În secolul al XIV-lea, Grigorie Palama, un călugăr athonit cu viață sfântă, a formulat, pe baza descoperirii primite de la Dumnezeu și cercetând scrierile sfinților părinți din secolele IV-VII, o nouă învățătură creștină, anume cea despre energiile necreate. Mai exact el afirma că cele trei Persoane ale Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – lucrează sau se manifestă în lume sub forma unor lucrări sau energii necreate, care îl fac simțit pe Dumnezeu în rândul ființelor create. Aceste energii pot fi simțite de om prin intermediul harului dumnezeiesc. Învățătura aceasta a stat la baza mișcării ascetice și mistice cunoscută ca isihasm, în cadrul căreia, călugării, dar și laicii, ajungeau să contemple aceste energii necreate, purificându-și mintea și sufletul prin rostirea neîntreruptă a rugăciunii inimii sau a minții: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”.

Numai că, până a reușit să convingă întreaga Biserică Ortodoxă de faptul că această învățătură nu este cu nimic contrară dogmelor și tradiției anterioare, Grigorie Palama a trebuit să lupte, pe calea argumentelor, cu o serie de învățați care l-au acuzat de erezie. Cei mai cunoscuți și cei mai acerbi critici ai lui au fost călugărul Varlaam și ucenicul acestuia Akindin, care poticnindu-se de termenul „necreat”, pe care îl atribuiau exclusiv naturii dumnezeiști, l-au acuzat pe Palama că ar fi proclamat, prin învățătura sa, multiplicarea dumnezeirii, altfel spus, că ar fi propus credința într-o infinitate de Dumnezei. Palama însă s-a dezvinovățit de fiecare dată de acuzațiile ce i s-au adus, demonstrând, cu exemple din scrierile Sfinților Vasile cel Mare, Grigorie de Nysa, Grigorie de Nazians, Ioan Damaschin, Ioan Gură de Aur, Grigorie cel Mare, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul sau Chiril al Alexandriei, că nu trebuie confundată calitatea de „necreat” a firii dumnezeiești, care este specifică celor trei ipostasuri dumnezeiești, cu starea de „necreat” a energiilor dumnezeiești neipostasiate, așa cum nu trebuie confundată voința cu cel ce voiește, gândul sau gândirea cu cel ce gândește, vorba sau vorbirea cu cel ce vorbește.

În această ediție a „Epistolelor” sunt adunate la un loc trei scrisori ale lui Grigorie Palama adresate unor colaboratori ai săi, Arsenie Studitul, Ioan Gavras și Damian Filozoful, în care le împărtășește argumentele pe care le-a formulat în disputa cu cei doi adversari numiți mai sus. Sunt epistole profund dogmatice și apologetice, și în același timp sunt mostre de argumentație și de persuasiune, ele putând servi ca model în acest sens și celor neinteresați în mod direct de disputa iscată în jurul energiilor necreate, ci sunt mai degrabă pasionați de arta retoricii și a argumentației.