ALECU DELEU / SEMNE DE CARTE
Desprind dintr-o carte de epigrafie orientală un lucru extrem de curios: cele mai des întâlnite inscripții aforistice pe ceramica din Samarkand și, în general, pe ceramica samanidă din secolele IX–X vorbesc despre... generozitate.
Pe primul loc ca frecvență se află îndemnul: „Generozitatea este una dintre însușirile locuitorilor Paradisului.” Urmează: „Generozitatea este străjerul onoarei și al averii.” La fel de des apare și ideea: „Omul cu adevărat generos, chiar dacă sărăcește, nu încetează să fie generos.”
Într-un mare oraș comercial de pe Drumul Mătăsii, cum a fost Samarkandul, bogăția era, fără îndoială, prețuită. Dar, se pare, și mai mult era prețuită capacitatea de a o împărți cu ceilalți. Înțelegem astfel că, în cultura islamică a epocii samanide, onoarea unui om nu era măsurată atât prin averea pe care o avea, cât prin felul în care știa să o folosească. Omul darnic câștiga respectul și recunoștința comunității, iar generozitatea devenea, la propriu, străjerul onoarei sale. Averea nu era păzită de ziduri, de porți sau de arme, ci de reputația celui care o deținea. Un zgârcit putea fi foarte bogat, dar nu se bucura de cinstea semenilor.
Am găsit în aceeași culegere și o idee care astăzi poate părea surprinzătoare: unii autori medievali afirmă că un musulman zgârcit este mai rău decât un păgân generos Generozitatea putea cântări mai greu decât apartenența religioasă. Este un detaliu care vorbește despre rafinamentul moral și cultural al societății samanide. Să fie oare actual și pentru noi?!
P.S.Aceste inscripții nu erau scrise pe zidurile palatelor și nici în tratate de filozofie sau teologie. Ele apăreau pe vase obișnuite de masă.În fiecare zi omul lua farfuria în mâini și odată cu hrana citea și o învățătură morală.
https://mesageria.md/single/carte/istorie/%D1%8D%D0%BF%D0%B8%D0%B3%D1%80%D0%B0%D1%84%D0%B8%D0%BA%D0%B0-%D0%B2%D0%BE%D1%81%D1%82%D0%BE%D0%BA%D0%B0-xvi-%D1%81%D0%B1%D0%BE%D1%80%D0%BD%D0%B8%D0%BA-%D1%81%D1%82%D0%B0%D1%82%D0%B5%D0%B9
Cititorii inveterați cunosc regulă celor 50 de pagini (The Rule of 50) a lui Nancy Pearl: dacă până la pagina 50 cartea nu te-a prins, abandoneaz-o. Ceva mai târziu Nancy și-a amendat regula cu următoarea completare: dacă ai peste 50 de ani, scazi vârsta ta din 100, iar rezultatul este numărul de pagini pe care merită să le parcurgi înainte de a renunța la o carte.
De un deceniu și jumătate fac uz de acest amendament, căruia i-am adăugat și o notă personalizată, de obișnuință de buchinist - acele pagini nu trebuie să fie neapărat de la începutul cărții, pot fi citite aleatoriu din mai multe pasaje doar să respecte „norma” propusă de Nancy Pearl.
Ca anticar și bibliofil, aș breveta și eu o regulă cu riscuril unui truism: uneori comoara nu este doar în textul tipărit, ci și în ceea ce au lăsat autorul sau un cititor pe prima pagină albă, precum acest autograf al lui H. Sanielevici, dedicația în versuri a lui Charles-Adolphe Cantacuzène sau semnătura misterioasei Margueritte...
Epîtres des hommes obscurs - Epistolae Obscurorum Virorum – Scrisorile oamenilor întunecați, atribuită lui Ulrich von Hutten, este o capodoperă a satirei renascentiste germane. În aceste scrisori autorii fictivi – studenți și clerici „întunecați”, aparent ignoranți – își trimit mesaje ridicole unii altora, dezvăluind cu umor și finețe absurditățile moravurilor universitare, ipocrizia clericală și vanitățile societății germane de la începutul secolului XVI.
