"Efortul aici de faţă îşi află presupoziţiile într-o dublă încercare: pe de o parte, necesitatea unei analize istorico metodologice a empirismului în general, şi a celui clasic (anglo-saxon) în special, şi pe de altă parte, regăsirea în cadrul acestui mod de gândire a locurilor comune perspectivei filosofice, de la cunoaşterea şi înţelegerea Fiinţei, până la posibilitatea înfăţişării acesteia în constructe semantice. Între aceste limite se mişcă întreg empirismul (cu toate formele sale de prezentare); aici îşi regăseşte rostul explicarea lumii plecând de la experienţa senzorială. Poate mira regăsirea, într-o lucrare dedicată empirismului, unui capitol aparte despre gândirea filosofică grecească. Sau poate nu ! Argumentul ar putea fi măcar şi părerea că întreaga cultură europeană se comportă ca o notă de subsol a culturii greceşti. Dar cu siguranţă, programul mai larg de cercetare pe  care ni-l propunem, implică gândirea greacă drept un fundament absolut necesar. Un program ce se desfăşoară atât în plan orizontal, urmărind consecinţele ontologice ale acestei relaţii. În fond, întregul proiect urmăreşte trei întrebări, şi răspunsul empirist dat acestora : 1 Ce cunosc? (întrebare predilectă a filosofiei de până la Bacon) 2 Cum cunosc ? (întrebare ce determină întreaga gândire filosofică modernă) 3 Cum exprim ceea ce cunosc? (în fond întrebarea ce subsumează întreaga problematică în filosofia contemporană). Fiecăreia din cele trei întrebări i-am dedicat câte o parte specială în lucrarea de faţă, fără a risca vreun răspuns tranşant care să sărăcească deschiderile vreuneia dintre opiniile abordate. Aşa încât, am abordat o metodă de lucru istorico- metodologică, în care dezvoltarea gândului este surprinsă în temporalitatea lui, dar implicaţiile şi deschiderile acestuia transcend vremurile. De la presocratici la Quine, gândul trăieşte acelaşi neajuns: neputinţa reconcilierii de cunoscutului, a cunoscătorului şi a cuvântului situat între aceştia."