În lumea tenisului profesionist de astăzi, cea mai mică schimbare în ceea ce priveşte abilitățile de joc, condiția fizică sau mentală se vede imediat pe terenul de joc. Mă antrenam în fiecare dimineață și în fiecare după-amiază, ridicam greutăți, mergeam cu bicicleta și alergam ore întregi în fiecare zi. Nu era o problemă de condiție fizică. Am schimbat preparatorii fizici, căutând de fiecare dată pe cineva cu un program nou de pregătire fizică. Am schimbat antrenorii, gândindu-mă că poate ceva legat de tehnica mea de joc mă va elibera de acest blestem.
Și totuși, de fiecare dată când făceam câte un pas important spre împlinirea visului meu, mă simțeam de parcă eram legat cu o frânghie de corp și cineva mă trăgea înapoi. Câștigam un turneu, apoi mă prăbușeam inexplicabil în următorul, câștigam spectaculos un meci, ca pe urmă să mă retrag în mijlocul partidei din turul imediat următor.
Aveam abilitățile, talentul și motivația necesare. Aveam disponibilitatea și resursele pentru a încerca orice formă de antrenament fizic și mental cunoscută de om și aveam acces la cei mai buni medici din lume. Dar ceea ce îmi crea probleme era ceva la care nu mă gândisem niciodată. Modul în care mă antrenam și mă pregăteam fizic erau în regulă.
Greșit era modul în care mă hrăneam. NOVAK DJOKOVIC
.s.