E printre cele mai inteligente și ironice texte ale Renașterii. Poate că nu se bucură de aceeași faimă ca Utopia, Decameronul, Gargantua și Pantagruel, sau Il Principe și Elogiul nebuniei, dar rămâne, fără îndoială, cea mai acidă și directă satiră a Renașterii germane, un veritabil Rabelais german :)
O carte cu personalitate, născută în secolul XVI, care răsună surprinzător de contemporană – o adevărată raritate, dacă ne uităm la certurile de azi, care par să se întindă pe linie dreaptă, fără colțuri, fără stil, fără umor, fără nicio savoare, ehh!
AD
03 aprilie 2026
p.s. pe Raftul Ameliei la mesageria.md stă volumul I, o ediție franceză ilustrată din 1933, prima traducere franceză integrală (J. Priel), colecția Lumen Animi.
De la începutul războiului am trimis în Ucraina mai multe cărți. "Am trimis" e un fel de a spune, de regulă, venea cineva din ucrainenii de ocazie, stabiliți sau în tranzit prin Chișinău și ridicau comanda de la anticariat, urmând s-o transmită mai departe destinatarului final.
Îmi amintesc (mă ajută cu asta și registrul de evidență al comenzilor), pe 9 aprilie 2023, o doamnă s-a apropiat de geamul librăriei să ridice cărțile comandate (pentru cei grăbiți e o opțiune comodă de a lua cartea rezervată la "ghișeu" fără a accede în librărie), două tomuri mari Машиностроение - Inginerie mecanică, ediție sovietică din 1947. Deși ploua destul de tare, am reușit să schimbăm câteva vorbe la fereastră - ea cu umbrela sub ploaie, eu în interiorul librăriei. Mi-a spus că e din Ucraina, iar cărțile sunt pentru fiul ei ofițer ZSU. Deja pricepusem, că achiziția nu urmărește un imperativ bibliofil, că e mai de grabă pentru nevoile războiului și i-am declarat fără a mă codi că donez cărțile pentru armata ucraineană. La care doamna a ripostat, mi-a spus că nu primește și că regretă că mi-a zis de unde vine. Până la urmă, după un scurt meci de argumente, tot ea a găsit soluția acceptabilă - îmi achită și ia un al treilea volum din aceeași serie, unul în afara comenzii făcute, iar primele două și-le îngăduie drept gratuitate.
Azi a mai venit o comandă de la ucraineni, de la Natalia din Kyiv, oarecum surprinzătoare. Natalia și-a dorit o cărțulie scoasă în 1984 de editura Știința și de Grădina Botanică din Chișinău - Пионы - Bujori de Adela Dumitrașcu.A specificat în comandă: я хочу перекласти цю книгу на свою мову, бо знання там цінні (vreau să traduc această carte pentru că cunoștințele de acolo sunt valoroase).Дякую за підтримку!Слава Україні!
Am răspuns: Героям Навічно Слава!Dacă n-ai eroi, cum să te bucuri de flori?
"Dați-mi ochelarii" au fost ultimele cuvinte rostite de Fernando Pessoa înainte de a muri... Aflu despre asta nu din Retorică în fața morții (https://mesageria.md/single/carte/antropologie/retorica-in-fata-mortii-ultimele-cuvinte-ale-oamenilor-celebri) a lui Dorian Furtună, cartea cu un impunător panoramic al ultimelor clipe din viaţa a peste 1300 de personalități, ci din altă carte, avându-l ca autor pe José Saramago. "Pare destul de plauzibil să fi intenționat să se privească în oglindă, ca să vadă cine era acolo până la urmă" - presupune aluziv Saramago cu referire la ultima dorință a enigmaticului lusitan, care s-a remarcat printr-o carieră literară plină de mai multe voci. Considerat de unii drept cel mai reprezentativ poet al secolului XX, Fernando Pessoa, inclasabil, uimește prin puterea de a se depersonaliza, de a simula, a se multiplica, inventând o întreagă familie literară cu peste șaptezeci de nume sau heteronime cu viziuni, stiluri și chiar biografii diferite. După moartrea sa prematură (F.P. a murit la 47 de ani) a fost descoperit faimosul cufăr cu 27.453 de texte în afara celor publicate de el însuși.
