Том, со словами национального фольклора на обложке, содержит народные песни, баллады, героический эпос, сказки. Сюда же вошли реликты церковной литературы и исторических хроник, "Описание Молдавии" Дмитрия Кантемира, поэзия Василе Александри, Михаила Еминеску и другие литературные памятники Молдовы XIV-XIX вв.
"...literatura din Moldova este privită nu în contextul firesc al literelor române, ci al ţărilor CSI. Este cazul volumului Спел про лист зеленый я… Фольклор и литературные памятники Молдовы, Москва, Художественная литература, 2009, apărut în seria Классика литератур СНГ. Doar faptul că antologia este prefaţată de Ion Druţă – unul dintre promotorii moldovenismului antiromânesc de sorginte pravoslavnică – a fost suficient ca să mă pună în gardă, şi nu fără temei: folclorul nostru devine, sub pana druţiană, „молдавский эпос”, ca şi cum Toma Alimoş, Soarele şi luna, Mioriţa ş.a. nu au o circulaţie panromânească.
Din fericire, dr. Aliona Grati & dr. Tudor Colac pun lucrurile la punct, într-un studiu introdictiv de 15 pagini, «Поэтичная история народа», în care se vorbeşte competent despre „aportul tradiţiei moldoveneşti” la formarea limbii române literare, invocîndu-se creaţia lui Dimitrie Cantemir, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu şi Ion Creangă. (Antologatorul însă nu va ezita să adauge o linguriţă de fiere – după poveştile populare, cele ale lui Ion Creangă şi ale lui Mihai Eminescu, iată-l aliniat alături de marii clasici şi pe Trifan Baltă, un basarabean de souche, ce nu se ridică nici la genunchiul acestora.)
Toate bune şi frumoase, dar felul în care ediţia moscovită de la 2009 reface ceea ce, pînă la 1991, se numea „literatura sovietică multinaţională”, iar acum se autoproclamă „духовное пространство”, decupînd din literatura română doar clasicii moldoveni (Nota Bene, de dincolo de Prut!!!), mi se pare pur şi simplu un RAPT – Dimitrie Cantemir şi-o fi sfîrşit zilele în Rusia, decapitat la ordinul lui Petru I, dar Alecsandri, Eminescu şi Creangă în mod cert nu au trăit în URSS, şi nici CSI. (Între paranteze fie spus, majoritatea traducerilor din Eminescu sunt de-a dreptul mediocre, lipsind tocmai cea – excepţională! – semnată de Anna Ahmatova, a poemului Venere şi Madonă...)" Emilian Galaicu-Păun
