Această ediţie intră în circulaţie pentru că are de transmis cititorului încă un mesaj nou, de presant interes şi actualitate, confirmând şi reconfirmând oportunitatea primei apariţii a setului de scrieri pe care l-am selectat din marea, diversa şi copleşitoarea operă a lui Mircea Eliade, cu siguranţă, cel mai de seamă om de cultură cu care se poate mândri intelectualitatea românească la ora actuală. Ediţia are o istorie dramatică. Ea a fost începută imediat după 1980, Petru Ursache a fost stimulat de „Ethnologica”, publicaţie care apărea la Bucureşti sub redacţia lui Romulus Vulcănescu (în 1983, P.U. făcea parte din colegiul de redacţie); dar, mai ales, pentru că i-a fost refuzat dosarul de lector (susţinut de Facultate, dar nu şi de poliţia politică) de Limbă şi civilizaţie romană pe care ar fi trebuit să-l susţină la Chicago, unde Eliade era încă profesor. În 1987, a fost predat Editurii „Junimea” din Iaşi primul volum al ediţiei, Meşterul Manole. Se pregătea al doilea volum, cu titlul Mioriţa. Am ales, aşadar, ca efigie, titlurile celor două mari capodopere ale creaţiei etnice. Ştiam că erau îndrăgite de Eliade, iar pentru noi, aici, în ţară, reprezentau un puternic reazim sufletesc faţă de ideologia comunistă demolatoare de valori autentice. Mai ştiam că marele exilat de la Chicago era duşmănit de moarte de către autorităţile comuniste de la Bucureşti, încă de la instalarea lor la putere: cenzura îl ţinea la distanţă, i se refuzase „viza” pentru premiul Nobel în 1983, deşi fusese propus de către o comisie internaţională de specialişti, în frunte cu Alf Lombard; deşi cărţile lui erau traduse în multe limbi ale pământului, studenţii de la Litere încă nu aflaseră de numele lui. Din păcate, prima parte a ediţiei, cu alte cuvinte textul de faţă care adună „anumite” texte de mitologie, etnologie şi sociologie pe teme româneşti, Meşterul Manole, a fost trimisă la topit. Fapt greu de înţeles, s-a întâmplat după decembrie 89, mai precis în anul 1991. S-a revenit. Prin urmare, pe timpul comuniştilor, ediţia a suportat amânări după amânări; ulterior, s-a încercat altă formă de eliminare. Nu cred că a fost un accident. A devenit limpede pentru orice om de bună credinţă, din ţară sau din străinătate, că nici după căderea Cortinei de fier, receptarea operei lui Mircea Eliade încă nu urmează, la noi, căile normalului. Înainte se dăduse comanda ca autorul Mitului eternei reîntoarceri şi al Nopţii de Sânziene să fie judecat după procedura luptei de clasă; astăzi se aplică grila deformantă a politicului, cu o vigilenţă care ar putea fi invidiată chiar şi de vechiul proletcultism. Politicul este invocat, printre multe altele, cu intenţia ca Meşterul Manole şi Mioriţa, cele două capodopere, să fie extrase din spaţiul lor spiritual firesc, acela al mitului şi al experienţelor fundamentale de viaţă şi de existenţă. Cititorul este invitat să parcurgă fără prejudecată şi fără intermedieri rău intenţionate textele incluse în ediţie, pentru ca propria-i judecată să decidă în favoarea sau în defavoarea scrierilor lui Mircea Eliade.