averea pe care o avea, cât prin felul în care știa să o folosească. Omul darnic câștiga respectul și recunoștința comunității, iar generozitatea devenea, la propriu, străjerul onoarei sale. Averea nu era păzită de ziduri, de porți sau de arme, ci de reputația celui care o deținea. Un zgârcit putea fi foarte bogat, dar nu se bucura de cinstea semenilor.
Am găsit în aceeași culegere și o idee care astăzi poate părea surprinzătoare: unii autori medievali afirmă că un musulman zgârcit este mai rău decât un păgân generos Generozitatea putea cântări mai greu decât apartenența religioasă. Este un detaliu care vorbește despre rafinamentul moral și cultural al societății samanide. Să fie oare actual și pentru noi?!
P.S.Aceste inscripții nu erau scrise pe zidurile palatelor și nici în tratate de filozofie sau teologie. Ele apăreau pe vase obișnuite de masă.În fiecare zi omul lua farfuria în mâini și odată cu hrana citea și o învățătură morală.
https://mesageria.md/single/carte/istorie/%D1%8D%D0%BF%D0%B8%D0%B3%D1%80%D0%B0%D1%84%D0%B8%D0%BA%D0%B0-%D0%B2%D0%BE%D1%81%D1%82%D0%BE%D0%BA%D0%B0-xvi-%D1%81%D0%B1%D0%BE%D1%80%D0%BD%D0%B8%D0%BA-%D1%81%D1%82%D0%B0%D1%82%D0%B5%D0%B9
Cititorii inveterați cunosc regulă celor 50 de pagini (The Rule of 50) a lui Nancy Pearl: dacă până la pagina 50 cartea nu te-a prins, abandoneaz-o. Ceva mai târziu Nancy și-a amendat regula cu următoarea completare: dacă ai peste 50 de ani, scazi vârsta ta din 100, iar rezultatul este numărul de pagini pe care merită să le parcurgi înainte de a renunța la o carte.
De un deceniu și jumătate fac uz de acest amendament, căruia i-am adăugat și o notă personalizată, de obișnuință de buchinist - acele pagini nu trebuie să fie neapărat de la începutul cărții, pot fi citite aleatoriu din mai multe pasaje doar să respecte „norma” propusă de Nancy Pearl.
Ca anticar și bibliofil, aș breveta și eu o regulă cu riscuril unui truism: uneori comoara nu este doar în textul tipărit, ci și în ceea ce au lăsat autorul sau un cititor pe prima pagină albă, precum acest autograf al lui H. Sanielevici, dedicația în versuri a lui Charles-Adolphe Cantacuzène sau semnătura misterioasei Margueritte...
Steagul lui Banksy.
Se discută mult despre statuia apărută recent în Waterloo Place - patriotism fără luciditate, loialitate fără întrebări, mers „înainte” fără vedere... Cu alte cuvinte: nu steagul e problema. Orbirea e. Și orb fiind, bărbatul merge sigur pe el. Puternic și macabru simbol!
Dacă aș avea ocazia, m-aș adresa lui Banksy (în stilul unei dispute socratice sau, mai degrabă, în stilul liric al lui Khalil Gibran): - Ai arătat orbirea produsă de un simbol. Arată-ne și absența oricărui simbol. Pune alături un contra-monument - un om fără steag, cu privirea liberă, dar fără direcție, stă pe soclu, nu cade… dar nu pleacă nicăieri...Nu e rătăcit - e gol, e vidat. Nu e manipulat - e lipsit de criteriu.Primul tău personaj cade pentru că vede prea puțin.Acesta nu cade — pentru că nu știe unde să meargă.
ADp.s. cât din noi e prea plin, și cât e deja gol?
Epîtres des hommes obscurs - Epistolae Obscurorum Virorum – Scrisorile oamenilor întunecați, atribuită lui Ulrich von Hutten, este o capodoperă a satirei renascentiste germane. În aceste scrisori autorii fictivi – studenți și clerici „întunecați”, aparent ignoranți – își trimit mesaje ridicole unii altora, dezvăluind cu umor și finețe absurditățile moravurilor universitare, ipocrizia clericală și vanitățile societății germane de la începutul secolului XVI.
