x

 
Drept / Juridic
    
    
Corneliu Bente
Drept / Juridic
: Universul Juridic
: Romania
: 2022
ISBN: 9786063909436
: 210
Disponibilitate: 1
:182.00

Lucrarea de faţă reprezintă un manifest pentru o lume a muncii mai bună, pentru promovarea unui management al relaţiilor de muncă echitabil şi pentru profesionalizarea serviciilor externe specializate în resurse umane şi salarizare. Statutul profesiei de expert în legislaţia muncii (o temă ce a fost cu desăvârşire absentă din atenţia doctrinei româneşti) constituie un punct de plecare în dezvoltarea profesiei de expert în legislaţia muncii, urmând modele deja consacrate în ţări cu economii puternice, şi cu siguranţă ar putea constitui o bază pentru viitoare cercetări aprofundate ale acestui subiect provocator, controversat, dar mereu interesant şi actual. Utilitatea cercetării a fost deja dovedită prin transpunerea în Codul muncii (adoptarea Legii nr. 213/2020, publicată în M. Of. nr. 893/30.09.2020) a unor propuneri de lege ferenda care vizează asigurarea calităţii serviciilor de resurse umane executate de către prestatori externi, concilierea conflictelor de muncă, precum şi dreptul salariaţilor de a fi asistaţi la negocierea, încheierea ori modificarea contractului individual de muncă, inclusiv pe durata cercetării disciplinare sau pe durata concilierii conflictelor individuale de muncă. Prin teza susţinută în anul 2019 în vederea obţinerii titlului ştiinţific de doctor, autorul şi-a asumat rolul de generator al acestor schimbări radicale în ceea ce priveşte percepţia relaţiilor de muncă angajat-angajator şi profesionalizarea serviciilor externe specializate în resurse umane şi salarizare. Însă, pentru a genera aceste schimbări, profesioniştii trebuie să fie conştienţi că realitatea actuală îi obligă să reinterpreteze cutumele şi să se alinieze noilor situaţii europene şi mondiale, care evoluează în ritm alert. Numai împreună, mediul academic, mediul de afaceri, sindicatele şi experţii în legislaţia muncii pot schimba mentalităţi şi pot crea noi instrumente de abordare a raporturilor de muncă.
*
*
 
.s.

:

Maria Dumitriu
Drept / Juridic
Din sumar: ◊ Elementele definitorii ale societatii comerciale ◊ Personalitatea juridica a societatii comerciale ◊ Constituirea societatilor comerciale ◊...
: Institutul European
: Romania
: 2010
ISBN: 978-973-611-726-8
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:189.00
Drept / Juridic, ,
: Картя молдовеняскэ / Cartea Moldoveneasca
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1985
: 212
Disponibilitate: 0

Maria Dumitru
Drept / Juridic
Din cuprins:  ◊ Concurenta  ◊ Dreptul concurentei  ◊ Institutiile fundamentale ale dreptului concurentei  ◊ Practicile monopoliste  ◊ Intelegerile intre intreprinderi  ◊...
: Institutul European
: Romania
: 2011
ISBN: 978-973-611-727-5
Disponibilitate: 0

Genoveva Vrabie
Drept / Juridic
Din cuprins:  - Principii ce genereaza organizarea politico-etatica a Romaniei potrivit noii Constitutii;  - Parlamentul Romaniei;  - Presedintele...
: Institutul European
: Romania
: 2004
ISBN: 973-611-302-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:282.00
Virgil-Tiberiu V. Dragomirescu
Drept / Juridic, Medicina / Sanatate, Practic, Profesii / Meserii, Psihologie,
Această lucrare are menirea de a delimita un domeniu propriu al expertizei medico-legale psihiatrice al...
: Viața Medicală Românească
: Romania
: 2002
ISBN: 973-8437-01-6
: foarte bună
: 328
Disponibilitate: 2
:150.00
Roman Morar (coordonator), Ioan Ovidiu Muntean, Natalia Cugleșan, Ioan Cugleșan, Ioan Pocan
Drept / Juridic, Mediu / Ecologie, Tehnica
Cartea Tehnologii pentru protecția mediului. Legislație, teorie și aplicații, elaborată sub coordonarea profesorului Roman Morar are...
: Ecou Transilvan
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-8438-20-7
: 482
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:405.00
Dan Dumitrescu
Drept / Juridic, Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri
: Akademos Art
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-1730-59-2
: 196
Disponibilitate: 0

