Lucrarea deschide o perspectiva noua, ecolonomica, in interpretarea vietii economice si sociale, a vietii umane, in general. Titlul cartii porneste de la intelegerea mortii, ca certitudine finala, in virtutea careia trebuie sa spunem SI TOTUSI DA vietii, chiar si in aceasta circumstanta inevitabila produsa de INTELEPCIUNEA SISTEMICA sau de Dumnezeu.Aceasta inseamna ca este de dorit sa gasim fiecare dintre noi un sens al vietii, un rost al ei, in care sa ne manifestam libertatea in raspundere, atat pentru propria viata, cat si pentru celelalte forme de viata, cu care coexistam la nivelul intregului viu.Ecolonomia este interpretata ca stiinta despre sanatatea vietii economice si sociale ca parte a intregului viu comun. Din aceasta perspectiva, lucrarea analizeaza actuala criza globala, considerata o criza ecolonomica, ce afecteaza viata oamenilor si familiilor, viata comunitatilor umane si a organizatiilor, viata institutionala si viata mediului natural.Expresie a deficitelor si exceselor ce au tulburat homeostaziile coexistente ale viului natural si creat de om, actuala criza globala este o criza morala, spirituala, educationala, o criza a valorilor sensului evolutiei, care a incalcat principiul cosmic al armoniei, definit prin acordare, coerenta si rezonanta.