ALECU DELEU / SEMNE DE CARTE
Vă propun să răsfoim împreună un vechi (6 februarie 1958) număr de ziar Советская Молдавия (Moldova Sovietică). E o ocupație antrenantă și în anumit sens cognitivă. Informațiile și știrile din acest organ al cc-ului moldovenesc mi s-au părut destul de laxe, unele surprinzătoare, altele volens nolens invitând la asocieri, paralelisme, reflecții și ... nostalgie. Semnalez câteva din ele mai jos:
- la sud, la Valeni s-a găsit petrol - curios lucru, se spune că aceeași brigadă de foraj a descoperit la Lipcani ghips, iar la Vulcănești cărbune; m-aș bucura să mai țârâie puțin din sonde ca să se repare odată porțiunea de drum de la Slobozia Mare la Vulcănești, că e mai greu s-o parcurgi decât un off-road de la Dakar
- biblioteca publică din Bravicea, Călărași deține peste 37 de mii de volume - oare câte le are acum? cu tristețe descopăr periodic moartea bibliotecilor din satele noastre și chiar din Chișinău; cu mare bucurie am participat în această vară la completarea fondurilor a 10 biblioteci din raionul Anenii Noi, un proiect inițiat de Bibliothèques Sans Frontières
- schimbul de mesaje între președintele Consiliului de Miniștri al URSS N. A. Bulganin și președintele SUA D. Eisenhower - dacă pe scurt, acest schimb de mesaje se referea la încetarea utilizării bombelor atomice și cu hidrogen, încetarea testelor cu arme nucleare și crearea unei zone libere de aceste arme în centrul Europei, interzicerea utilizării spațiului cosmic în scopuri militare și lichidarea bazelor militare străine pe teritoriul altor state; ce timpuri! azi mai greu de închipuit; în mijlocul unui "război rece" părțile își vorbesc și caută să detensioneze situația internațională; deciziile la Moscova se iau de un organ colectiv și nu de un descreierat, cap de clan mafiot
- un protest al cineaștilor francezi împotriva interzicerii de către autoritățile hexagonului a proiecției filmului Tamango în teritoriile de peste mări în Africa - această cenzură a filmului a stârnit o aprinsă controversă, iar Prosper Mérimée, autorul nuvelei despre răscoala sclavilor, a fost declarat în limbajul Kremlinului de azi "иностранный агент"; greu de închipuit un protest similar în Rusia; dar, va veni unul mare de tot într-un viitor nu prea îndepărtat și va fi cu mult peste Belarus, ne va aminti cumva de 1917
- în Republica Populară Chineză în 10 ani aproape 370 de mii de oameni au obținut studii superioare și încă 447 de mii învață în universități - iată, una din temeliile viitorului miracol chinez, de aici l-au clădit!
- verdicte în cauza grupării antistatale în Iugoslavia - 7, 8 și 4 ani condamnări "umaniste" dacă să le comparăm cu sentințele unor tribunale din Rusia date opozanților (vezi Vladimir Kara-Murza, de exemplu, 25 de ani de închisoare pentru că a denunțat invazia în Ucraina)
- un dirijor român la Filarmonica din Chișinău - tânărul dirijor Carol Litvin încă student la conservatorul "Piotr Ilici Ceaikovski" a dirijat cu succes orchestrele filarmonice din Moscova, Leningrad, Kiev, Odessa; după acest periplu impresionant a fost greu să-i refuze talentatului student român un concert la Chișinău; n-au uitat sa fluture, desigur, cu prietenia moldo-română(!) Carol Litvin se va numără printre cei mai de seamă dirijori care au condus Orchestra Radioteleviziuni Române şi pe cea a Operei Române din Bucureşti;
Multe din știrile semnalate în ziar cu ușurință se pot sorta și repartiza în șablonul steriotipat propagandistic al media sovietice. În cazul dat încă suntem în plin dezgheț hrușciovist cu represiunea și cenzura relaxate puțin.
În acel îndepărtat an 1958 părinții mei, odihnească-se în pace, și-au pus pirostriile și au întemeiat o familie.
Într-un interviu recent Cristi Puiu își declară fără cochetărie neliniștea în legătură cu „o lume care s-a răsturnat peste noapte cu fundul în sus" și care se află în fața unui „orizont sumbru”. Cu gânduri la bine nu pot, totuși, nu pot spune că prevestirile lui Puiu au un caracter utopic:
Desprind în treacăt din interviu câteva teme ale "vremii noastre":
Politica - o funcție din ce în ce mai secundară, completamente anacronică, absolut păguboasă și degradantă;
Dialogul social - practic inexistent la noi... sau cu o seismicitate abia deslușită și impact infinitizimal;
"Eroi" și lideri (măcar de opinie) - unde-i seva nației, indivizii "superiori", titrații beaumonde-ului academico-artistic, like-uiții în real și virtual, în fine, oamenii energici cu influență și acțiune de susținere asupra maselor în aceste zile grele - sunt lipsă, s-au autoizolat confortabil, s-au neantizat, au revenit la starea lor de fapt - de bluf;
Societatea cibernetică + totalitarism - pandemia prin extinderea regimului impus de izolare diminuează semnificativ rezistența la spălarea totală a creierelor, la instalarea noii ordini de cibernetică socială, la supunerea la dictatura Big Data. În izolare și sub robia rețelelor nu trebuie să ne așteptăm la victoria libertății asupra constrângerilor. De aici până la modelul chinez comunist-neoliberal, care reunește controlul conștiințelor cu libera inițiativă, e juma de pas;
Cinema și alte arte - care n-ar fi viitorul imediat, altfel decât trecutul recent, el va fi compus din noi înșine și va consta în prelungirea a cea ce în noi este esențial, numită de unii generic "rezerva axiologică" - apărarea acestei rezerve axiologice convergând într-un nou tip de viață va constitui și temeiul și temele celor șapte arte;
O selecție și o invitatie, cum a fost asta, la cea de-a 16-a ediție a Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov (FFIR), face mai mult decât o vacanță. Judecați și singuri:a) festivalul se autopoziționează așa cum îmi place mie cel mai mult: fără covor roșu, fără fițe, fără isterie, fără breaking news, ca sã înțelegi ce ți se întâmplă!b) beneficiezi în voie de subiecte relevante, filme deștepte, lectori carismatici, public inteligent, dezbateri memorabile, concerte sofisticate, clădiri venerabile, expoziții, spectacole de teatru, standuri de cărți!
