În secolul al XIX-lea, omul devine funcţie a diferitelor puteri reprezentate de politic, de ştiinţe, de biologie, de tehnologie sau, ca în cazul darwinismului, de ontogenie şi filogenie, nefiind întotdeauna învingător al unei asemenea competiţii inegale. Prin urmare, secolul al XIX-lea prezintă atât învingătorii, cum este Napoleon, cât şi învinşii, cum este omul mărunt, neputincios în faţa puterii perfecte a maşinii. Ambele căi sunt relevante, intrând ulterior masiv în sintaxa socio-culturală, si deologică şi politică a secolului XX.