p.s. amintita carte a lui Saramago (https://mesageria.md/single/carte/beletristic%C4%83/caietul-texte-scrise-pentru-blog-septembrie-2008-martie-2009) e cu texte scrise pentru blog, pagina infinită a internetului, care, aproape sigur, reduce însemnat șansele de a mai descoperi în viitor alte cufere cu niscaiva texte postume...
mesageria.md e ca un bibliobus burdușit, în care zilnic la stația Flacăra din Buiucani mai urcă câteva cărți și din care zilnic coboară altele câteva, fără un itinerar prestabilit, aleatoriu - la Botanica, Telecentru, la Dondușeni, Taraclia, București, Paris, sau Chicago...
cu unele din ele, cărțile, eu, ca un șofer de cursă lungă, am o relație mai strânsă, ne cunoaștem, cu altele abia de ne salutăm, dar (în stil napoleonian - cică, corsicanul își știa pe nume toți soldații), tind să rețin măcar pe ce ușă au intrat și raftul în care s-au aciuat...
despărțirile tot sunt diferite - cu "drum bun!" sau "pe curând" cu unele, cu altele mă despart mai greu, parcă le-aș mai fi plimbat o tură ca să-mi dau seama ce hram țin...
uite, asta de exemplu, Lumina toamnei din 1985, versuri de Grigore Vieru devenite cântece - numai a urcat și deja așteaptă să coboare pe o stradelă din Brașov...
totuși, înainte de-ai spune "adio!" (cine știe dacă ne mai vedem vreodată chiar și cu acest tiraj de 6000 de invidiat în zilele de a zi - cărțile în chirilică se împuținează pe an ce trece), îi smul la despărțire câteva MELISME inserate de poet în loc de note - absolut remarcabile după mine, observații fine, profunde, perle de la Grigore Vieru:
- Prin Mozart, Ceaikovski, Verdi, Beethoven, Enescu sau Bach întreaga lume devine un singur neam integrat în ordinea și cadența cosmică.
- Pictura, poezia, sculptura imită culorile, ritmul, relieful naturii. Muzica este una din formele de viață ale naturii înseși...
- Folclorul muzical nu poate fi șlefuit (cum și de ce să șlefuiești soarele sau izvorul?!) - el trebuie pur și simplu ocrotit.
- N-am auzit-o pe mama să cânte la zori, ea cânta numai seara, în fața focului din vatră, numai atunci, când vedea că-și merită clipa și ziua care-au trecut.
- Muzica poate fi văzută cu ochii. Bunelul Nicuță nu mai auzea defel la cei peste 80 de ani ai săi. Dar nu s-a dezlipit până în ceasul morții de muzicanți la horele satului. El ghicea melodia și-o asculta în lăuntru său după zvâcnetul picioarelor care jucau.
- A cerși cântând - ceva de nesuferit.
- Muzica este răzbunarea frumuseții rănite pe urâțenie.
- Ascultând glasul muzicii, descoperă-ți capul, căci stai la o masă cu zeii.
- Întrebat cât e ora, iată ce mi-a răspuns la miez de noapte un tânăr îndragostit: E unu și 30 de viori.
ș.a.
Este primul titlu din era Ceaușescu dat la topit!!Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil Botta în 2 volume din seria bpt, antologie, prefață și note de Nicolae Manolescu.
Iată cum își amintește despre acest fapt însuși antologatorul Nicolae Manolescu: Era programată să apară în primele două luni ale lui 1968. Nu s-a întâmplat însă nimic până la sfârșitul verii. Nu dețin informații despre această amânare. Nu știu nici motivul pentru care, pe neașteptate, în cursul toamnei, cred, antologia a apărut. Concomitent mi-a ajuns la urechi și zvonul straniu despre interzicerea cărții. Nu i-am dat crezare, așa ceva nu se mai petrecuse sub Ceaușescu. Trei zile mai târziu însă cartea a fost retrasă oficial. Tirajul depășea 85 000 de exemplare. Enorm, chiar și pentru acele timpuri, fiind vorba de poezie. După informații imposibil de verificat, 60 sau 65 000 au fost topite. Diferența vândută în cele trei zile dinaintea interzicerii a luat drumul bibliotecilor sau a intrat în circuitul "negru".