Iar, surprizele nu contenesc aici:
c) dezbați Tatarbunar-ul cu nerv, cu public implicat și expertiza unora ca Adrian Cioroianu și Irina Margareta Nistor (ba, mai mult, ambii mi-au văzut documentarul Pași pe graniță tot aici, la Râșnov, în ediția 2020 și chiar au încercat un exercițiu de comparație...), asculți un discurs monumental al istoricului francez Thierry Wolton, procuri o raritate bibliofilă cu autorgraful lui Emil Brumaru și o copie calitativă a unei excepționale hărți dintr-o veche Psaltire de la 1265, guști din pită c după un rețetar din Țara Bârsei, te desfeți cu sunetele cobzei lui Simion Bogdan-Mihai însoțit de Lăutarii de Mătase - în tandra companie a soției Irina și, da, al aerului îmbietor al zilelor și nopților carpatine!
Mai mult decât o vacanță, o vacanță la superlativ!
Acum niște ani deschizătorul de porți în ale filmului nostru autohton regizorul Gheorghe Vodă scria: "Cinematografia, filmul "moldovenesc" a închis ochii... A rămas o singură instituție valabilă care se numește Ana-Maria Plămădeală, ce ne aduce în actualitate "epoca de aur" a filmului național, epoca apusă la o vârstă a tinereții fără bătrânețe."
Valabilitatea acestei "instituții" se menține, dăinuie, rămâne originală, profundă, cuceritoare, am simțit-o cu toții azi.
Un film-deconstrucție a unui clișeu propagandistic și o experiență umană a "existenței prin cultură” în comunism.
În plin proces de tranziție de la vechile structuri țariste și integrarea Basarabiei în cadrul statului național, România a fost supusă unor permanente agresiuni ale sovietelor. Pragul critic al acestor provocări a fost atins în septembrie 1924 la Tatarbunar, un mic târg din județul Cetatea Albă, locuit în proporție de 70% de ruși și ucraineni...
Alecu Deleu: Idea acestui film a încolțit demult, dar a prins un contur real în primăvara lui 2014 după evenimentele dramatice din Ucraina și anexarea Crimeii de către Federația Rusă.Înainte de această anexare pentru cei mai mulți părea neverosimil să mai existe din partea Rusiei vreo amenințare serioasă la adresa spațiului postsovietic. După Crimeea, Donețk, Lugansk, Mariupol, însă, capacitatea Rusiei de a redesena harta Europei și de a incita la război a devenit tot mai evidentă. Dacă ne gândim la tendința separatistă prorusă a Transnistriei și la conflictele din Osetia de Sud și Abhazia, conflictul din Ucraina sugerează existența unei traiectorii continue și îngrijorătoare - revanșardă, Rusia contestă actuala ordine mondială instaurată la sfârșitul Războiului Rece. Răsfoind înapoi până în 1924 paginile acestei traectorii imperialiste rusești, vom recunoaște stupefiați în deversiunea de la Tatar-Bunar, numită în manualele sovietice de istorie “răscoala de la Tatarbunar”, metoda de lucru, stilul tras la indigo aplicat mai târziu în Transnistria, Crimea și Donbas, și cel mai pregnant - în Ucraina.Azi Rusia contraatacă, iar Moldova rămâne blocată într-o zonă gri de izolare și stagnare între Vest și Est, într-o zonă de risc ridicat – în linia întâi, la fel ca-n 1924 la Tatar-Bunar. Cazul Tatar-Bunar semnalează cu mult inainte unele din elementele “războiului-hibrid” modern: folosirea măsurilor informaționale, umanitare și a altor măsuri nemilitare, împreună cu potențialul protestatar al populației. Moscova se arată extrem de abilă în componentele de război informațional și cibernetic și la tactici de câștigare a inimilor și minților populației civile, exact ca în 1924 în sudul Basarabiei. Episodul Tatar-Bunar însumează o mulțime de similitudini cu epoca modernă, e un subiect captivant pentru un documentarist prin puterea prin care crează legături între trecut și prezent, legături multiple, pe mai multe paliere.
TATARBUNAR face trecutul din nou prezent, iar prezentul mai inteligibil.
