"Am aflat de jurnalul lui Samuil Rosei răsfoind cuprinsul unui ingenios şi puternic manifest al Paulei Ribariu îndreptat împotriva celor care, chiar şi după 1989, menţin în continuare gândirea arestată. Autoarea – binecunoscuta artistă şi soţia autorului – a confecţionat de mână o bombă politică, sub forma unei cărţi-obiect, tip ceapă, având ca miez manuscrisul jurnalului iar ca învelitori transparente foi de calc suprapuse peste o puzderie de imagini proprii (…) Volumul II M-a interesat în primul rând  să ofer publicului românesc o mărturie unică de simţire a vieţii şi culturii spiritului în cadrele totalitarismului comunist. Ceea ce pentru unii a fost o uriaşă pagubă, pentru Rosei a însemnat un providenţial câştig: trecută prin foc şi complet izbăvită de ispita politicului, judecata critică asupra tainicei supravieţuiri a spiritului omenesc în condiţiile celei mai demonice recluziuni impuse a devenit năpraznic obiectivă şi a inaugurat în tipologia literaturii confesive un caz  fără precedent. Această obiectivitate damnată, care nu mai are ce pierde, reprezintă, alături de incontestabila valoare documentară, principala atracţie a jurnalului." Sorin Dumitrescu.