Pornind de la ideea că „spionajul este una din cele mai vechi şi mai bine documentate arte politice şi militare”, Enciclopedia spionajului, informaţiilor şi securităţii (2004) consideră că această ocupaţie a apărut odată cu marile civilizaţii ale Antichităţii, în urmă cu 6.000 de ani, în Mesopotamia, având ca principale funcţii asigurarea securităţii formaţiunilor politice şi conservarea regulilor, a legislaţiilor lor. /1/

O altă lucrare de sinteză, Enciclopedia spionajului (1998) consideră că spionajul se reclamă ca una dintre cele mai vechi meserii din lume. /2/

În ceea ce ne priveşte, considerăm că, dacă argumentele menţionate îşi păstrează valabilitatea, izvoarele istorice de care dispunem sugerează ca mai probabilă manifestarea primelor forme ale activităţilor de spionaj, informaţii în mileniu III î. Hr., în Mesopotamia, unde se dezvoltă centre urbane cu o organizare politică tot mai complexă, ceea ce determină apariţia unor instituţii consacrate asigurării securităţii politice şi păstrării legilor, făcând necesară desfăşurarea unor activităţi de informaţii şi spionaj.

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că începuturile unor asemenea acţiuni sunt legate de această zonă, care a rămas, timp de patru milenii, unul din cele mai importante centre de civilizaţie ale Asiei şi lumii. Masopotamia antică adăposteşte succesiv civilizaţiile sumeriană, akadiană, asiriană, babiloniană şi caldeiană. Procesul de centralizare în jurul oraşelor-state şi, mai târziu, al imperiilor care s-au constituit aici, începând din mileniul III î.Hr. s-a făcut mai ales prin desfăşurarea unor acţiuni armate, dar şi a unora de „război secret”, concretizate în acţiuni de spionaj, diversiune, sabotaj şi asasinate. Asemenea activităţi erau necesare şi în contextul luptelor dintre diferite oraşe-state (Kish, Uruk, Ur). Tot în această perioadă, apar primele amenajări secrete şi căi de refugiu în timpul conflictelor armate. De altfel, mileniul III î. Hr. a prilejuit, în zona Mesopotamiei, şi alte „premiere” de natură politică şi culturală: prima atestare a scrierii cuneiforme, domnia lui Gilgamesh în Uruk şi apariţia poemului epic care îi poartă numele, un important izvor pentru cunoaşterea activităţilor politice şi militare ale vremii, între care cele de spionaj îşi aveau locul lor, întemeierea de către Sargon I cel Mare a Imperiului Akkadian (aprox. 2371 î.Hr.), ceea ce duce la unificarea întregul Sumer, punând bazele unui imperiu de la Golful Persic la Marea Mediterană care domină aproape două secole Orientul Mijlociu. Desigur, asemenea operaţiuni militare complexe, ca şi organizarea şi păstrarea teritoriilor cucerite nu puteau fi realizate fără desfăşurarea de activităţi de spionaj, subversiune.

În perioadele care au urmat, asemenea procese au avut loc şi în alte zone ale Asiei (China, Japonia, India, Palestina), Africii (Egipt), Americii (Regatul aztec) şi Europei (Grecia şi Roma).

Astfel, în mileniul III î.Hr., în Egipt, este întemeiat „Vechiul regat”, de fapt, prima formă politică bine structurată, a cărei funcţionare presupunea de asemenea desfăşurarea de activităţi de spionaj.

Spre sfârşitul acestei perioade,în China, este instaurată dinastia Xia, numărând  nu mai puţin de 17 împăraţi care vor avea un rol crucial în dezvoltarea statului, cu toate funcţiunile sale.

În Europa, constituirea de oraşe-state şi mai apoi state centralizate se va desfăşura mai târziu, dar, în ceea ce priveşte Grecia, întemeierea civilizaţiei Minoice (mileniu II î.Hr.), a celei Miceniene, dar, mai ales Războiul Troian (dată tradiţională

1250î.Hr.), vor prilejui unele din cele dintâi operaţiuni de spionaj, diversiune menţionate în izvoare istorice.

Întemeiată ulterior (753 î.Hr.), Roma va intra destul de târziu în „lumea spionajului”, dar curând va deveni una din Marile Puteri ale sale. /3/.

