Numărul 12 al Revistei Române de Drept Internaţional (ianuarie-iunie 2011) apare într-un context special, dat de aniversarea de către Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI) a 45 de ani de existenţă în serviciul cercetării ştiinţifice în domeniu. Prezentul număr are onoarea să găzduiască în rubrica de Articole, trei contribuţii substanţiale pe subiecte de interes: articolul dr. Ion Gâlea cu privire la evaluarea analitică a evoluţiilor din cei 10 ani scurşi sub impactul momentului „11 septembrie 2001” în domeniul aplicării regulilor dreptului internaţional umanitar în cadrul operaţiunilor antiteroriste; de asemenea, un articol semnat de dr. Iuliana Boghez privind lansarea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă (IRENA) – un subiect foarte actual în această perioadă când securitatea energetică este pe primele locuri ale agendei internaţionale şi naţionale de securitate, precum şi un articol al lector dr. Laura-Maria Crăciunean, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu despre ultimele evoluţii şi clarificări conceptuale privind drepturile culturale în dreptul internaţional.
James Alfred "Alf" Wight, OBE, FRCVS (3 October 1916 – 23 February 1995), known by the pen name James Herriot, was a British veterinary surgeon and writer, who used his many years of experiences as a veterinary surgeon to write a series of books each consisting of stories about animals and their owners.[1] He is best known for these semi-autobiographical works, beginning with All Creatures Great and Small in 1972. The British television series adapted from the books is also titled All Creatures Great and Small.