Acest al doilea volum al seriei Prof de romana continua si adanceste temele primului: comunicarea cu elevii, formarea didactica, raportarea profesorilor la modelele pe care ei insisi le-au avut in scoala – sau la antimodele, „asa nu, nu vreau sa fiu ca profesorul meu de…” – , frustrarile pe care le creeaza reglementarile proaste, reajustate permanent si inutil de la minister sau neajunsurile materiale, provocarile pe care le aduc noile generatii de elevi si zonele sociale defavorizate etc. […] Cinci sunt, din punctul meu de vedere, aspectele nevralgice, grave, atinse direct sau indirect in aceasta antologie de catre profesorul de romana: cum sa ii faca pe tineri sa comunice (si sa se exprime) corect, fluent, profund in limba romana, reproducand o gandire creativa, libera, cum sa mai predea literatura romana generatiei digital natives, cum sa pastreze relatia corecta profesor-elev-parinte, cum sa reduca analfabetismul functional, pericolul sablonizarii, dar si risipirea atentiei pe gadgeturi (sa lasi copiii cu telefonul in clasa nu inseamna folosirea tehnicii moderne in predare, cum cred unii), cum sa isi recalibreze statutul social care ar trebui sa fie onorabil.
Exista multa emotie, multa amaraciune si multa luciditate in aceste eseuri. Si exista, inca, optimism. Vocile profilor, care nu s-au auzit in spatiul public de ceva timp, merita ascultate. (Dorica Boltasu Nicolae)
.s.
