x

 
Istorie
    
    
Silviu Miloiu
Istorie,
: Cetatea de Scaun
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-537-128-6
: 282
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:128.00

Volumul de față integrează și lucrarea intitulată „Despre ataşaţii militari” redactată de generalul Gârbea în anul 1973 la solicitarea autorităților militare ale timpului. Autorul era conștient că acesta reprezenta primul manual scris vreodată pentru uzul atașaților militari, dar nu și-a făcut nicio iluzie că acesta ar putea fi publicat și nu l-a conceput în acest sens. Deși nepregătit pentru a fi publicat – așa cum autorul menționează –, generalul Gârbea era conștient că aceasta va circula în cadrul Marelui Stat Major și a Ministerului Apărării Naționale, ceea ce i-a impus anumite aprecieri pozitive la adresa regimului de la București, aflat, ce-i drept, încă în etapa sa mai puțin represivă. Lucrarea este puternic impregnată de personalitatea și experiențele autorului, constituindu-se într-o continuare structurată tematic a memorialului, ceea ce ne-a convins să o includem în volumul de față. Redactarea lucrării s-a făcut după un plan înaintat de autoritățile militare, autorul încercând să răspundă la cât mai multe dintre întrebările din chestionar cu excepția celor la care nu putea oferi o opinie documentată. Multe dintre întrebările din acest chestionar cărora generalul le-a răspuns într-un document de mai bine de 100 de file vizau aspecte tehnice precum selecționarea atașaților militari, pregătirea acestora, documentele de numire și rechemare a lor, drepturile bănești, cazarea, mijloacele de transport, cele  tehnice, relația dintre ambasador / ministrul plenipotențiar și atașatul militar etc. Alte aspecte analizate au avut în vedere munca informativă a atașatului militar, autorul scriind pagini memorabile cu privire la activitatea de informații, la metodologia lucrului cu informația, la tehnologia modernă a utilizării acesteia etc.

Având pregătire militară și în domeniul dreptului internațional, generalul Titus Gârbea reflectează asupra relației asimetrice dintre o mare putere și un aliat slab. Punând în lumină această relație prin prisma experiențelor sale de legătură militară cu Germania din cel de-al doilea război mondial, Titus Gârbea nu ezită să vorbească chiar de o “imensă apăsare” sau chiar de o „tiranie” pe care marea putere o exercită asupra asociatului său mai mic.

Un interes aparte îl evocă și subcapitolele dedicate activității și legăturii dintre statele majore ale țărilor Micii Înțelegeri, aceste pagini oferind și un imbold istoriografiei pentru un studiu mai amănunțit al acestei teme. În felul acesta manualul elimină parțial și un hiatus al acestui memorial datorat nereușitei încercării de a descoperi rândurile dedicate de memorialist activității sale militare anterioare desemnării sale ca atașat militar în Germania. În acest stadiu al cercetării nu excludem posibilitatea ca acele pagini – deși scrierea lor a fost promisă în memorial – să nu fi fost niciodată scrise.

Considerăm că acest manual dedicat atașaților militari merită cu prisosință să fie cunoscut, iar meditațiile generalului Gârbea izvorâte dintr-o experiență de cinci ani ca atașat militar în multe capitale importante europene, de doi ani ca șef al unor detașamente de legătură cu armata germană și a mai multor experiențe anterioare de legătură în cadrul Micii Înțelegeri evocă un moment important al gândirii românești asupra dreptului, practicii și relațiilor militare internaționale.

Ca și în cazul primelor două volume ale acestui memorial, editorul a respectat în întregime textul manuscrisului cuprins în Memorialul generalului Gârbea (dosarele III E1 - 2093, III E2 - 2094 şi III G – 2095 și 2096). Am menținut, de asemenea, textul notelor de subsol ale autorului, intervenţiile minore vizând doar corectarea tacită a unor trimiteri care nu indicau în mod adecvat sau indicau incomplet sursa folosită şi aducerea la un numitor comun a referinţelor. Orice alte comentarii făcute de editor au fost semnalate prin note marcate cu inițialele sale (S.M.), aşa încât să nu impieteze asupra textului propriu-zis al manuscrisului lui Titus Gârbea. Au fost menținute lucrările cartografice și desenele realizate de autor. De asemenea, a fost actualizată ortografia, conform normelor în vigoare, păstrând anumite particularităţi ale stilului autorului. Pentru a uşura parcurgerea lucrării fără a impieta însă asupra structurii logice gândite de autor, s-a procedat la o renumerotare a capitolelor şi subcapitolelor.