Am început să citesc „Bilanț”-ul lui W.Somerset Maugham acum 25 de ani și nu mai țin minte din care motiv nu am mai continuat și l-am dat deoparte. Recent am hotărât să scap de această pată albă care în plus mi se asocia cu o manifestare nerespectuoasă față de un autor favorit. „Bilanț” nu e o autobiografie, nici un jurnal și nici un volum de amintiri. E un succint și dens ansamblu de observații, gânduri, cugetări și "credo"-uri, un The Summing Up la 64 de ani, franc și onest.
Pentru cei grăbiți sau cu liste rigide de lecturi, sau, ca mine, cu lecturi lăsătoare dau mai jos câteva extrase din „Bilanț” (pe gustul meu, desigur) care, dacă nu vă vor provoca să citiți cartea, măcar, să acopere cu hașuri niște pete albe cu referire la gândirea colosalului W.Somerset Maugham:
• N-am izbutit să descopăr la eminenții oameni de stat pe care i-am întâlnit aptitudini deosebite. Între timp, am cunoscut în străinătate numeroși politicieni care ocupau posturi importante. Și am continuat să fiu uimit de mediocritatea lor.• În ceea ce mă privește, sînt dispus să petrec o lună pe-o insulă pustie cu un medic veterinar decât cu un prim-ministru.• Există un anumit tip uman care nu acordă atenție faptelor sale bune, fiind chinuit în schimb de cele rele.• - Cum se face că ai rămas credincioasă unui bărbat mic și urât ca soțul tău?- Pentru că nu m-a jignit niciodată.(Raspunsul mamei sale care a fost frumoasă și admirată de mulți bărbați la întrebarea uneia din prietene)• Oamenii scriu alambicat pentru că nu s-au ostenit să învețe să scrie clar.• Câți din noi am suporta să ni se înregistreze și să ni se înfățișeze visările? Am fi copleșiți de rușine.• În anatomie normalul este neobișnuit. Normalul este ceea ce găsești doar arareori. Normalul este ideal.• Nu cuvintele sînt importante, ci înțelesul lor, și nu prezintă nici un avantaj spiritual să cauți să înveți șase limbi străine.• Nu găsesc nici o piesă serioasă în proză care să fi supraviețuit generației care i-a dat naștere.• Dacă se spune că fiecare e chemat să scrie o carte, nu se spune nimic și despre o a doua.• Succesul îl face mai bun pe om dar nu întotdeauna pe autor.• Scriitorul înțelept e cel care se ferește de succes.• Pentru scriitor viața e o tragedie, dar prin vocația creației el se bucură de catarsis - purificarea prin îndurare și groază....• Ne cunoaștem prietenii mai curând după defectele decât după meritele lor.• Cei mai mulți dintre noi ne simțim stânjeniți când ni se fac complimente exagerate. Cum își închipuie credinciosul că lui Dumnezeu îi face plăcere acestă lingușire servilă?• Nu pot pătrunde misterul. Rămân un agnostic și efectul practic al agnosticismului este că acționezi ca și cum Dumnezeu n-ar exista.• Nu putem explica răul. Trebuie să-l privim drept o parte necesară din ordinea universului.• Valoarea artei stă în efectul ei. • Am văzut doi oameni luânduse la bătaie pentru că nu erau de acord în privința meritelor poetice ale sonetelor lui Heredia. Toate acestea mi se păreau mărețe. Arta pentru artă era singurul lucru care conta în lume; și numai artistul dădea un sens acestei lumi ridicole. Ce înseamnă comerțul, politica, profesiunile erudite în fața Absolutului?
