Această carte este deopotrivă una monografică şi una de memorii. Amintindu-şi câteva momente-cheie din anii 1946-47, când pe el şi pe Paul Celan i-a legat o strânsă prietenie la Bucureşti, apoi revederea lor după două decenii la Paris, Petre Solomon îl şi introduce şi-l explică pe poetul german de origine bucovineană, care a scris şi în limba română şi a adoptat, în a doua parte a vieţii, limba franceză. Paul Celan este prezentat ca o personalitate complexă, puternic marcat de episoadele tragice ale vieţii sale - dispariţia părinţilor în holocaustul evreiesc, propria lui trecere printr-un lagăr de muncă, autoexilul în România, apoi la Viena şi la Paris, conflictul său cu antisemitismul mişcărilor neofasciste europene din anii 1950-60, acuzaţia samavolnică de plagiat şi boala de nervi care l-a determinat să se arunce în Sena în 1970, înainte de a fi împlinit 50 de ani. Cartea pune accentul pe cei doi ani şi jumătate petrecuţi de Paul Celan în România, o perioadă de relativă linişte creatoare pentru el.