Volumul III nu încheie demersurile de restituire a operei acestei personalități militare românești, editorul pregătind spre publicare și volumul al IV-lea al acestei opere cuprinzând însemnările zilnice ale generalul Titus Gârbea, precum și o serie de documente importante care poartă semnătura acestuia. Descifrarea și analiza însemnărilor zilnice ale autorului ne-au întărit convingerea în veridicitatea afirmațiilor cuprinse în memorialul generalului Gârbea, nota de subiectivitate a unor asemenea scrieri memorialistice fiind în cazul de față redusă. Cultura vastă, inteligența și imaginația autorului, informarea bogată, integrarea sa în cercurile alese ale diplomației și conducerii militare a timpului său, atenția orientată spre a lua pulsul opiniei publice a vremii, păstrarea în bune condiții a însemnărilor sale zilnice și a unor documente l-au scutit de nevoie de a-și retușa în memoriile sale acțiunile întreprinse în misiunile pe care le-a avut de îndeplinit. Aceste considerente îl determină, totodată, pe editorul acestei lucrări la conceperea proiectului unei monografii dedicată sine ira et studio acestei personalități militare remarcabile.

*
*
 
.s.

:

National Geographic
Istorie
Volumul 1 000 de evenimente care au modelat lumea, conceput de National Geographic, prezintă istoria...
: Litera
: Romania
: 2011
ISBN: 978-606-600-105-2
: foarte bună
: 416
Disponibilitate: 1
:500.00
Adrian Nicolescu
Istorie
Din cuprins: - Din cele mai vechi timpuri pina la Cucerirea romana; - Cucerirea romana a Britanniei....
: Institutul European
: Romania
: 1999
ISBN: 973-586-122-4
Disponibilitate: 0

Adrian Nicolescu
Istorie
Din cuprins: ◊ Anglia sub Casa de Saxa-Coburg-Gotha si Casa de Windsor; ◊ Victoria (1837-1901); ◊ George V...
: Institutul European
: Romania
: 2007
ISBN: 978-973-611-485-4
Disponibilitate: 0

Adrian Nicolescu
Istorie
Din cuprins: ◊ Arhitectura; ◊ Sculptura; ◊ Pictura de sevalet, gravura, desenul si tapiseria; ◊ Artele spectacolului: baletul, teatrul,...
: Institutul European
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-611-485-4X
Disponibilitate: 0

Serge Berstein, Pierre Milza
Istorie
Din cuprins: - Radacinile Europei; - Lumea greaca si aparitia cetatii; - Civilizatia elenica; - Apogeul, criza si caderea...
: Institutul European
: Romania
: 1998
ISBN: 973-611-003-0
Disponibilitate: 0

Serge Berstein, Pierre Milza
Istorie
Din cuprins: - Migratiile si regatele barbare in Occident; - Europa bizantina; - Imperiul carolingian; - Europa feudala; - Avintul...
: Institutul European
: Romania
: 1998
ISBN: 973-611-004-4
Disponibilitate: 0

Serge Berstein, Pierre Milza
Istorie
Din cuprins: - Nasterea statului national; - Marile descoperiri. Nasterea imperiilor; - Nasterea capitalismului; - Renasterea, Reforma si Umanismul; -...
: Institutul European
: Romania
: 1998
ISBN: 973-586-120-8
Disponibilitate: 0

Serge Berstein, Pierre Milza
Istorie
Din cuprins: - Reconstructia Europei si Sfinta Alianta; - 1848. "Primavara popoarelor"; - Napoleon al III-lea si Europa...
: Institutul European
: Romania
: 1998
ISBN: 973-611-005-2
Disponibilitate: 0

Serge Berstein, Pierre Milza
Istorie
Din cuprins: - Europa interbelica; - Apogeul in timpul "Razboiului Rece"; - Europa de Est intre anii '50-'70; -...
: Institutul European
: Romania
: 1998
ISBN: 973-611-006-0
Disponibilitate: 0

Constantin Mihai
Istorie,
Din cuprins: ◊ Biserica si intelectualitatea interbelica; ◊ Confesional si national; ◊ Intelectualitatea si Traditia; ◊ Breviar teologic; ◊ Reimprospatarea...
: Institutul European
: Romania
: 2010
ISBN: 978-973-611-619-3
Disponibilitate: 0

Adrian Nicolescu
Istorie
...
: Institutul European
: Romania
: 2001
ISBN: 973-611-165-2
Disponibilitate: 0

Adrian Nicolescu
Istorie
Istoria civilizatiei britanice, sinteza de anvergura, din care au aparut primele volume, continua cu un...
: Institutul European
: Romania
: 2005
ISBN: 973-611-375-2
Disponibilitate: 0

Peter Burke
Istorie
Din cuprins: - Institutionalizarea cunoasterii: centre vechi si noi; - Localizarea cunosterii: capitale si periferii culturale; - Controlul...
: Institutul European
: Romania
: 2004
ISBN: 973-611-286-1
Disponibilitate: 0