Nu este de trecut cu vederea că şi alte activităţi din sfera informativă, a spionajului, cum sunt cele de „manipulare” (politică) sunt considerate a avea aceeaşi vechime /4/

În ceea ce priveşte prioritatea, există opinia după care spionajul este „cea de a doua profesiune ca vechime după prostituţie”, amintindu-se că aceasta este menţionată încă în Biblie./5/. Dar, în acelaşi timp, este de amintit că şi spionajul este menţionat, cum vom vedea, în „Cartea Cărţilor”, astfel încât o asemenea ierarhizare temporală are mai mult o semnificaţie contextuală, căci exista multe alte ocupaţii, profesiuni care pot „concura” la acest „titlu” (ţăran, soldat, dar şi meşteşugar, negustor, iar dintre cele intelectuale – om al legii, medic…).

…de război secret

“Războiul secret”, “războiul din umbră” al agenţilor, informatorilor şi spionilor este o confruntare permanentă. Chiar când “războiul fierbinte”, din tranşee încetează, chiar când “RR”, al ideologiilor şi sistemelor politice opozante se stinge, cum s­a întâmplat, să sperăm, după evenimentele din 1989, serviciile de informaţii îşi continuă activitatea, doar obiectivele şi interesele adaptându-se la noile contexte.

Există lucrări care asimilează „războiul secret” cu spionajul, fixând chiar perioada în care acesta s-a impus considerată a fi a aceea în care s-au structurat serviciile de informaţii /6/

De fapt, aria „războiului secret” este mai largă, ea integrându-se în categoria pe care specialiştii au denumit-o a „războiului neconvenţional”, în opoziţie cu cel „convenţional” care constă în confruntările armate deschise, de pe fronturi. În această categorie, au fost integrate, în afară de acţiunile de spionaj, şi cele legate de, de exemplu, de „războiul psihologic”.

Dar de ce „război secret” ?

-„război” pentru că, în ultimă instanţă, acesta constituie o formă de confruntare între diferite state, de subminare a puterii altor ţări, de cele mai multe ori adverse, dar nu numai, de continuare a „războiului fierbinte”, dar şi de pregătire a noi conflicte previzibile la un moment dat.. O altă deosebire dintre cele două categorii este aceea că, în vreme ce „războiul convenţional” are drept scop anihilarea, prin mijloace militare, a adversarului, inamicului, cel neconvenţional, „secret” are ca principal scop obţinerea unui avantaj major, dobândirea prin diferite mijloace, de informaţii cu caracter secret, în scopul realizării unei superiorităţi politice, subordonarea unor state adverse, anihilarea unora din potenţele lor din punct de vedere politic, dar şi militar. De fapt, de multe ori de-a lungul istoriei, „războiul secret” a constituit un mijloc de pregătire, de trecere către războiul convenţional, „fierbinte”.

Se poate afirma că, în opoziţie cu războiului convenţional, „războiul secret” nu presupune acte de violenţă de diferite categorii. De fapt, o asemenea caracterizare este relativă, căci de multe ori „războiul secret” a dat loc şi unor asemenea iniţiative, mergând de la acte de sabotaj la suprimări.

-“secret” pentru că, iarăşi spre deosebire, de războiul convenţional, ale cărui scopuri şi rezultate constituie, cel puţin de la sau până la un moment dat, o confruntare deschisă, cu o desfăşurare la “lumina zilei”, cunoscută nu numai beligeranţilor, ci şi opiniei publice, in general, “războiul secret” sau din “umbră”, cum i se mai spune, se desfăşoară in “taină”, ca să spunem aşa, adică este cunoscut doar agenţiilor/serviciilor de informaţii/contrainformaţii, agenţilor/spionilor lor, precum şi unor factori politici de decizie. Nici rezultate lor, uneori “victorii” la fel de importante ca acelea de pe fronturi, nu sunt cunoscute publicului larg şi chiar cercetătorilor decât mai târziu şi uneori niciodată. De aceea, lucrările care le sunt consacrate (cum este şi aceea de faţă) presupun un grad deosebit de dificultate şi existenţa unor lacune.

Bineînţeles că istoria “războiului secret” coincide, in linii mari, cu aceea a acţiunilor informative, de spionaj, se desfăşoară paralel şi neîntrerupt cu acestea, având aşadar aceeaşi vechime milenară.