444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara

Unul din cele 444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara:"În general, minoritățile au dreptate. De pildă: la Consiliul de Coroană din 1940 numai șase erau pentru rezistență în Basarabia și 15 pentru cedare. Eu sunt convins că ăia au avut dreptate. Noi trebuia la 27 iunie să ne batem cele șase, șapte zile, cât puteam... Și ieșeam cu fața curată. Asta e opinia mea și o păstrez până la moarte!" În continuare, tot acolo, N. Djuvara mai punctează:"Așadar, eu pretind că, dacă regele Carol II ar fi avut curajul să meargă împotriva majorității Consiliului de Coronă pe care îl convocase, România ar fi avut o altă soartă în al Doilea Război Mondial.... Noi am fi avut soarta Poloniei și fața curată, ceea ce este extrem de important pentru un popor." "Există un principiu de la care n-avem voie să ne abatem: nu cedezi un petic de pământ fără să tragi un foc de armă.""Trebuia să ne batem, mai întâi fiindcă trebuia să ne batem; apoi, fiindcă, judecând a posteriori, putem estima că, în ipoteza în care ne-am fi apărat, urmările ar fi fost mai puțin catastrofale pentru țară." "Sunt absolut convins, dar poate e o convingere nebunească a mea! Eu nu văd cum poate dăinui în timp o mică republică de majoritate românească dincolo de Prut. E aberant!" Cred, că nu are rost să adaug de la mine că împărtășesc aceste convingeri, probabil, "heterodoxe" pentru cineva... nu și pentru vecinii noștri ucraineni azi.

Eugeniu Coșeriu & Grigore Vieru

Eugeniu Coșeriu: "Când nu vreau s-o fac pe modestul, vorbesc atunci de o "fâșie de pământ românesc binecuvântată de Dumnezeu", în care s-a născut un lung șir de mari pesonalități, o fâșie deosebit de densă, lată de circa 100 km, care se întinde de la Nistru până în nordul Transilvaniei".Așa ajunge celebrul lingvist să pomenească într-un interviu de Grigore Vieru.Secvențele cu cei doi sunt din interiorul "hărții culturale" schițate de Coșeriu - la o harbuzărie de lângă Ivancea.

Anotimpul ploilor de Eugenio Coseriu

E bine cunoscută poliglotia celebrului nostru pământean-lingvist. La sfârșitul lui 1991, aflându-mă într-o scurtă vizită-tranzit la Tübingen, am remarcat ușurința cu care schimba Eugeniu Coșeriu registrul lingvistic, comunicând cu mine în română, cu însoțitorii mei - în germană, iar cu proprietarii restaurantului unde dejunam - în croată (nu-mi aduc aminte în care din cele trei dialecte ale ei :) - se spunea, că Coșeriu cunoștea și vorbea dialectele mai multor limbi). - Versuri scriu în română, proză am scris în italiană, iar studiile de lingvistică au fost elaborate în spaniolă, franceză și germană - preciza undeva Coșeriu. Iată o rară cărțulie de proze scurte, în care găsim "povestirile și glumele" lui E. Coșeriu, traduse din italiană. Cineva a numit-o "rod al ceasurilor de zăbavă ale savantului", copleșit, presupun, de factura titanică a unuia dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX.