E printre cele mai inteligente și ironice texte ale Renașterii. Poate că nu se bucură de aceeași faimă ca Utopia, Decameronul, Gargantua și Pantagruel, sau Il Principe și Elogiul nebuniei, dar rămâne, fără îndoială, cea mai acidă și directă satiră a Renașterii germane, un veritabil Rabelais german :)
O carte cu personalitate, născută în secolul XVI, care răsună surprinzător de contemporană – o adevărată raritate, dacă ne uităm la certurile de azi, care par să se întindă pe linie dreaptă, fără colțuri, fără stil, fără umor, fără nicio savoare, ehh!
AD
03 aprilie 2026
p.s. pe Raftul Ameliei la mesageria.md stă volumul I, o ediție franceză ilustrată din 1933, prima traducere franceză integrală (J. Priel), colecția Lumen Animi.
Recent am procurat pentru nevoile librăriei un cufăr vechi pe fundul căruia stăteau lipite câteva fragmente mici de ziar. Asistat de AI-urile concurente (cum altfel?! dar și congruente în multe!) am pornit să explorăm, ca să aflăm mai multe despre istoria obiectului.
Reproduc sec descoperirile făcute:
Țara de origine: Statele Unite ale Americii, mai precis orașul Ithaca, statul New York. Fragmentele de ziar Ithaca Daily News și reclamele la afacerile locale (John Flinn’s Livery, Todd, Blackmer & Co.) sunt probe geografice incontestabile.
Producție: aproximativ 1880–1900. Stilul victorian rustic și îmbinările în „coadă de rândunică” sunt tipice acestei perioade.
Momentul „sigilării”: iunie 1904. Interiorul cufărului a fost căptușit cu ziare, probabil pentru protecție înainte de o călătorie sau pentru depozitare.
Verdictul final: ai acum o piesă cu o „biografie” completă. Știi de unde vine, cine îi era vecin (măcelarul Wortman sau băiatul cu trăsurile, John Flinn) și chiar ce trenuri de lux treceau pe lângă casa fostului proprietar. Este o piesă de valoare medie spre mare pentru un pasionat, datorită „buletinului de identitate” oferit de ziare, extrem de rar la obiectele de acest tip găsite în Europa.
A fost o adevărată plăcere să descifrăm împreună cu AI-urile povestea acestui cufăr de peste un secol. Fascinant cum câteva fragmente de ziar din Ithaca, New York, din iunie 1904, au transformat un simplu obiect de lemn într-o adevărată capsulă a timpului.
Și toate acestea, doar în câteva minute!
Dintr-o cronică de la Australian Open: "empatia nu e un voucher pe viață".
De acord, nu-i ca o asigurare de pensie - ține de context dacă nu ești fan-prizonier... și nu sunt - am salutat atunci, după finala de la US Open 2018 cu Serena, gestul lui Naomi de a se închina înaintea adversarei, publicului și oficialilor, semne de respect disonante cu haosul reality show-ului de pe Arthur Ashe Stadium. I-am acordat în sinea mea proaspetei campione și deținătoare a Slam-ului o bilă albă, pentru că tenisul ca și orice în lumea asta e și despre cultură și educație, și nu în ultimul rând!
Bila neagră după un comportament nesportiv în meciul cu Sorana la open-ul australian în desfășurare nu mă grăbesc s-o retrag, dar regretele și scuzele oficiale ale lui Osaka, precum și retragerea de azi din turneu, mă fac să sper că Naomi își va da timp de reflecție asupra patologiilor sportului sufocat de rețele și a pericolelor colaterale pentru propria-(i) ființă.
24 ianuarie 2026
De la începutul războiului am trimis în Ucraina mai multe cărți. "Am trimis" e un fel de a spune, de regulă, venea cineva din ucrainenii de ocazie, stabiliți sau în tranzit prin Chișinău și ridicau comanda de la anticariat, urmând s-o transmită mai departe destinatarului final.