Ianache Vacarescu
Istorie
Ediţie critică, studiu introductiv, note şi glosar de Gabriel Ştrempel....
: Biblioteca Bucurestilor
: Romania
: 2001
ISBN: 9-7383-6914-2
Disponibilitate: 0

Lucian Boia
Istorie
Istorie si mit in constiinta romaneasca este cea mai cunoscuta carte a lui Lucian Boia,...
: Humanitas
: Romania
: 2011
ISBN: 978-973-50-3234-0
: bună
: 380
Disponibilitate: 1
:175.00
Ion Chirtoaga
Istorie
De cateva secole campia de la sud de Codri poarta denumirea turanica Bugeac, desi, in...
: Museum
: Moldova
: 1999
ISBN: 978-9975905268
Disponibilitate: 0

Ovidiu Cristea
Istorie
Acest domn de la miazănoapte: Ştefan cel Mare în documente inedite veneţiene....
: Corint
: Romania
: 2004
ISBN: 978-973-653-649-6
: 286
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:89.00
Virgil Nemoianu
Istorie
Din cuprins:  ◊ Formarea unui umanist in Romania anilor 1940-1960;  ◊ Modernizarile si demodernizarile Romaniei;  ◊ Exilati, emigranti,...
: Institutul European
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-611-640-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:48.00
George Badarau
Istorie
Din cuprins:  - Simbol - simbolism;  - Simbolismul european;  - Precursorii simbolismului romanesc;  - Ideologia simbolista;  - Receptarea simbolismului in...
: Institutul European
: Romania
: 2005
ISBN: 973-611-346-9
Disponibilitate: 0

Ioan-Marian Tiplic
Istorie,
Din cuprins:  - Terminologie si periodizare;  - Impactul migratiilor asupra teritoriilor nord-dunarene;  - Perioada "intunecata" a istoriei romanilor...
: Institutul European
: Romania
: 2005
ISBN: 973-611-365-5
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:132.00
Barbara Jelavich
Istorie
Din cuprins:  - Crestinii din Balcani si stapinirea otomana;  - Popoarele din Balcani sub otomani si habsburgi;  -...
: Institutul European
: Romania
: 2001
ISBN: 973-611-153-9
Disponibilitate: 0

Barbara Jelavich
Istorie
Din cuprins:  - Monarhiile nationale balcanice;  - Primul razboi mondial;  - Guvernele comuniste. 1950-1980;  - Alternativa greaca....
: Institutul European
: Romania
: 2001
ISBN: 973-611-154-7
Disponibilitate: 0

Demetrio Marin
Istorie
Din cuprins:  ◊ Indianistica si gindire occidentala;  ◊ Profilul istoric al raporturilor culturale;  ◊ Specificul literaturii gnomice indiene;  ◊...
: Institutul European
: Romania
: 2007
ISBN: 978-973-611-467-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:128.00
Erhard Busek
Istorie
Din cuprins:  - Prabusirea Cortinei de Fier;  - Estul vrea acasa, in Europa;  - Problematica minoritatilor;  - Noile structuri...
: Institutul European
: Romania
: 2005
ISBN: 973-611-337-X
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:99.00
Micaela Catargi
Istorie, Politic
Din cuprins:  ◊ "Dreptul gintilor" in acceptie romaneasca (Cuvant inainte de Georgeta Filitti)  ◊ Diplomatia romaneasca (conferinta...
: Institutul European
: Romania
: 2011
ISBN: 978-973-611-711-4
: 61
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:42.00
Constantin C. Petolescu
Istorie
: Editura Academiei Române ( EAR )
: Romania
: 2010
ISBN: 978-973-27-1999-2
: 386
Disponibilitate: 0

Dimitrie Cantemir
Istorie, Politic, , ,
"Principele Dimitrie Cantemir (1673-1723), cunoscut Europei întregi pentru erudiţia sa, odată ales membru al Academiei...
: Institutul Cultural Roman
: Romania
: 2006
ISBN: 978-973-577-510-0
: 456
Disponibilitate: 0

