x

 
ALECU DELEU / SEMNE DE CARTE

Pași pe graniță

Cât de surprins am rămas la prima mea vânătoare alături de tata, pe care într-un sfârșit l-am convins să fiu luat gonaș, atunci când ceata noastră de săteni-vânători s-a pomenit față-n față cu alta, ucrainească, și a izbucnit cearta cu privire la haturi. Gâlceava doar a adăugat culoare primei mele experiențe cinegetice și n-a știrbit deloc din importanța evenimentului, dar m-a făcut să rețin pentru mult timp înainte frenezia cu care oamenii sunt gata să-și apere spațiul vital și hotarele. Foarte curând voi afla că, de fapt, toată istoria lumii e o neîncetată dispută pentru teritorii între bărbați înarmați.

Lasă un răspuns

Nume *
Email *
Comentariu