Vă propun să răsfoim împreună un vechi (6 februarie 1958) număr de ziar Советская Молдавия (Moldova Sovietică). E o ocupație antrenantă și în anumit sens cognitivă. Informațiile și știrile din acest organ al cc-ului moldovenesc mi s-au părut destul de laxe, unele surprinzătoare, altele volens nolens invitând la asocieri, paralelisme, reflecții și ... nostalgie. Semnalez câteva din ele mai jos:
- la sud, la Valeni s-a găsit petrol - curios lucru, se spune că aceeași brigadă de foraj a descoperit la Lipcani ghips, iar la Vulcănești cărbune; m-aș bucura să mai țârâie puțin din sonde ca să se repare odată porțiunea de drum de la Slobozia Mare la Vulcănești, că e mai greu s-o parcurgi decât un off-road de la Dakar
- biblioteca publică din Bravicea, Călărași deține peste 37 de mii de volume - oare câte le are acum? cu tristețe descopăr periodic moartea bibliotecilor din satele noastre și chiar din Chișinău; cu mare bucurie am participat în această vară la completarea fondurilor a 10 biblioteci din raionul Anenii Noi, un proiect inițiat de Bibliothèques Sans Frontières
- schimbul de mesaje între președintele Consiliului de Miniștri al URSS N. A. Bulganin și președintele SUA D. Eisenhower - dacă pe scurt, acest schimb de mesaje se referea la încetarea utilizării bombelor atomice și cu hidrogen, încetarea testelor cu arme nucleare și crearea unei zone libere de aceste arme în centrul Europei, interzicerea utilizării spațiului cosmic în scopuri militare și lichidarea bazelor militare străine pe teritoriul altor state; ce timpuri! azi mai greu de închipuit; în mijlocul unui "război rece" părțile își vorbesc și caută să detensioneze situația internațională; deciziile la Moscova se iau de un organ colectiv și nu de un descreierat, cap de clan mafiot
- un protest al cineaștilor francezi împotriva interzicerii de către autoritățile hexagonului a proiecției filmului Tamango în teritoriile de peste mări în Africa - această cenzură a filmului a stârnit o aprinsă controversă, iar Prosper Mérimée, autorul nuvelei despre răscoala sclavilor, a fost declarat în limbajul Kremlinului de azi "иностранный агент"; greu de închipuit un protest similar în Rusia; dar, va veni unul mare de tot într-un viitor nu prea îndepărtat și va fi cu mult peste Belarus, ne va aminti cumva de 1917
- în Republica Populară Chineză în 10 ani aproape 370 de mii de oameni au obținut studii superioare și încă 447 de mii învață în universități - iată, una din temeliile viitorului miracol chinez, de aici l-au clădit!
- verdicte în cauza grupării antistatale în Iugoslavia - 7, 8 și 4 ani condamnări "umaniste" dacă să le comparăm cu sentințele unor tribunale din Rusia date opozanților (vezi Vladimir Kara-Murza, de exemplu, 25 de ani de închisoare pentru că a denunțat invazia în Ucraina)
- un dirijor român la Filarmonica din Chișinău - tânărul dirijor Carol Litvin încă student la conservatorul "Piotr Ilici Ceaikovski" a dirijat cu succes orchestrele filarmonice din Moscova, Leningrad, Kiev, Odessa; după acest periplu impresionant a fost greu să-i refuze talentatului student român un concert la Chișinău; n-au uitat sa fluture, desigur, cu prietenia moldo-română(!) Carol Litvin se va numără printre cei mai de seamă dirijori care au condus Orchestra Radioteleviziuni Române şi pe cea a Operei Române din Bucureşti;
Multe din știrile semnalate în ziar cu ușurință se pot sorta și repartiza în șablonul steriotipat propagandistic al media sovietice. În cazul dat încă suntem în plin dezgheț hrușciovist cu represiunea și cenzura relaxate puțin.
În acel îndepărtat an 1958 părinții mei, odihnească-se în pace, și-au pus pirostriile și au întemeiat o familie.