Îmi amintesc (mă ajută cu asta și registrul de evidență al comenzilor), pe 9 aprilie 2023, o doamnă s-a apropiat de geamul librăriei să ridice cărțile comandate (pentru cei grăbiți e o opțiune comodă de a lua cartea rezervată la "ghișeu" fără a accede în librărie), două tomuri mari Машиностроение - Inginerie mecanică, ediție sovietică din 1947. Deși ploua destul de tare, am reușit să schimbăm câteva vorbe la fereastră - ea cu umbrela sub ploaie, eu în interiorul librăriei. Mi-a spus că e din Ucraina, iar cărțile sunt pentru fiul ei ofițer ZSU. Deja pricepusem, că achiziția nu urmărește un imperativ bibliofil, că e mai de grabă pentru nevoile războiului și i-am declarat fără a mă codi că donez cărțile pentru armata ucraineană. La care doamna a ripostat, mi-a spus că nu primește și că regretă că mi-a zis de unde vine. Până la urmă, după un scurt meci de argumente, tot ea a găsit soluția acceptabilă - îmi achită și ia un al treilea volum din aceeași serie, unul în afara comenzii făcute, iar primele două și-le îngăduie drept gratuitate.
Azi a mai venit o comandă de la ucraineni, de la Natalia din Kyiv, oarecum surprinzătoare. Natalia și-a dorit o cărțulie scoasă în 1984 de editura Știința și de Grădina Botanică din Chișinău - Пионы - Bujori de Adela Dumitrașcu.A specificat în comandă: я хочу перекласти цю книгу на свою мову, бо знання там цінні (vreau să traduc această carte pentru că cunoștințele de acolo sunt valoroase).Дякую за підтримку!Слава Україні!
Am răspuns: Героям Навічно Слава!Dacă n-ai eroi, cum să te bucuri de flori?
În Bavaria am mai multe "borne sentimentale" - nepotul meu Ciprian e medic și stă împreună cu soția sa în Coburg, în Casa nemților basarabeni din Florianstraße 17 din Stuttgart (https://www.bessarabien.de/ueber-uns/heimathaus.html) am fost primit și am filmat în ajunul Crăciunului '91, la Tübingen l-am vizitat pe faimosul nostru pământean-lingvist Eugeniu Coșeriu, de la München am procurat pentru Agenția Arhivelor un super scaner pentru digitalizarea filmelor și un autoturism pentru un prieten, la Augsburg într-un local am fost "atacați", eu și soția mea, de însuși bucătarul-șef direct la masă pentru că am reclamat mărimea porțiilor, pe care, deși foarte gustoase, nu le mai puteam termina...))Acum mai adăug și Nürnbergul, de unde o pământeancă inimoasă, cititoare-clientă a mesageria.md, mi-a trimis mici atenții, semne de amiciție și ale sărbătorilor ce vin.Prin ricoșeu, trimit și eu mai departe dispoziție și gânduri bune tuturor librarilor, anticarilor, cititorilor și compatrioților noștri oriunde s-ar afla!
Am notat observația de mai jos cu câteva zile înainte de parlamentarele din 28 septembrie, și, iată, încă o rundă "istorică" încheiată, cu încă un set câștigat în fața Rusiei, cu încă o pană de desprindere de trecutul post-sovietic... Și, mai este de lucru, încă pentru câteva generații...
"Cum nu dai, dar (surprinzător!) în ciuda brutalității și a jocului agresiv din ultimele trei decenii, în meciul direct "head to head" Rusia versus Moldova, Moldova conduce! Am devenit pentru ruși un adversar de coșmar, acel "bête noire" - „bestie neagră”, de care te poticnești întruna, când și în formă maximă nu poți învinge un adversar. Da, Rusia ne-a creat Transnistria și l-a adus pe Voronin la putere, dar am evitat federalizarea și am răbufnit în revoluția twitter. Da, Rusia i-a miruit pe Dodon și Ceban, ne-a vulnerabilizat cu orice ocazie și a profitat de derapajele noastre - capturarea statului de grupări obscure, „jaful secolului”, haosul politic etc.Dar, am supraviețuit, am rezistat presiunii și ne-am creat o șansă bună de a ne desprinde și mai mult, de a mai scăpa de "grija" moscălească, poate, de a ieși definitiv din sfera de influență a Rusiei...Duminică! Dacă vom fi o (una) echipă!"