Iulian Romulus Gheorghiu
Drept / Juridic
: Economica
: Romania
: 2005
ISBN: 973-709-187-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:108.00
Dorin Isoc
, Drept / Juridic, ,
Cartea este un ghid și nu un tratat deși abordează o doctrină. Oferă soluții practice,...
: Ecou Transilvan
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-8438-40-5
: 342
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:176.00
Dumitru Mirel
Drept / Juridic
Lucrarea Ghid de cercetare penala - Editia 2 este structurata in doua parti, prima reunind...
: C.H. Beck
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-18-0071-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:180.00
В. А. Бурковская, Е. А. Маркина, В. В. Мельник
Drept / Juridic
: Юрайт
: Rusia
: 2008
ISBN: 978-5-9916-0013-2
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:171.00
В. А. Лазарева
Drept / Juridic
: Юрайт
: Rusia
: 2011
ISBN: 978-5-9916-1132-9
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:197.00
И. Л. Бачило
Drept / Juridic
Учебник подготовлен в соответствии с учебным курсом «Информационное право». В нем отражена концепция и позиция...
: Юрайт
: Rusia
: 2011
ISBN: 978-5-9916-1171-8
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:250.00
И. Л. Бачило
Drept / Juridic
Учебник подготовлен с учетом последних изменений в российском законодательстве. В нем содержатся теоретические материалы, а...
: Юрайт
: Rusia
: 2011
ISBN: 978-5-9916-1406-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:173.00
А.Г. Филиппов
Drept / Juridic
В учебнике раскрываются предмет, задачи, методы и система криминалистики. С современных научных позиций изложены основы...
: Юрайт
: Rusia
: 2012
ISBN: 978-5-9916-1573-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:415.00
Е.П. Данилов
Drept / Juridic
Пособие содержит образцы и конкретные примеры процессуальных документов по различным категориям дел: в сфере жилищных,...
: Юрайт
: Rusia
: 2008
ISBN: 978-5-9916-1459-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:237.00
Н.И. Пикуров
Drept / Juridic
В книге рассматриваются наиболее сложные вопросы квалификации преступлений, предусмотренных статьями 143, 145—147, 159, 160, 215—217,...
: Юрайт
: Rusia
: 2009
ISBN: 978-5-9916-0057-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:263.00
Ion Diaconu
Drept / Juridic
 Lucrarea Minoritatile in dreptul international contemporan se prezinta ca o analiza temeinica, pe baza normelor...
: C. H. Beck
: Romania
: 2009
ISBN: 978-973-115-530-2
Disponibilitate: 0

Ion Deleanu
Drept / Juridic
In doctrina juridica romana, tema "fictiunilor juridice” n-a constituit pana acum obiectul unui demers stiintific...
: C. H. Beck
: Romania
: 2005
ISBN: 973-655-795-2
Disponibilitate: 0

Drept / Juridic
Numărul 12 al Revistei Române de Drept Internaţional (ianuarie-iunie 2011) apare într-un context special, dat...
: C. H. Beck
: Romania
: 2011
ISBN: 1584-1898
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:168.00
Adrian Bordea, Bordea Adrian, Marius Epure, Petre Florescu
Drept / Juridic
Ediţia a 4-a a lucrării Călăuza juristului este concepută ca o sinteză de practică şi...
: C. H. Beck
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-115-396-4
: 680
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:420.00
Nicolae Popa
Drept / Juridic
Pentru a da răspuns preocupărilor specifice ambiţiei de pregătire pentru o specialitate atât de profund...
: C. H. Beck
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-115-431-2
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:168.00
Ion Dogaru, Gheorghe Danisor, Danisor Dan Claudiu
Drept / Juridic
Astazi, ca si in secolele trecute, tehnicizarea excesiva a procesului de invatamant in domeniul juridic...
: C. H. Beck
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-115-303-2
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:294.00
Gheorghe Emil Moroianu
Drept / Juridic
Actualitatea normativismului kelsian se dovedeste utila specialistilor de azi, pentru care se constituie intr-un mijloc...
: C. H. Beck
: Romania
: 1998
ISBN: 973-98765-3-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:45.00
Florin Fainisi
Drept / Juridic
: Pinguin Book
: Romania
: 2006
ISBN: 973-87323-4-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:105.00
Valentina Cebotari
Drept / Juridic
Recomandat în calitate de manual de către Catedra de Drept Civil şi aprobat de Consiliul...
: Moldova
: 2008
ISBN: 9975-62-112-0
Disponibilitate: 0

Academia Romana - Institutul de cercetari juridice
Drept / Juridic
: Dacoromana
: Romania
: 2007
ISBN: 973-7782-37-2
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:196.00
Cristian Marinescu
Drept / Juridic
: CECCAR
: Romania
: 2010
ISBN: 978-973-8414-57-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:84.00
Ina Dorfman
Drept / Juridic
Manualul este destinat studentilor facultatilor de drept. Cuprinde partea generala si speciala a disciplinei drept...
: Moldova
: 2010
ISBN: 978-9975-9753-4-6
Disponibilitate: 0