Unele din primele fascicule ale Dicționarului româno-german de Heimann Hariton Tiktin elaborat în perioada 1896-1926 le puteți găsi la mesageria.md
Găzduirea lor e un motiv de nedisimulată mândrie și un pretext de a afla mai multe despre autorul lor, unul din iluștrii precursori ai lingvisticii românești - Heimann Tiktin, evreu botezat cu prenumele Hariton, cu doctorat în filologia română luat la universitatea din Leipzig, căsătorit la Iași și primit cu apreciere și prietenie de către vârfurile intelectualității literare: Nicolae Iorga, Gheorghe Kirileanu, Titu Maiorescu, Alexandru Philippide, A. C. Cuza, Ovid Densușianu, Alexandru Vlahuță, Bogdan Petriceicu Hasdeu, ș.a., îndrumat de Eminescu în studierea folclorului, regionalismelor, lexicografiei, literaturii și istoriei române...
Evocând începutul afirmării lui Tiktin, Nicolae Iorga arăta: „Acum vreo cincizeci de ani a răsărit la Iași un om cum rareori se găsesc pe lume. Străin, evreu, de familie rabinică născut in Silezia... acela care căuta să deslușească tainele alcătuirii graiului nostru".
Născut într-un an cu Eminescu, Heimann Hariton Tiktin a murit la Berlin în 1936. Conform dorinței sale, a fost înmormântat la Iași.
Unul din cele 444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara:"În general, minoritățile au dreptate. De pildă: la Consiliul de Coroană din 1940 numai șase erau pentru rezistență în Basarabia și 15 pentru cedare. Eu sunt convins că ăia au avut dreptate. Noi trebuia la 27 iunie să ne batem cele șase, șapte zile, cât puteam... Și ieșeam cu fața curată. Asta e opinia mea și o păstrez până la moarte!"
În continuare, tot acolo, N. Djuvara mai punctează:"Așadar, eu pretind că, dacă regele Carol II ar fi avut curajul să meargă împotriva majorității Consiliului de Coronă pe care îl convocase, România ar fi avut o altă soartă în al Doilea Război Mondial.... Noi am fi avut soarta Poloniei și fața curată, ceea ce este extrem de important pentru un popor."
"Există un principiu de la care n-avem voie să ne abatem: nu cedezi un petic de pământ fără să tragi un foc de armă.""Trebuia să ne batem, mai întâi fiindcă trebuia să ne batem; apoi, fiindcă, judecând a posteriori, putem estima că, în ipoteza în care ne-am fi apărat, urmările ar fi fost mai puțin catastrofale pentru țară."
"Sunt absolut convins, dar poate e o convingere nebunească a mea! Eu nu văd cum poate dăinui în timp o mică republică de majoritate românească dincolo de Prut. E aberant!"
Cred, că nu are rost să adaug de la mine că împărtășesc aceste convingeri, probabil, "heterodoxe" pentru cineva... nu și pentru vecinii noștri ucraineni azi.
E bine cunoscută poliglotia celebrului nostru pământean-lingvist. La sfârșitul lui 1991, aflându-mă într-o scurtă vizită-tranzit la Tübingen, am remarcat ușurința cu care schimba Eugeniu Coșeriu registrul lingvistic, comunicând cu mine în română, cu însoțitorii mei - în germană, iar cu proprietarii restaurantului unde dejunam - în croată (nu-mi aduc aminte în care din cele trei dialecte ale ei :) - se spunea, că Coșeriu cunoștea și vorbea dialectele mai multor limbi).
- Versuri scriu în română, proză am scris în italiană, iar studiile de lingvistică au fost elaborate în spaniolă, franceză și germană - preciza undeva Coșeriu.
Iată o rară cărțulie de proze scurte, în care găsim "povestirile și glumele" lui E. Coșeriu, traduse din italiană. Cineva a numit-o "rod al ceasurilor de zăbavă ale savantului", copleșit, presupun, de factura titanică a unuia dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX.
