Mi-l amintesc foarte slăbit, dar hotărât să ne primească, aflând despre echipa noastră de film în expediție de lucru la Galați (am venit să urmărim lucrările unui simpozion dedicat Episcopului Melchisedec Ștefănescu). Ni s-a spus, că e foarte bolnav, că obosește repede și că avem la dispoziție doar un sfert de oră. Fratern și cald ca un adevărat părinte Arhiepiscopul ne-a sorbit din ochi pe fiecare ("basarabean de-al lui"), ne-a dăruit cu cărți și cu bani "românești, de buzunar". Am stat mult peste timpul rezervat. I-am lăsat amintire ''Polipticul moldav" purtat cu noi pentru astfel de ocazii deosebite. Cred, că am fost printre ultimii basarabeni din viața lui Dr. Antim Nica Arhiepiscop al Tomisului și Dunării de Jos, născut la 24 februarie 1908 în comuna Bogzești din județul Orhei, exarh al mănăstirilor din eparhia Hotinului (1937-1940), șef al "Misiunii religioase" din Transnistria cu sediul la Odessa (1941-1944), din 1973 Episcop, iar din 1975 - Arhiepiscop cu titlul "al Tomisului și Dunării de Jos". S-a stins din viață la 1 mai 1994 la Galați.