"Chestiune de istorie, nespus de complexă, dar şi de geopolitică modernă, Basarabia se află de aproape două secole pe agenda diplomaţiei, după cum ea continuă să fie, pentru cercetătorii trecutului, o temă de analiză etnoculturală demnă de tot interesul. Literatura aferentă este deja imensă, alimentând tot alte şi alte abordări, de o complexitate susceptibilă să descurajeze pe noul venit în domeniu. Erudiţii se pot bucura de vastitatea informaţiei existente, pe când cei deprinşi numai a specula marginal au destule temeiuri să fie descumpăniţi. Sistematizările de tip documentaristic nu lipsesc, nici sintezele menite să dea repede o imagine de ansamblu, precum cele subscrise de M. Bruchis, M. Cimpoi, G. Ciorănescu, Charles King, W. P. van Meurs, Anatol Petrencu, I. Ţurcanu ş.a. În acelaşi timp, nevoia de noi abordări, complementare, continuă să ducă la aprofundarea unui aspect sau altul. Se întâmplă mai rar ca spiritul analitic, restitutiv de amănunte factuale, să se îmbine fericit cu nevoia de sinteză a domeniului. Este cazul recentei lucrări a istoricului Ion Agrigoroaiei, Basarabia – de la Unire la Integrare, scoasă la Chişinău, în seria Studium, coordonată de un confrate mai tânăr, Igor Şarov .
Basarabean el însuşi, născut la Chişinău, cu studii la Iaşi, profesorul universitar I. Agrigoroaiei s-a ocupat intens de istoria provinciei natale, îndeosebi de partea ei contemporană. Singur sau în colaborare cu alţii, a publicat mai multe volume de un interes indiscutabil, punând în valoare informaţii noi şi reconstituind riguros multe secvenţe din tragica istorie a zonei pruto-nistriene. L-a preocupat mai ales secvenţa primului război mondial, cu urmările ei pozitive pentru români, însă şi perioada interbelică, iar în ultimul timp chiar unele aspecte de istorie recentă. Era firesc, dată fiind specialitatea autorului, aceea de istoric al perioadei contemporane, unul care s-a străduit să o studieze, cât mai temeinic, în multidimensionalitatea ei. Unirea Basarabiei cu România în presa vremii a făcut obiectul unui volum, ca şi Opinie publică şi stare de spirit în vremea Războiului de Întregire şi a Marii Uniri, iar Basarabia în cadrul României întregite materia altuia, acesta în colaborare cu G. Palade, excelează prin tendinţa spre exhaustivitate şi prin caracterul riguros al analizelor propuse. Noua carte pe aceeaşi temă a profesorului I. Agrigoroaiei, Basarabia de la Unire la Integrare, continuă în mod firesc strădaniile restitutive ce i-au asigurat, de-a lungul anilor, reputaţia de expert în domeniu. Autorul e convins că partea Moldovei dintre Prut şi Nistru nu poate fi înţeleasă istoric decât în cadrul general românesc şi că viitorul ei, chiar, se cade a fi gândit în aceiaşi perspectivă. Este poziţia unui istoric care i-a dedicat ani lungi de studii, privilegiind mereu materialele de arhivă, pentru a face, cognitiv, un pas mai departe. De astă dată, el ne propune o radiografie sui generis în tematica zonei transprutene a românităţii, de la războiul întregirii până în zilele noastre, sub un titlu ce fixează tocmai perspectiva amintită: Basarabia de la Unire la Integrare. Majusculele erau indispensabile, dat fiind că ambii termeni din ecuaţie evocă momente distincte din istoria acelui areal, o istorie solidară cu aceea a întregului spaţiu etnocultural apartenent, chiar şi în momente de criză ca acesta. „Reînvierea Basarabiei“ e titlul primei părţi a dipticului gândit de autor ca un nou demers istoriografic, în cadrul unui proiect ce se vădeşte, în cele din urmă, viager. Regăsim în acest grupaj restituţii meticuloase legate de Viaţa românească, cunoscuta revistă scoasă de basarabeanul Constantin Stere, de ziarele Moldova, Mişcarea, Reînvierea Basarabiei, de atitudinile manifeste în presa ieşeană etc. A doua parte se ocupă, tot secvenţial, de „Basarabia în cadrul României întregite“, cu analize la fel de bine întemeiate