„Hortensia Papadat-Bengescu este singura creatoare care s-a impus la noi, în canonul literar atât de exigent al criticii interbelice. Marea europeană - cum era numită în cercul de la Sburătorul unde s-a consacrat - a fost considerată o scriitoare din rasa stendhaliană a analiștilor, superioară prin intelectualitate și rafinament prozei românești tradiționaliste (E.Lovinescu), unul dintre ctitorii romanului modern alături de Liviu Rebreanu și Camil Petrescu (G.Călinescu). Talentul acesta atât de original n-a cunoscut precocitatea și exuberanța altor voci feminine, ci s-a cristalizat în timp, printr-un efort laborios de limpezire și obiectivare. (...) În special cele patru romane care alcătuiesc ciclul Hallipilor (Fecioarele despletite, 1926, Concert din muzică de Bach, 1927, Drumul ascuns, 1932, Rădăcini, 1938) ilustrează forța de creație excepțională a autoarei, sinteză particulară a observației sociale cu analiza psihologică de profunzime și finețe.“ - Elena Zaharia-Filipaș