Călătoresc prin nordul Europei cu Bill Bryson, mai exact cu cartea lui (Călătorii prin Europa) plină de observații subtile și umor de cea mai bună speță (pe scala mea la capitolul umor l-aș încadra ușor între Mark Twain și Ilf & Petrov). E un exercițiu stimulativ să compari cele relatate de Bryson cu actualitatea de azi, la peste 30 de ani distanță.De exemplu: "... sînt două țări (Suedia și Norvegia) în care nu îți poți cumpăra o bere fără să faci împrumut la bancă..." ))sau: "... m-am oprit la un chioșc de fast-food și am plătit o mică avere pe genul ăla de hamburger care te face să te întrebi dacă nu cumva ar fi semnul că pentru tine începe o lungă perioada în care vei trăi doar conectat la aparate.")) Spre deosebire de Bryson eu nu mănânc decât hamburger-uri vegetariene, de la care oricum nu mă aștept la cine știe ce tari senzații gustative, iar în rest subsemnez și chiar alătur o notă de plată pentru o cafea și două brioșele în valoare totală de 74 de coroane suedeze echivalentul a 130 de lei moldovenești (gradul meu de revoltă în acest caz e proporțional cu pib-ul moldovenesc raportat la pib-urile UK&SUA, țări în care scriitorul american își achită taxele))
p.s. la plecare din cafenea am lăsat pe masă un buletin informativ al primăriei Chișinău în caz dacă îi mai trece pragul vreun român de-al nostru... (cu un fior de neliniște și nesigur, dacă nu cumva răspândesc fake-uri ?!))
De câteva zile bune trăiesc cu "Iluzia fericirii", cartea în noua sa ediție a lui Dorian Furtună, subintitulată "cum să înțelegem dorințele și frustrările omenești".
E un adevărat "talmud" la tema "fericirii". Are peste 700 de pagini de text adnotat și o impresionantă bibliografie de 388 de titluri! (librarul din mine a constatat repede cu mâhnire, că titlurile de la mesageria.md sunt departe de a fi numeric în topul listei)) Cum o anunță chiar autorul din start "Iluzia" "e un fel de tratat psiho-filosofic" cu aport complementar din alte multe domenii - fiziologie, antropologie, economie, religie, sociologie, ș.a.Am pornit la acest drum sinuos și excitator al lecturii erudite despre fericire îndemnat auctorial - "vă invit să-mi împărtășiți revelațiile".
Fiind convins de totala delectare care mă așteaptă, mi-am propus totuși în minte de la bun început două lucruri:primul, atenționat și de autor că e o escapadă cu un mare risc de împotmolire în "contradicții flagrante", să las și loc liber, să nu caut să hașurez din prima toate câmpurile în această superfetație de idei și reflecții la tema fericirii;și, al doilea, indiferent unde mă vor aduce peripețiile lecturii, să nu încetez să savurez cotidian clipe de fericire, unele dintre care, recunosc, le consider absolut nemeritate.
p.s. fie-mi voia aș presura în pagini cu nemiluita ilustrații, se pretează
E un album foarte bine făcut, cu o poligrafie excelentă, cu conținut inedit și comod structurat. Calibrat la standardele protagonistului - extraordinarului nostru pictor Mihai Grecu. Nu i se cunoaște tirajul, nici unde este exutat tiparul, și nici isbn-ul și celelalte date editoriale. Fapt e, că volumul a devenit imediat o raritate bibliofilă și artoholică.
"Poetul Ioan Sîrbu este singurul scriitor moldovean din jumătatea secolului trecut care şi-a publicat opera aici, în Moldova dintre Prut şi Nistru" relatează Leon. I. Boga.
Mai mult și cu mai multă ardoare entuziastă despre Ioan Sîrbu găsiți la Iurie Colesnic în Basarabia necunoscută Vol. 2, pag. 32-35
https://blogosfera.md/view-post-v-183259-0-romana.html
iar mai concis și sec - la George Călinescu în Istoria literaturii române, ediția a II-a, la pagina 279:
Nepotului meu Ciprian Cozaru:
- Mi-a "pasat"-o People ca o capodoperă a genului (n-am mai citit thrillere din secolul trecut, cred!) și s-a ținut scai de mine cu "temperaturi înalte" (noroc de marea la doi pași de mă răcoream periodic până am dat-o gata).