Cât de surprins am rămas la prima mea vânătoare alături de tata, pe care într-un sfârșit l-am convins să fiu luat gonaș, atunci când ceata noastră de săteni-vânători s-a pomenit față-n față cu alta, ucrainească, și a izbucnit cearta cu privire la haturi. Gâlceava doar a adăugat culoare primei mele experiențe cinegetice și n-a știrbit deloc din importanța evenimentului, dar m-a făcut să rețin pentru mult timp înainte frenezia cu care oamenii sunt gata să-și apere spațiul vital și hotarele. Foarte curând voi afla că, de fapt, toată istoria lumii e o neîncetată dispută pentru teritorii între bărbați înarmați.
"Dați-mi ochelarii" au fost ultimele cuvinte rostite de Fernando Pessoa înainte de a muri... Aflu despre asta nu din Retorică în fața morții (https://mesageria.md/single/carte/antropologie/retorica-in-fata-mortii-ultimele-cuvinte-ale-oamenilor-celebri) a lui Dorian Furtună, cartea cu un impunător panoramic al ultimelor clipe din viaţa a peste 1300 de personalități, ci din altă carte, avându-l ca autor pe José Saramago. "Pare destul de plauzibil să fi intenționat să se privească în oglindă, ca să vadă cine era acolo până la urmă" - presupune aluziv Saramago cu referire la ultima dorință a enigmaticului lusitan, care s-a remarcat printr-o carieră literară plină de mai multe voci. Considerat de unii drept cel mai reprezentativ poet al secolului XX, Fernando Pessoa, inclasabil, uimește prin puterea de a se depersonaliza, de a simula, a se multiplica, inventând o întreagă familie literară cu peste șaptezeci de nume sau heteronime cu viziuni, stiluri și chiar biografii diferite. După moartrea sa prematură (F.P. a murit la 47 de ani) a fost descoperit faimosul cufăr cu 27.453 de texte în afara celor publicate de el însuși.
p.s. amintita carte a lui Saramago (https://mesageria.md/single/carte/beletristic%C4%83/caietul-texte-scrise-pentru-blog-septembrie-2008-martie-2009) e cu texte scrise pentru blog, pagina infinită a internetului, care, aproape sigur, reduce însemnat șansele de a mai descoperi în viitor alte cufere cu niscaiva texte postume...
mesageria.md e ca un bibliobus burdușit, în care zilnic la stația Flacăra din Buiucani mai urcă câteva cărți și din care zilnic coboară altele câteva, fără un itinerar prestabilit, aleatoriu - la Botanica, Telecentru, la Dondușeni, Taraclia, București, Paris, sau Chicago...
cu unele din ele, cărțile, eu, ca un șofer de cursă lungă, am o relație mai strânsă, ne cunoaștem, cu altele abia de ne salutăm, dar (în stil napoleonian - cică, corsicanul își știa pe nume toți soldații), tind să rețin măcar pe ce ușă au intrat și raftul în care s-au aciuat...
despărțirile tot sunt diferite - cu "drum bun!" sau "pe curând" cu unele, cu altele mă despart mai greu, parcă le-aș mai fi plimbat o tură ca să-mi dau seama ce hram țin...
uite, asta de exemplu, Lumina toamnei din 1985, versuri de Grigore Vieru devenite cântece - numai a urcat și deja așteaptă să coboare pe o stradelă din Brașov...
totuși, înainte de-ai spune "adio!" (cine știe dacă ne mai vedem vreodată chiar și cu acest tiraj de 6000 de invidiat în zilele de a zi - cărțile în chirilică se împuținează pe an ce trece), îi smul la despărțire câteva MELISME inserate de poet în loc de note - absolut remarcabile după mine, observații fine, profunde, perle de la Grigore Vieru:
- Prin Mozart, Ceaikovski, Verdi, Beethoven, Enescu sau Bach întreaga lume devine un singur neam integrat în ordinea și cadența cosmică.
- Pictura, poezia, sculptura imită culorile, ritmul, relieful naturii. Muzica este una din formele de viață ale naturii înseși...
- Folclorul muzical nu poate fi șlefuit (cum și de ce să șlefuiești soarele sau izvorul?!) - el trebuie pur și simplu ocrotit.
- N-am auzit-o pe mama să cânte la zori, ea cânta numai seara, în fața focului din vatră, numai atunci, când vedea că-și merită clipa și ziua care-au trecut.