documentar, cu acelaşi spirit de măsură şi echilibru în judecăţile emise asupra perioadei interbelice. În loc de concluzii, distinsul istoric ne propune o mică sinteză a interstiţiului, una servită şi ea de statistici, documente, expertize, pentru a se încheia cu o pertinentă definire a falsei teorii privind „naţiunea moldovenească“. Concluzia la care ajunge autorul merită a fi consemnată: „Mulţi am crezut – în dreapta şi în stânga Prutului – că o asemenea perspectivă nu mai poate fi îngăduită de o tratare ştiinţifică şi am considerat că o asemenea abordare este complet depăşită, ţinând de un trecut pe care nu avem a-l regreta. Rămânem cu această convingere, chiar dacă uneori acest trecut încearcă – fără nici o şansă de succes – să revină printre noi, fie şi numai prin reluarea acestor teze nocive dintr-o ideologie de tristă amintire“ . Din păcate, această ideologie continuă să fie ghidul practic al regimului de la Chişinău, regim de motivaţie comunistă, ultim vestigiu totalitar din Europa ex-sovietică. În pofida angajamentului europenist asumat acum trei ani, conducerea superioară a Republicii Moldova nu ezită să iniţieze măsuri ce contravin net proiectului integraţionist. Decisiv în această atitudine s-a vădit interesul noii clase politice de a-şi menţine avantajele puterii, cu riscul de a compromite a la longue interesul naţional. Dar ce sens poate avea sintagma din urmă, interes naţional, la un regim care a făcut din ideologie un simplu instrument al dominaţiei sale? „Moldovenismul“, impus prin toate mijloacele, ca ideologie a noului stat, ieşit din destrămarea imperiului sovietic, constituie tocmai un asemenea instrument de manipulare şi dominaţie în zona pruto-nistriană. Este una din temele analizate insistent de autor, de-a lungul a nouă decenii de istorie convulsivă şi dramatică. Ultimele evoluţii întăresc această concluzie, semnalând un impas în relaţiile „moldo-române“, dacă nu chiar o nouă ipostază a „războiului-rece“ . Ceea ce a reanimat războiul identitar, în ultimul timp, e tendinţa multor basarabeni de a pretinde cetăţenia română şi a statului român de a răspunde favorabil. O asemenea înclinare subminează, evident, ispita autarhică a statului de peste Prut, grăbind cumva procesul armonizării la nivel instituţional, înainte de a se putea vorbi de o reîntregire statală, în sensul preconizat de adepţii „românismului“. Cu ani în urmă, un analist al problemei naţionale propunea ca românii din Basarabia să se declare minoritate, pentru a beneficia de statutul respectiv , într-un stat care îi consideră acum pe basarabenii din România ca o „minoritate moldovenească“, una ce ar avea ca atare drept la protecţie . Cartea publicată acum de istoricul I. Agrigoroaiei ajută pe oricine doreşte adevărul să înţeleagă în ce măsură comuniştii de la Chişinău continuă un discurs politic de tip stalinist, înfiripat după războiul de întregire şi rămas activ până azi. Prefaţatorul ei, G. Palade, a socotit util să-i prevină pe cititori, în cunoştinţă de cauză, asupra aportului ştiinţific al lucrării, aport notabil, întemeiat pe o lungă şi meticuloasă cercetare de fapte, idei, stări de spirit, „personaje“ mai mult sau mai puţin reprezentative. Concluzia, după lectură, nu poate fi decât aceea formulată, după Marea Unire, de basarabeanul Ştefan Ciobanu şi asumată de autor ca motto la prima parte a volumului: „Existenţa unui stat român alături de un alt stat român, locuit de acelaşi popor, vorbitor al uneia şi aceleiaşi limbi, unit prin acelaşi trecut, ar fi fost o anomalie“. Este tocmai logica mişcării unioniste, pusă la lucru de Kogălniceanu şi alţi comilitoni ai cauzei naţionale, logică valabilă şi acum. O regăsim în multe din studiile privitoare la actul din 27 martie 1918 şi la urmările lui, până la cele cu care ne confruntăm noi înşine, fără a pierde speranţa remediului". Alexandru Zub, Dacia literară, Nr. 2 / 2008
