In industria produselor zaharoase se fabrica o gama extraordinar de variata de produse care sunt la dispozitia populatiei, dar care nu constituie alimente de baza. Consumatorii, adolescenti, adulti, dar mai ales copii, apreciaza produsele zaharoase, in general, pe baza calitatii senzoriale (aspect, culoare, miros, gust), desi ar trebui sa tina seama de sfaturile nutritionistilor care considera produsele zaharoase, inclusiv cele de cofetarie si patiserie, ca fiind nesanatoase, aportul lor in dieta trebuind sa fie cat mai redus, alaturi de: - cat mai putina sare; - cat mai putin alcool, ceai, cafea; - cat mai putine grasimi saturate, inclusiv margarine si unt de vaca; - cat mai putina paine alba si carne grasa; - cat mai putine preparate din carne afumate; - cat mai putine sucuri de fructe din comert, bauturi carbogazoase, coca cola, pepsi cola, inclusiv cele „light” etc.
Consumul exagerat de dulciuri poate avea consecinte nefaste pentru organism deoarece:
- avand un continut caloric ridicat contribuie la supraponderabilitate si, respectiv, obezitate, componenta, impreuna cu diabetul de tip 2, a sindromului metabolic;
- mareste necesarul de vitamine, in special al celor din grupul B;
- zaharul si monozaharidele fructoza si glucoza din compozitia produselor zaharoase sunt cariogene, ceea ce influenteaza sanatatea dintilor;
- unele produse zaharoase (zaharul alb, dulciurile sub forma de gemuri, dulceturi, bomboane, prajituri, ciocolata etc.) sunt puternic acidifiante, alaturi de faina alba, biscuiti, produse pe baza de foitaj, ulei rafinat, grasimi consistente, ceai, cafea, alcool, ciorbe grase; alimentele puternic acidifiante modifica echilibrul acido-bazic, la aceasta contribuind si carnurile, preparatele din carne, organele (ficat, rinichi, creier), branzeturile tari si fermentate, legumele uscate (linte, mazare, fasole), arahidele, sparanghelul, varza de Bruxelles;
- proteinele din produsele mentionate formeaza acid sulfuric si acid forforic, dar si un produs final de metabolizare - acidul uric, care se depune in articulatii sub forma de urati;
- consumul de produse dulci conduce la o solicitare mai mare a pancreasului prin producerea de insulina, ceea ce oboseste acest organ.
Consumatorii de produse zaharoase nu trebuie sa uite ca nu tot ce este dulce este si sanatos. Daca va place ciocolata, preferati ciocolata neagra care contine multe substante biologic active cum ar fi teobromina, cafeina, feniletilamina, serotonina, precum si numeroase substante antioxidante care mentin la un nivel scazut radicalii liberi generati in organism sau introdusi cu unele alimente. In orice caz, ciocolata, chiar si cea neagra, nu se consuma seara inainte de culcare, deoarece prelungeste starea de veghe, deci de nesomn, dand dimineata, la trezire, stare de oboseala si de proasta dispozitie.