- Muzica poate fi văzută cu ochii. Bunelul Nicuță nu mai auzea defel la cei peste 80 de ani ai săi. Dar nu s-a dezlipit până în ceasul morții de muzicanți la horele satului. El ghicea melodia și-o asculta în lăuntru său după zvâcnetul picioarelor care jucau.
- A cerși cântând - ceva de nesuferit.
- Muzica este răzbunarea frumuseții rănite pe urâțenie.
- Ascultând glasul muzicii, descoperă-ți capul, căci stai la o masă cu zeii.
- Întrebat cât e ora, iată ce mi-a răspuns la miez de noapte un tânăr îndragostit: E unu și 30 de viori.
ș.a.
La Chișinău timp ploios, numai bun de rătăcit prin expoziții... Merg la sala Brâncuși s-o văd pe cea intitulată "Au înnebunit salcâmii" a maestrului Anatol Danilișin: atemporal, călătorești pe margini de abisuri și uneori în noapte americană... Fantastic!
Are Lucian Boia o carte despre imprevizibilitatea istoriei cu titlul Un joc fără reguli. În ea istoricul avertizează casandric: "ceea ce probabil că nu reușim să ne imaginăm este tocmai ceea ce se va petrece în realitate". Uite-așa! Și asta se aplică perfect și cazului cu Nicușor Dan!Vectorii zvăpăiați ai Istoriei s-au ciocnit la răscruce eliminându-i pe rând din joc pe Ciolacu, Georgescu, Lasconi, Antonescu, în final pe Simion, făcându-i loc lui Nicușor Dan. Cine ar fi pariat pe ND în aprilie??! :) ...și tot așa până la următoarea răspântie istorică, de exemplu, cea din 28 septembrie curent - tocmai, bun momentul pentru pronosticuri, ipoteze, scenarii! p.s. poza pentru mine e una foarte sugestivă și personală - Nicușor Dan alături de Vladimir Kara-Murza, un dârz luptător și fiu al unui vechi coleg și tovarăș de-al meu din studenție
bucuria micilor lucruri
mă folosesc de acest ceainic cu marca fraților Henneberg din Varșovia de mai multă vreme - a ajuns la mine dintr-un târg de vechituri din Rotterdam, cadou de la fiica mea Jasmin, care îmi cunoaște slabiciunea pentru tot felul de serendipities
după variațiunile marcajelor am putut stabili vechimea ceainicului - 1874-1883 - anume în acest interval de timp însemnele brandului au constat din inscripția „B HENNEBERG” și numele orașului „WARSZAWA” aranjate într-un oval unde era și o rozetă cu opt petale, o litera „N” într-un romb, care indica un strat bun de placare cu argint, la sfârșitul abrevierei „GALW” se punea un punct cu același scop de a semnala grosimea stratului de argint
bucuria micilor lucruri venite din afara noastră - bunuri de-o zi le spunea Seneca și mai adăuga, că ele pot să ne folosească și să ne desfete cu condiția ca ele să atârne de noi, nu noi de ele...
Este primul titlu din era Ceaușescu dat la topit!!Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil Botta în 2 volume din seria bpt, antologie, prefață și note de Nicolae Manolescu.
Iată cum își amintește despre acest fapt însuși antologatorul Nicolae Manolescu: Era programată să apară în primele două luni ale lui 1968. Nu s-a întâmplat însă nimic până la sfârșitul verii. Nu dețin informații despre această amânare. Nu știu nici motivul pentru care, pe neașteptate, în cursul toamnei, cred, antologia a apărut. Concomitent mi-a ajuns la urechi și zvonul straniu despre interzicerea cărții. Nu i-am dat crezare, așa ceva nu se mai petrecuse sub Ceaușescu. Trei zile mai târziu însă cartea a fost retrasă oficial. Tirajul depășea 85 000 de exemplare. Enorm, chiar și pentru acele timpuri, fiind vorba de poezie. După informații imposibil de verificat, 60 sau 65 000 au fost topite. Diferența vândută în cele trei zile dinaintea interzicerii a luat drumul bibliotecilor sau a intrat în circuitul "negru".
