Lucrarea este consacrat cercetării şi editării celei mai vechi versiuni româneşti a romanului popular de origine italiană Vita di Bertoldo, copie depozitată în secţia de manuscrise a Muzeului Istoric de Stat din Moscova, înregistrată sub cota fondul Zabelin nr. 328 şi datată anterior anului 1774. Volumul cuprinde două studii: unul filologic (p. 11–27), în care sînt examinate probleme privind originea şi circulaţia legendelor care au stat la baza cărţii lui Giulio Cesare Croce della Lira, descrierea manuscrisului, datarea acestuia, opinii asupra manuscrisului, localizarea manuscrisului şi chestiuni de filiaţie, şi altul lingvistic (p. 28–66), în care sînt cercetate fenomenele de limbă ale textului la nivel grafic, fonetic, morfologic, sintactic, lexical şi al formării cuvintelor. Textul propriu-zis al manuscrisului (p. 82–205) conţine transcrierea celei mai vechi versiuni româneşti a Vieţii lui Bertoldo. În acest scop a fost aleasă metoda de prezentare, în paralel cu transcrierea, a filelor manuscrisului reproduse prin fotocopiere. În subsolul paginii se află aparatul negativ al ediţiei, care cuprinde două secţiuni. În prima dintre ele au fost semnalate greşelile de scriere, modificările, grafiile insolite, precum şi diferenţele de natură fonetică, morfologică, sintactică sau lexicală întîlnite dintre manuscrisul moscovit şi versiunea Bertoldo secolul al XIX-lea (ms. BAR 1759). La finalul cărţii se află capitolul dedicat Indicelui de cuvinte (p. 207-256), care cuprinde toţi termenii – comuni şi proprii – prezenţi în textul romanului popular Viaţa lui Bertoldo. Examinat din punct de vedere filologic şi lingvistic în conformitate cu rigorile ştiinţifice în domeniu şi transcris – pentru prima dată – în întregime, textul celei mai vechi traduceri româneşti a cărţii populare Viaţa lui Bertoldo şi-ar putea ocupa locul printre alte studii de acest tip, putînd oferi tuturor celor interesaţi date concrete în legătură cu stadiul de dezvoltare atins de limba română literară într-un interval de timp atît de puţin cercetat – a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.   „Studiul lingvistic al versiunii editate oferă o descriere, cu detalieri şi ilustrări semnificative, a tuturor aspectelor importante ale limbii manuscrisului din fondul Zabelin. Grafia, fonetica, morfologia şi sintaxa sînt prezentate prin raportare permanentă la normele limbii literare din epocă. În paragrafele consacrate lexicului, alături de elementele comune cu celelalte scrieri ale timpului, sînt scoase în evidenţă împrumuturile neologice şi se insistă asupra extrem de bogatelor serii sinonimice prezente în text. Sînt oferite apoi informaţii despre modalităţile de formare a cuvintelor şi cîteva elemente privitoare la organizarea stilistică a lucrării.  Partea cea mai importantă a volumului, cea care se impune totdeauna în cadrul unei ediţii, este transcrierea celei mai vechi versiuni româneşti cunoscute a Vieţii lui Bertoldo. Textului propriu-zis îi sînt alăturate, fapt extrem de important pentru creşterea utilităţii ştiinţifice a cărţii, facsimilele manuscrisului Zabelin, un indice de cuvinte şi două aparate. În primul dintre aceste aparate sînt consemnate grafiile cu interpretare multiplă, lecţiunile diferite faţă de ediţiile anterioare, alte lecţiuni posibile (diferite de cele sugerate de norma textului) şi unele greşeli de scriere. În cel de-al doilea, este consemnat rodul efortului de colaţionare a textului editat cu singura copie considerată apropiată din punctul de vedere al filiaţiei, păstrată la Biblioteca Academiei din Bucureşti sub cota ms. rom. 1759. Cercetare filologică temeinică, întreprinsă cu acribie şi bazată pe o bună cunoaştere atît a literaturii de specialitate, cît şi a stadiului atins de limba noastră de cultură la mijlocul secolului al XVIII-lea, volumul elaborat de Galaction Verebceanu va putea fi utilizat cu deplin profit de toţi cei interesaţi de vechiul scris românesc, deopotrivă istorici ai limbii literare şi istorici ai literaturii. El argumentează fără dubiu calitatea şcolii filologice din Chişinău şi pune încă o dată în evidenţă rolul pe care Institutul de Lingvistică din acest oraş şi l-a asumat în valorificarea ştiinţifică a cărţii vechi româneşti ajunse pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice”.  Gh. Chivu