Angela Miff, Rodica Diana Apan
Drept / Juridic
: Sfera juridica
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-1875-06-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:112.00
Dacian Cosmin Dragos, Remus Chiciudean, Gina Dohotar
Drept / Juridic
: Sfera juridica
: Romania
: 2005
ISBN: 978-973-87830-9-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:140.00
Marian Foca
Drept / Juridic
: Sfera juridica
: Romania
: 2007
ISBN: 978-973-87830-3-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:112.00
Ordonanta Guvernului NR. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, comentata si adnotata
-29 %
Ovidiu Podaru, Radu Chirita
Drept / Juridic
Este in egala masura o carte scrisa de teoreticieni pentru a fi utilizata de catre...
: Sfera juridica
: Romania
: 2006
ISBN: 973-86766-7-3
: 204
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:140.00
: 99.00
Juanita Goicovici
Drept / Juridic
: Sfera juridica
: Romania
: 2006
ISBN: 978-973-87831-4-0
Disponibilitate: 0

Jacques Verges
Drept / Juridic
: Sfera juridica
: Romania
: 2007
ISBN: 978-973-87830-2-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:112.00
Mihai Poalelungi
Drept / Juridic
: Arc
: Moldova
: 2006
ISBN: 978-9975-61-132-9
: 230
Disponibilitate: 1
:500.00
Sebastian Spinei
Drept / Juridic
Lucrarea "Reglementarea cailor de atac in dreptul procesula civil" ofera o analiza comprehensiva a institutiei cailor...
: Universul Juridic
: Romania
: 2013
ISBN: 978-606-673-098-3
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:156.00
Daniela Negrila
Drept / Juridic
Volumul de fata reprezinta o analiza teoretica a materiei testamentului astfel cum este ea reglementata...
: Universul Juridic
: Romania
: 2013
ISBN: 978-606-673-087-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:216.00
Raluca-Ioana Mocanu
Drept / Juridic
Structura lucrarii a fost conceputa in trei parti. Prima parte contine o descriere succinta a...
: Universul Juridic
: Romania
: 2013
ISBN: 978-606-673-067-9
Disponibilitate: 0

Petrica Trusca, Andrada Trusca Trandafir
Drept / Juridic
: Universul Juridic
: Romania
: 2013
ISBN: 978-606-673-132-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:160.00
Marian Enache
Drept / Juridic
Prezentarea problematicii privind procedurile parlamentare practicate in Parlamentul Romaniei (bicameral) si in Parlamentul Republicii Moldova...
: Universul Juridic
: Romania
: 2013
ISBN: 978-606-673-076-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:120.00
Ion Ristea
Drept / Juridic
Obiectivele cursului Manual de drept penal - Partea speciala constau in deprinderea cunoasterii si insusirii normelor...
: Universul Juridic
: Romania
: 2013
ISBN: 978-606-673-124-9
Disponibilitate: 0

Elena Simina Tanasescu
Drept / Juridic
Aceasta publicatie isi propune sa faca accesibile publicului interesat materialele rezultate in urma contributiilor orale...
: Universul Juridic
: Romania
: 2013
ISBN: 978-606-673-040-2
Disponibilitate: 0

Liviu-Marius Harosa
Drept / Juridic
Lucrarea Drept canonic se adreseaza in principal studentilor facultatilor de drept, cu o pregatire preponderent laica,...
: Universul Juridic
: Romania
: 2013
ISBN: 978-606-673-109-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:100.00
Sergiu Deleanu
Drept / Juridic
In ambianta multiplicarii si amplificarii raporturilor internationale la care participa persoanele fizice si juridice private...
: Universul Juridic
: Romania
: 2013
ISBN: 978-606-673-121-8
Disponibilitate: 0

Roxana Oana Ionescu, Ion Ifrim
Drept / Juridic
Doi distinsi membri ai corpului didactic si doctori in stiintele penale si-au propus sa trateze...
: Universul Juridic
: Romania
: 2013
ISBN: 978-973-127-908-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:100.00
Ana-Maria Mihalcescu
Drept / Juridic
: Universul Juridic
: Romania
: 2013
ISBN: 978-973-127-869-8
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:240.00
Lucia Uta
Drept / Juridic
In noul Cod civil nulitatea isi gaseste nu doar o definitie legala, ci si o...
: Universul Juridic
: Romania
: 2013
ISBN: 978-973-127-969-5
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:180.00
Bogdan Ionescu
Drept / Juridic
Dreptul la propria imagine face parte din „panoplia” drepturilor personalitatii, adica, acele prerogative intemeiate pe...
: Universul Juridic
: Romania
: 2013
ISBN: 978-606-673-103-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:128.00