Bill Bryson, Călătorii prin Europa

Călătoresc prin nordul Europei cu Bill Bryson, mai exact cu cartea lui (Călătorii prin Europa) plină de observații subtile și umor de cea mai bună speță (pe scala mea la capitolul umor l-aș încadra ușor între Mark Twain și Ilf & Petrov). E un exercițiu stimulativ să compari cele relatate de Bryson cu actualitatea de azi, la peste 30 de ani distanță.De exemplu: "... sînt două țări (Suedia și Norvegia) în care nu îți poți cumpăra o bere fără să faci împrumut la bancă..." ))sau: "... m-am oprit la un chioșc de fast-food și am plătit o mică avere pe genul ăla de hamburger care te face să te întrebi dacă nu cumva ar fi semnul că pentru tine începe o lungă perioada în care vei trăi doar conectat la aparate.")) Spre deosebire de Bryson eu nu mănânc decât hamburger-uri vegetariene, de la care oricum nu mă aștept la cine știe ce tari senzații gustative, iar în rest subsemnez și chiar alătur o notă de plată pentru o cafea și două brioșele în valoare totală de 74 de coroane suedeze echivalentul a 130 de lei moldovenești (gradul meu de revoltă în acest caz e proporțional cu pib-ul moldovenesc raportat la pib-urile UK&SUA, țări în care scriitorul american își achită taxele)) p.s. la plecare din cafenea am lăsat pe masă un buletin informativ al primăriei Chișinău în caz dacă îi mai trece pragul vreun român de-al nostru... (cu un fior de neliniște și nesigur, dacă nu cumva răspândesc fake-uri ?!))

Cui prodest acest afront?!

De ce s-a procedat fără un pic de diplomație culturală, fără pic de viziune, de cunoaștere a realităților noastre și a specificității etapei pe care o traversăm? De ce acest gest sub toate aspectele insensibil, aproape neprietenos?Cui prodest, cui folosește această nouă numire la șefia ICR Chișinău?De ce statul român prin protipendada de la putere a ales să aducă un adevărat afront comunității culturale moldovenești prin numirea Monicăi Babuc director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău?De ce într-o funcție cu multiple conotații simbolice - scopul programatic anunțat al institutului de "reprezentare, promovare şi protejare a culturii şi civilizaţiei naţionale", este și scopul statului Republica Moldova și al instituțiilor sale, și se realizează pe multiple căi și la diferite niveluri - este numit un exponent al unui partid în profundă criză de imagine, până mai ieri sechestrat de un grup mafiot și folosit ca instrument de capturare a statului, cu urmări care metastazează și astăzi?De ce să nu inițiezi consultări cu Ministerul Culturii de la Chișinău și cu uniunile de creație, măcar cu titlu de experiment de promovare a încrederii între ambele state, în vederea acestei titularizări?De ce să nu avem la Chișinău în fruntea unei instituții românești de cultură o persoană neafiliată politic, liberă, un intelectual potrivit nu numai cu CV-ul, dar și conform activității sale civice, în loc de un politician dintr-o casetă de asocieri politice insalubre? Și, dacă în fața comisiilor Senatului României Monica Babuc a obținut un vot favorabil și s-a declarat "moral absolut responsabilă și capabilă", aici la Chișinău noi știm, că nici pe departe nu este așa, și fie-mi voia nu i-aș accepta scrisoarea de acreditare, inclusiv și pentru prestigiul ICR. Alecu Deleu 02.04.2023 p.s. Studiind de mai mult timp fenomenul agresiunii sovietice împotriva României din 1924 la Tatarbunar, găsesc în documentele și în presa românescă a vremii frecvente semnale despre "administrația detestabilă" în Basarabia, o expresie ce aparține celui mai mare gazetar român dintre cele două războaie mondiale Pamfil Șeicaru, care în ziarul Cuvântul scria următoarele cu referire la administrația românescă, că "printr-o continuă și tenace ignorare a legii și a omeniei amărăște sufletele, scoboară continuu prestigiul autorității" și, că "liniei de pază de la Nistru trebuie să i se adauge o administrație creștinească." Alții, de exemplu Teodorescu-Braniște în gazeta Aurora, au zis-o și mai dur numind printre cauzele "răscoalei" corupția și favoritismul politic al administrației locale, rezultat al unei "mentalități coloniale." (sic!) În procesul de extindere a cooperării și apropierii tot mai hotărâte a țărilor românești e bine să ținem minte lecțiile istoriei și să nu ne creăm impedimente aiurea prin casting-uri neinspirate, de farsă. AD