Am început să citesc „Bilanț”-ul lui W.Somerset Maugham acum 25 de ani și nu mai țin minte din care motiv nu am mai continuat și l-am dat deoparte. Recent am hotărât să scap de această pată albă care în plus mi se asocia cu o manifestare nerespectuoasă față de un autor favorit. „Bilanț” nu e o autobiografie, nici un jurnal și nici un volum de amintiri. E un succint și dens ansamblu de observații, gânduri, cugetări și "credo"-uri, un The Summing Up la 64 de ani, franc și onest.
Pentru cei grăbiți sau cu liste rigide de lecturi, sau, ca mine, cu lecturi lăsătoare dau mai jos câteva extrase din „Bilanț” (pe gustul meu, desigur) care, dacă nu vă vor provoca să citiți cartea, măcar, să acopere cu hașuri niște pete albe cu referire la gândirea colosalului W.Somerset Maugham:
• N-am izbutit să descopăr la eminenții oameni de stat pe care i-am întâlnit aptitudini deosebite. Între timp, am cunoscut în străinătate numeroși politicieni care ocupau posturi importante. Și am continuat să fiu uimit de mediocritatea lor.• În ceea ce mă privește, sînt dispus să petrec o lună pe-o insulă pustie cu un medic veterinar decât cu un prim-ministru.• Există un anumit tip uman care nu acordă atenție faptelor sale bune, fiind chinuit în schimb de cele rele.• - Cum se face că ai rămas credincioasă unui bărbat mic și urât ca soțul tău?- Pentru că nu m-a jignit niciodată.(Raspunsul mamei sale care a fost frumoasă și admirată de mulți bărbați la întrebarea uneia din prietene)• Oamenii scriu alambicat pentru că nu s-au ostenit să învețe să scrie clar.• Câți din noi am suporta să ni se înregistreze și să ni se înfățișeze visările? Am fi copleșiți de rușine.• În anatomie normalul este neobișnuit. Normalul este ceea ce găsești doar arareori. Normalul este ideal.• Nu cuvintele sînt importante, ci înțelesul lor, și nu prezintă nici un avantaj spiritual să cauți să înveți șase limbi străine.• Nu găsesc nici o piesă serioasă în proză care să fi supraviețuit generației care i-a dat naștere.• Dacă se spune că fiecare e chemat să scrie o carte, nu se spune nimic și despre o a doua.• Succesul îl face mai bun pe om dar nu întotdeauna pe autor.• Scriitorul înțelept e cel care se ferește de succes.• Pentru scriitor viața e o tragedie, dar prin vocația creației el se bucură de catarsis - purificarea prin îndurare și groază....• Ne cunoaștem prietenii mai curând după defectele decât după meritele lor.• Cei mai mulți dintre noi ne simțim stânjeniți când ni se fac complimente exagerate. Cum își închipuie credinciosul că lui Dumnezeu îi face plăcere acestă lingușire servilă?• Nu pot pătrunde misterul. Rămân un agnostic și efectul practic al agnosticismului este că acționezi ca și cum Dumnezeu n-ar exista.• Nu putem explica răul. Trebuie să-l privim drept o parte necesară din ordinea universului.• Valoarea artei stă în efectul ei. • Am văzut doi oameni luânduse la bătaie pentru că nu erau de acord în privința meritelor poetice ale sonetelor lui Heredia. Toate acestea mi se păreau mărețe. Arta pentru artă era singurul lucru care conta în lume; și numai artistul dădea un sens acestei lumi ridicole. Ce înseamnă comerțul, politica, profesiunile erudite în fața Absolutului?
Omul a fost cu siguranță "un personaj"! Fiziognomica nu minte. În spatele rolului lui Enrico Cecchetti din "Ana Pavlov" și al tatălui lui Zobar din "Șatra" ale lui Loteanu nu putea fi un om trivial. Cu acest presentiment și cu "ignorantia non est argumentum" am dat la căutare, și, da, e "un personaj", unul colorat, cu talente multiple. Se naște la Tecuci în 1916, își face studiile la Conservator și la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, iar în 1956 se stabilește la Chișinău (?!). Scrie proză, scrie versuri, scrie pentru copii, scrie pentru maturi. Scrie și piese, și librete. Își ilustrează propriile creații literare și semnează scenografia la filmele "Lăutarii" și "Furtuni de toamnă". În 1990 devine laureat al Premiul de Stat în domeniul artei pentru libretul operei Alexandru Lăpușneanu.În 2016 este comemorat la Institutului de Filologie, iar la ASEM îi apare volumul "Pagini alese", care din păcate nu-i de găsit...
