Într-un interviu recent Cristi Puiu își declară fără cochetărie neliniștea în legătură cu „o lume care s-a răsturnat peste noapte cu fundul în sus" și care se află în fața unui „orizont sumbru”. Cu gânduri la bine nu pot, totuși, nu pot spune că prevestirile lui Puiu au un caracter utopic:
Desprind în treacăt din interviu câteva teme ale "vremii noastre":
Politica - o funcție din ce în ce mai secundară, completamente anacronică, absolut păguboasă și degradantă;
Dialogul social - practic inexistent la noi... sau cu o seismicitate abia deslușită și impact infinitizimal;
"Eroi" și lideri (măcar de opinie) - unde-i seva nației, indivizii "superiori", titrații beaumonde-ului academico-artistic, like-uiții în real și virtual, în fine, oamenii energici cu influență și acțiune de susținere asupra maselor în aceste zile grele - sunt lipsă, s-au autoizolat confortabil, s-au neantizat, au revenit la starea lor de fapt - de bluf;
Societatea cibernetică + totalitarism - pandemia prin extinderea regimului impus de izolare diminuează semnificativ rezistența la spălarea totală a creierelor, la instalarea noii ordini de cibernetică socială, la supunerea la dictatura Big Data. În izolare și sub robia rețelelor nu trebuie să ne așteptăm la victoria libertății asupra constrângerilor. De aici până la modelul chinez comunist-neoliberal, care reunește controlul conștiințelor cu libera inițiativă, e juma de pas;
Cinema și alte arte - care n-ar fi viitorul imediat, altfel decât trecutul recent, el va fi compus din noi înșine și va consta în prelungirea a cea ce în noi este esențial, numită de unii generic "rezerva axiologică" - apărarea acestei rezerve axiologice convergând într-un nou tip de viață va constitui și temeiul și temele celor șapte arte;