Theodor Mommsen
Istorie
: Editura Stiintifica si Enciclopedica
: Romania
: 1987
: bună
: 544
Disponibilitate: 1
:245.00
Istorie
1000 de ani: 1006 - 2006.     Aceasta lucrare isi propune sa puna la dispozitia cititorului...
: Aquila
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-714-388-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:443.00
Istorie
Aici se gaseste o explicatie plauzibila pentru felul in care societatile preistorice au putut realiza...
: Aquila
: Romania
ISBN: 978-973-825-017-8
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:173.00
Ruth Brocklehurst
Istorie
Romanii reprezinta prima supraputere militara. Succesul lor s-a datorat armatei vaste si soldatilor bine antrenati...
: Aquila
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-714-430-0
: bună
: 48
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:170.00
Lucian Boia
, Istorie, Politic, , Sociologie/Asistenta sociala, Eseu / Publicistica
România de astăzi. O ţară care se încăpăţânează să fie altfel. „Ţările şi naţiunile sunt diferite....
: Humanitas
: Romania
: 2012
ISBN: 978-973-50-3838-0
: bună
: 136
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:120.00
Mircea Eliade
, Istorie, , Etnografie / Folclor
Această ediţie intră în circulaţie pentru că are de transmis cititorului încă un mesaj nou,...
: Eikon
: Romania
: 2007
ISBN: 978-973-757-071-0
: 448
Disponibilitate: 0

Marc Ferro
Istorie, ,
MARC FERRO, director la Şcoala de înalte Studii Sociale din Paris, autor al monumentalei lucrări...
: Orizonturi
: Romania
: 2006
ISBN: 978-973-736-052-6
: 255
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:108.00
Istorie
Aceasta carte este un portret informativ si bogat ilustrat al secolului al XIX-lea. Fiecare eveniment...
: Aquila
: Romania
ISBN: 978-973-714-381-5
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:539.00
Istorie
Toti copiii pasionati de arheologie si istorie vor gasi in aceasta carte o lume fascinanta...
: Aquila
: Romania
ISBN: 9789737142566
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:501.00
Ahmed Osam
Istorie
Reinterpretarea istoriei biblice si egiptene a dus la descoperirea unor dovezi arheologice de importanta dramatica,...
: Aquila
: Romania
ISBN: 978-973-825-034-5
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:127.00
Alceste Santini
Istorie
Scopul acestei carti este acela de a demonstra cum astazi primatul lui Petru ar trebui...
: Aquila
: Romania
ISBN: 978-973-714-049-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:96.00
John Ray
Istorie
Aceasta carte fascinanta abordeaza istoria perena a Egiptului antic, intr-un mod cu adevarat original. Sunt...
: Aquila
: Romania
: 2005
ISBN: 978-973-714-039-5
: bună
: 160
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:250.00
Istorie
Pentru cea de-a 60-a aniversare al atacului care a introdus America pe scena celui de-al...
: Aquila
: Romania
ISBN: 978-973-949-454-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:118.00
Istorie
Ediţie îngrijită de Leonte Ivanov. Traduceri din rusă de Marina Vraciu şi Leonte Ivanov. Traduceri...
: Ed.Universitatii Al.Ioan Cuza Iasi
: Romania
: 2011
ISBN: 978-973-703-580-6
Disponibilitate: 0

Stefan Lemny
Istorie
Volumul de faţă reuneşte o serie de studii care reflectă interesul autorului pentru studiul istoriografiei...
: Ed.Universitatii Al.Ioan Cuza Iasi
: Romania
: 2011
ISBN: 978-973-703-709-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:64.00
C.W. Ceram
Istorie
Hititii, un popor indo-european din antichitate, aparut in Anatolia la inceputul celui de-al doilea mileniu...
: Aquila
: Romania
ISBN: 978-973-714-027-2
: bună
Disponibilitate: 0

Istorie
Descoperirea celei mai importante incantatii a francmasoneriei a reprezentat punctul culminant al unei cautari a...
: Aquila
: Romania
ISBN: 978-973-825-030-7
Disponibilitate: 0

Istorie
Abu Musab Al-Zarqawi este astazi, dupa Osama Bin Laden, cel mai cautat om din lume....
: Aquila
: Romania
: 2005
ISBN: 978-973-714-064-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:115.00
Vlad Darie, Vlad Potarniche
Istorie, Basarabia
Cartea cuprinde o cronică a presei române şi sovietice cu referire la evenimentele social-politice care...
: Moldpres
: Moldova
: 2012
ISBN: 9789975436335
: ca nouă
: 432
Disponibilitate: 0

Constantin C. Giurescu
Istorie, Politic,
: Meridiane
: Romania
: 1980
: 160
Disponibilitate: 1
:77.00
Dan Vataman
Istorie
Perioada cuprinsa intre armistitiul cu Natiunile Unite, semnat de Romania la Moscova in dimineata zilei...
: Pro Universitaria
: Romania
: 2009
ISBN: 973-129-719-3
: 312
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:175.00
Ovidiu Drimba
, Cinematografie / Film / Teatru / Arte vizuale, Istorie
Sinteza fundamentala asupra teatrului universal de la inceputuri pana in sec. al XIX-lea. Exegeza absolut...
: Saeculum
: Romania
: 2005
ISBN: 978-973-9399-75-4
: 352
Disponibilitate: 0