Vă propun să răsfoim împreună un vechi (6 februarie 1958) număr de ziar Советская Молдавия (Moldova Sovietică). E o ocupație antrenantă și în anumit sens cognitivă. Informațiile și știrile din acest organ al cc-ului moldovenesc mi s-au părut destul de laxe, unele surprinzătoare, altele volens nolens invitând la asocieri, paralelisme, reflecții și ... nostalgie. Semnalez câteva din ele mai jos:
- la sud, la Valeni s-a găsit petrol - curios lucru, se spune că aceeași brigadă de foraj a descoperit la Lipcani ghips, iar la Vulcănești cărbune; m-aș bucura să mai țârâie puțin din sonde ca să se repare odată porțiunea de drum de la Slobozia Mare la Vulcănești, că e mai greu s-o parcurgi decât un off-road de la Dakar
- biblioteca publică din Bravicea, Călărași deține peste 37 de mii de volume - oare câte le are acum? cu tristețe descopăr periodic moartea bibliotecilor din satele noastre și chiar din Chișinău; cu mare bucurie am participat în această vară la completarea fondurilor a 10 biblioteci din raionul Anenii Noi, un proiect inițiat de Bibliothèques Sans Frontières
- schimbul de mesaje între președintele Consiliului de Miniștri al URSS N. A. Bulganin și președintele SUA D. Eisenhower - dacă pe scurt, acest schimb de mesaje se referea la încetarea utilizării bombelor atomice și cu hidrogen, încetarea testelor cu arme nucleare și crearea unei zone libere de aceste arme în centrul Europei, interzicerea utilizării spațiului cosmic în scopuri militare și lichidarea bazelor militare străine pe teritoriul altor state; ce timpuri! azi mai greu de închipuit; în mijlocul unui "război rece" părțile își vorbesc și caută să detensioneze situația internațională; deciziile la Moscova se iau de un organ colectiv și nu de un descreierat, cap de clan mafiot
- un protest al cineaștilor francezi împotriva interzicerii de către autoritățile hexagonului a proiecției filmului Tamango în teritoriile de peste mări în Africa - această cenzură a filmului a stârnit o aprinsă controversă, iar Prosper Mérimée, autorul nuvelei despre răscoala sclavilor, a fost declarat în limbajul Kremlinului de azi "иностранный агент"; greu de închipuit un protest similar în Rusia; dar, va veni unul mare de tot într-un viitor nu prea îndepărtat și va fi cu mult peste Belarus, ne va aminti cumva de 1917
- în Republica Populară Chineză în 10 ani aproape 370 de mii de oameni au obținut studii superioare și încă 447 de mii învață în universități - iată, una din temeliile viitorului miracol chinez, de aici l-au clădit!
- verdicte în cauza grupării antistatale în Iugoslavia - 7, 8 și 4 ani condamnări "umaniste" dacă să le comparăm cu sentințele unor tribunale din Rusia date opozanților (vezi Vladimir Kara-Murza, de exemplu, 25 de ani de închisoare pentru că a denunțat invazia în Ucraina)
- un dirijor român la Filarmonica din Chișinău - tânărul dirijor Carol Litvin încă student la conservatorul "Piotr Ilici Ceaikovski" a dirijat cu succes orchestrele filarmonice din Moscova, Leningrad, Kiev, Odessa; după acest periplu impresionant a fost greu să-i refuze talentatului student român un concert la Chișinău; n-au uitat sa fluture, desigur, cu prietenia moldo-română(!) Carol Litvin se va numără printre cei mai de seamă dirijori care au condus Orchestra Radioteleviziuni Române şi pe cea a Operei Române din Bucureşti;
Multe din știrile semnalate în ziar cu ușurință se pot sorta și repartiza în șablonul steriotipat propagandistic al media sovietice. În cazul dat încă suntem în plin dezgheț hrușciovist cu represiunea și cenzura relaxate puțin.
În acel îndepărtat an 1958 părinții mei, odihnească-se în pace, și-au pus pirostriile și au întemeiat o familie.
