Revista Forschungen zur Volks- und Landeskunde este cea mai veche publicaţie periodică redactată în cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane şi singura care a apărut înainte de 1989. Prin urmare, este parte integrantă din istoria instituţiei, confundându‑se cu aceasta. Reputaţia ştiiinţifică a colaboratorilor revistei, calitatea studiilor publicate şi varietatea domeniilor abordate sunt factorii care asigură prestigiul, un periodic căutat atât în ţară cât şi în străinătate.   Scurt istoric al revistei În 1956, an al „micului dezgheţ politic”, autorităţile comuniste au iniţiat o serie de măsuri menite a repara unele dintre nedreptăţile suferite de germani după 1944. Intelectuali de frunte germani (Bernhard Capesius, Carl Göllner), susţinuţi de activişti de partid (Ernst Breitenstein, redactor-şef adjunct al ziarului Neuer Weg) şi de intelectuali români (Nicolae Lupu) au pledat pentru reluarea activităţii ştiinţifice instituţionalizate a germanilor, interzisă după război, şi înfiinţarea, la Sibiu, a unui centru de cercetări, subordonat Academiei RPR, precum şi a unei reviste. Revista trebuia să constituie tribuna de exprimare a cercetătorilor centrului, fiind totodată un unicat – prima publicaţie ştiinţifică din România, redactată în limba germană şi apărută sub auspiciile Academiei. Dacă instituţia de cercetare s‑a înfiinţat relativ repede (octombrie 1956), aprobarea pentru apariţia revistei a fost amânată până în iunie 1957. Primul număr – îngrijit de un colegiu de redacţie format din Carl Göllner (redactor şef), Harald Krasser şi Nicolae Lupu (membri) – a văzut lumina tiparului în 1958, la Editura Academiei Republicii Populare Române. Între timp, evenimentele politice au luat o turnură nefericită, situaţie care s‑a reflectat şi în destinul primului număr al periodicului, care a fost retras şi topit, astfel că primul număr oficial a apărut numai în 1959. Cele 32 de volume ale revistei, editate în intervalul 1959–1989, în condiţiile comunismului românesc, ilustrează faptul că publicaţia s‑a aflat „sub vremi”. Primii ani de apariţie au stat sub semnul dogmatismului rigid, ca apoi, în anii liberalismului, să se schimbe întrucâtva tonul şi să fie abordate o serie de subiecte considerate anterior tabuuri. Rezumatele studiilor erau redactate în limba rusă şi numai începând cu volumul al şaptelea, din 1964, s‑a trecut la redactarea lor în limba română. Tot din 1964 şi până în 1989, revista a apărut cu câte două numere separate pe an, excepţie făcând volumul 25 din 1982, în alcătuirea căruia au fost cuprinse ambele numere, urmare a crizei de hârtie care debutase în acel an. Din 1983 revista a fost subţiată, din cauza reducerii de la aproximativ 160 de pagini la numai 100. De la apariţie şi până în 1981, Forschungen a apărut sub redacţia lui Carl Göllner, iar apoi sub cea lui Gerhard Konnerth. În ciuda presiunilor politice din ultimii ani ai dictaturii ceauşiste, colegiul redacţional, condus de Gerhard Konnerth, a încercat să păstreze nivelul ştiinţific al revistei, făcând concesii politicului numai atunci când acestea erau inevitabile.   Analiza sumarului revistei din intervalul 1959–1989 relevă următoarele domenii de interes, susceptibile de varii defalcări pe subdomenii: istorie, istoria artelor, istoria muzicii, etnografie/etnologie, dialectologie, istoria gândirii, istorie literară, sociologie, demografie.   În concordanţă cu priorităţile secţiei de cercetare din Sibiu, studiile de istorie s‑au aflat pe primul loc. În cadrul acestui domeniu, spaţii ample au fost rezervate istoriei germanilor de pe teritoriul României, ponderea cea mai mare revenindu‑le saşilor. În strânsă relaţie cu istoria minorităţii germane, s‑a aflat istoria culturii acesteia (receptarea curentelor filosofice din vestul Europei, istoria literaturii, a artelor plastice şi a arhitecturii, istoria muzicii şi a tiparului ş. a.), precum şi a interferenţelor culturale germano-române-maghiare. Continuarea Dicţionarului graiurilor săseşti din Transilvania reprezenta un proiect prioritar al Centrului sibian, astfel că cercetările dialectologice şi evoluţia dicţionarului au fost bine reflectate în paginile revistei. De o atenţie deosebită s‑a bucurat atât istoria literaturii  minorităţii germane, cât şi cultura populară a acesteia. Este, de asemenea, important de subliniat faptul că revista a găzduit numeroase studii pregătitoare pentru sintezele realizate de cercetătorii instituţiei. Libertatea dobândită în decembrie 1989 a oferit şi revistei Forschungen noi  perspective în ceea ce priveşte deschiderea, conţinutul şi colaboratorii. Au fost abordate teme proscrise în timpul comunismului şi au fost invitaţi specialişti străini pentru proiecte comune. Numeroasele sesiuni de comunicări organizate, de‑a lungul anilor, în colaborare cu instituţii din străinătate (în special din Germania), începând din anul 1990, au permis redactarea unor numere tematice, cuprinzând referatele prezentate în cadrul acestor manifestări ştiinţifice. În noiembrie 1990 colectivul institutului a ales un nou colegiu de redacţie, în cadrul căruia Thomas Nägler ocupa funcţia de redactor şef, iar Joachim Wittstock cea de secretar de redacţie. În noile condiţii istorice au apărut cincisprezece tomuri, dar problemele financiare, legate de tranziţia prelungită, nu au permis menţinerea ritmicităţii apariţiei a două numere pe an. Astfel, între 1990 şi 1998 au apărut unsprezece volume, din care şapte numere duble (33/1990, 34/1991, 35/1992, 38/1995, 39/1996, 40/1997, 41/1998). După 1998 a urmat o perioadă mai dificilă, datorită căreia Forschungen zur Volks- und Landeskunde a apărut cu mari întârzieri (42–43/1999–2000, 44–45/2001–2002, 46–47/2003–2004, 48/2005). În momentul de faţă, greutăţile au fost surmontate, tomul 48/2006 aflându‑se sub tipar.   Dacă, în intervalul 1959 până la Revoluţie, revista a avut doar doi redactori şefi, din 1990 încoace mai multe persoane au ocupat această funcţie. Sub îngrijirea lui Thomas Nägler au fost redactate volumele 33/1990–37/1994, numerele 38/1995–41/1998 sub cea a lui Joachim Wittstock, iar ultimele cinci volume au fost pregătite de Zeno-Karl Pinter. Din 1995 Sigrid Pinter ocupă funcţia de secretar de redacţie.