Daca pana acum nu v-ati saturat de arivistul-parvenit al literaturii romanesti, atunci cu siguranta il veti savura cu placere pe Iancu Urmatecu al lui Ion Marin Sadoveanu. In Sfarsit de veac in Bucuresti I. M. Sadoveanu isi incearca talentul scriitoricesc in a crea o lume balzaciana de la sfarsitul secolului 19, o lume burleasca si colorata, dorind sa-l gaseasca pe acel Mitica pus pe sotii si pe petreceri, arivist si parvenit. Firul narativ isi propune sa dezvaluie psihologia eroului central, evocand o intriga incordata si unitara. In ritmul agale al povestirii se deapana scene molcome, scriitorul imbatand pe cititor cu mireasma stilului, abuzand de popasuri ispititoare pentru descrierea privelistilor si moravurilor vremii.   Personajul principal al romanului este Iancu Urmatecu, fiul unui macelar si a unei moase care ajunge arhivarul/arendasul boierului-baron Barbu, care pe parcurs, prin masinatii bine calculate prospera, fara a-l fura prea mult pe baron. Urmatecu se remarca prin robustete, vointa de a ajunge si de a acapara prin care s-au distins si predecesorii sai. Infatisarea sa, cu mustata lunga, matasoasa, ce-i cadea pe obrajii carnosi si congestionati peste buze rosii mereu umede induce violenta poftei. Acesta mimeaza obiceiurile si capriciile aristocrate, strangand obiecte vechi, antichitati primite in dar de la baronul Barbu. Distanta de la substanta inferioara a personajului (mojicie, ignoranta, primitivitate) pana la aparenta sa de politete si snobism creeaza accentul odios, dar comic al romanului. Urmatecu este un amator nepotolit de femei, tratandu-le cu franchete si cu o brutalitate ce contravin flagrant datinilor boieriei pe care dorea sa le prezinte. Treptele ascensiunii sociale se reflecta si in schimbarea femeilor, de la Jurubita cea vulgara si simpla la curtoazia stilata pentru o femeie ca mamzel Helene.   In relatiile cu familia sa, Urmatecu dezvolta o relatie de tiran-despot, unde toti ceilalti sunt niste mucosi si nespalati, iar el este lumina care aduce tot ceea ce e bun in familie. Daca nevasta este docila si tacuta, incercand sa ii impace pe toti, Urmatecu este exuberant si-si traieste viata. Fiica Urmatecilor, Amelica este mereu plictisita si fara chef de viata, exact opusul tatalui ei, simtind cu neplacere orice incercare a tatalui de apropiere.   Celalalte personaje sunt la fel de interesante, de la Jurubita, parvenita care stie sa iasa din orice situatie, la Bubi, fiul baronului Barbu care odata intors din Austria doreste sa se implice in afacerile tatalui sau. Insa orice incercare se soldeaza cu esecuri si retincente in partea arhivarului-sef Urmatecu. Desi pare la prima vedere rau intentionat, Urmatecu totusi isi iubeste "stapanul", dorind sa-l vada prosperand, astfel incat si familia Urmatecu sa prospere.   Jurubita este un personaj interesant intrucat, odata cu moartea sotului ei (o ruda de-a sotiei lui Urmatecu), reuseste sa se bage sub pielea lui Bubi, indatorandu-l si supunandu-l toturor poftelor acesteia. In final, Jurubita se satura de firea romantica de artist a lui Bubi si-l va schimba cu un altul. Jurubita este si fosta amanta a lui Urmatecu, iar apropierea dintre aceste personaje asemanatoare, ambele ariviste si parvenite, este cat se poate de bine realizata de Sadoveanu. De asemenea, Jurubita, odata scapata de sub "jugul" lui Urmatecu si gustand placerile vietii alaturi de Bubi, va face tot ceea ce-i sta in putinta de a-l trage la fund pe Urmatecu si sa ii de-a in vileag toate marsaviile savarsite impotriva baronului Barbu.   Terminand lectura Sfarsitului de veac in Bucuresti pastrezi un regret ca vei parasi personajele care te-au captivat prin modul lor de a fi si felul in care au fost construite. Ofer cartii 5 stelute pentru scriitura, pentru personajele bine realizate, pentru faptul ca am descoperit in Ion Marin Sadoveanu un scriitor balzacian, cum nu crezusem ca exista la noi.