Ți-o recomand și ție în cunoștință de fapt că ești obligat la lecturi medicale, pe care le vei regăsi consistente și în acest roman al lui Ellroy, cu tangențe în psihiatrie și, mai ales, "chirurgie" aplicată în sprijinul genului literar anunțat de coperți și de speța scriiturii.
Sunt curios să văd și filmul, dar suspectez (cam așa se întamplă cel mai des), că se va lăsa bătut de literatură.
AD
(23.08.2014)
Îndemnat de o cronică de Andrei Pleșu în Dilema Veche despre cartea lui Ion Vianu Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru, savurez entuziast reflecțiile unei inteligențe dense și de un gust superior. Iată, câteva spicuiri menite să intrige căutătorii de lecturi rafinate:" Limbajul uman este fondator pentru societate și, prin urmare, funciar violent";"Marea teamă a psihiatrului bun este aceea că ar putea întrerupe cursul gândirii celuilalt, împiedicându-l să descopere el singur ceva esențial despre sine ";" ... un psihanalist-Hristos, care primind palma peste obraz, nu ar fi întors și obrazul celălalt, ci ar fi oferit agresorului o interpretare, sensul simbolic al palmei";"Hamlet este un psihiatru bun (în ambele sensuri: bun opus lui rău, și bun, opus lui prost, incapabil)";
" ... psihiatria este o "meserie imposibilă", cum a spus ( la batrânețe!) Freud, alăturând-o altor două activități umane, la fel de imposibile, educația și guvernarea";
AD
(17.12.2019)
Punctez, doar, câteva curiozități în legătură cu "Corabia nebunilor" a lui Brant:
a) este cea mai populară carte în Germania până la Werther-ul lui Goethe
b) opul a suportat șase ediții încă în timpul vieții autorului, a fost rescris și tradus, spune internetul, aproape în toate limbile europene, însă în limba română nu l-am găsit (!), decât această ediție moldovenescă tradusă din rusă de Petru Cărare și prezentată grafic măiestrit de Isai Cârmu
c) unele din cele 112 capitole-ipostaze ale "nebuniilor" din ediția princeps, totuși, nu au trecut de cenzura sovietică - de exemplu, hulitorii ai celor sfinte nu au nimerit printre nebuni în variantele din urss-ul ateist
N-are rost să amintesc, că vasul alegoric al lui Brant n-a naufragiat în cele peste cinci secole de la lansare, și, că Sfântul Grobian, personajul fictiv protector al viciilor umane și al oamenilor grosolani și vulgari, își face bine treaba peste tot - vă puteți convinge singuri citind acestă minunată capodoperă renascentistă. AD
(09.08.2021)
În "La răspântia imperiilor moarte - de la Dunăre la Nistru" găsim un succint panoramic al României anului 1930 sub forma unor, la prima vedere, simple note de călătorie. De fapt, e o atentă și subtilă observare și relatare sintetică ale unui distins intelectual - Lucien Romier - istoric, jurnalist, politician.
Am fost surprins de modernitatea reflecției sale asupra Europei și de conștiența sa asupra construcției europene, din care nu ne vedea lipsind.
Acum aproape o sută de ani Romier, despărțindu-se de Basarabia în acordurile unei orchestre de jazz dintrun han din vechiul port al Chiliei (nu-mi pot închipui asta cu tot dinadinsul - jazz la Chilia!), scria: "Părăsesc cu regret pământul Basarabiei despre care mi se spuseseră atâtea lucruri rele... Am văzut un popor, căruia unii îi reproșează spiritul greoi, dar care mi s-a părut înainte de toate de o factură solidă și de o energie conștiincioasă. S-ar putea ca, într-o bună zi, prin amestecul de rase atât de diverse temperamental, acest popor mai bine instruit, sigur de libertatea și viitorul său, lecuit de tarele sale care provin din mizerie, neîncredere, superstiții, alcoolism, să dea caractere originale și puternice."
Să fi fost acest rămas bun o simplă reverență a unui francez bine educat? AD
(17.10.2021)
