"Acest eseu este o narațiune despre cum am vizionat, simțit și trăit filmele lui Andrei Tarkovski, în special în perioada comunistă, dar nu numai. Este o poveste despre cum am reușit în acele vremuri să ajung la un acord între ființa mea și realitatea exterioară, la o modalitate de a simți că trăiesc autentic, de a-mi da un sens vieții, adică de a-mi afla fericirea.” - Mihai Vacariu
