x

 
Economie / Finante
Titlu / Cuvinte cheie
    
    
de Constantin Ivanov
Critică și istorie literară
Editura: Junimea
Țara: Romania
ISBN: 9780733729273
Pagini: 170
Disponibilitate: În stoc 3
Preț:165.00 MDL

Cartea de faţă este făcută din perspectiva cititorului avizat, instruit, cu experienţă de lector îndelungat, care are ca finalitate o atitudine onestă şi profesionistă, totodată, faţă de textul analizat. Autorul a adoptat, corect, poziţia celui care ştie că e vorba doar de o carte de eseuri şi cronici literare şi nu de un volum complex, care şi-ar propune să abordeze/ soluţioneze probleme literare controversate.

Dimpotrivă, textul critic reflectă cu fidelitate doar reacţia sinceră a unui lector faţă de un text literar pe care îl citeşte, îl analizează, îl compară, toate acestea fiind ocupaţii curente pentru un cercetător literar. E atitudinea recomandată unui cercetător din domeniul filologic, acesta fiind, mai întâi, acel cititor care este mereu provocat de lecturi, răspunzând prin ceea ce se cheamă de mult reacţii critice. / Constantin DRAM /

Două sunt preocupările literare de bază ale lui Constantin Ivanov: răul în manifestările sale morale, sociale, metafizice, ontologice etc. şi formele ficţionale ale reprezentării lui artistice. În centrul acestui spectru tematic şi imaginar al cercetării se află condiţia umană cu infinitele ei dovezi de rezistenţă şi semne de fragilitate, cedări şi fracturări existenţiale. Valenţele ironiei şi autoironiei, sugestia parabolică, deschiderile alegoriei, expresia onirică şi disoluţia umanului, fluctuaţiile identitare, abandonul şi regăsirile de sine, toate, în ultimă instanţă, converg în ideea unor multiple abordări artistice a limitelor şi a provocărilor condiţiei umane, pe care autorul le analizează cu instrumente sigure, atent şi nuanţat. Titlul cărţii induce însă şi o conotaţie discret autoreferenţială. Dincolo de structurarea tematică sau de gen a volumului se resimte strădania devenirii profesionale a tânărului critic, efortul transgresării emoţiei prime a lecturii şi a depăşirii simplei plăceri a textului. Reflecţia eseistică sau comentariul hermeneutic pe marginea unor apariţii literare sunt mereu pentru Constantin Ivanov o provocare pentru devansarea unor limite de lectură şi interpretare. Dar, întotdeauna, odată cu învingerea noilor provocări, în faţă apar alte limite, într-o perpetuă, incitantă, imperioasă nevoie de noi orizonturi pentru speculaţia critică. / Andrei ŢURCANU / 

Constantin IVANOV (n. la 16 octombrie 1986, or. Glodeni, Republica Moldova) este doctor în filologie, cercetător ştiinţific superior la Institutul de Filologie Română „B. P.-Hasdeu” al Universităţii de Stat din Moldova şi lector la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Moldova. Responsabil de Sectorul de literatură contemporană de la Institutul de Filologie Română „B.P.-Hasdeu” al USM. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Licenţiat în ştiinţe umanistice (română-greacă) la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova (2010), a urmat un masterat în domeniul literaturii comparate şi antropologie culturală la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar în 2021 şi-a susţinut lucrarea de doctorat în filologie Expresia răului în literatura română (Ion Creangă, Mircea Eliade, Vasile Vasilache, Savatie Baştovoi etc.). În 2022 a publicat la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi monografia Răul. Interpretări literare.

A obţinut premii importante precum: Premiul pentru debut, categoria Carte de critică şi eseu literar, 2022 (ed. a IV-a), organizat de Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” din Chişinău în parteneriat cu Primăria Municipiului Chişinău; Premiul Special al Juriului Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Cartea de Debut pe anul 2022; Premiul de Debut „Sextil Puşcariu” oferit de Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca.

Nume *
Email *
Comentariu
 
.s.

Recomandări legate de această căutare:

de Frederic Teulon
Economie / Finante
Din cuprins: - Cheltuielile publice; - Politica bugetara; - Politica monetara; - Teoria alegerilor publice; - Politica sociala, protectie sociala...
Editura: Institutul European
Țara: Romania
Anul: 2002
ISBN: 973-611-202-0
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Adam Smith
Economie / Finante, Filosofie, Științe umaniste
Editura: Universitas
Țara: Moldova
Anul: 1992
ISBN: 5362009869, 5362009818
Uzată în stare: ca nouă
Pagini: 344 + 408
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

Economie / Finante
Descoperiti secretele aparatelor pe care le folosim in fiecare zi, dar si ingeniozitatea savantilor, a...
Editura: Aquila
Țara: Romania
Anul: 2009
ISBN: 978-973-825-008-6
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Lawrence R. Klein, Alexander Welfe, Wladyslav Welfe
Economie / Finante
     Prezenta lucrare păstrează structura originală a “Lectures in Econometrics…” şi reuneşte principii de...
Editura: Economica
Țara: Romania
Anul: 2003
ISBN: 973-590-840-9
Pagini: 408
Disponibilitate: În stoc 1
Preț:126.00 MDL
de Emil Scarlat
Economie / Finante
  Cartea Cibernetica Sistemelor Macroeconomice Reale urmăreşte, în principal, ideea că mecanismele de bază ale...
Editura: Editura Economica
Țara: Romania
Anul: 2005
ISBN: 978-973-709-183-3
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:111.00 MDL
de Lucian Cernusca
Economie / Finante
 Lucrarea este structurată pe şase capitole. Primul capitol prezintă o serie de aspecte legate de...
Editura: Economica
Țara: Romania
Anul: 2004
ISBN: 973-709-041-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:175.00 MDL
de Dracea Nicoleta Mihaela
Economie / Finante
Lucrarea Politica si armonizare fiscala in Uniunea Europeana prezinta evoluția fiscalitații in plan național si...
Editura: Editura Universitaria
Țara: Romania
Anul: 2012
ISBN: 978-606-14-0433-9
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:128.00 MDL
de Dumitru Patriche
Economie / Finante
  Pare oportună abordarea problematicii activităţii comerciale, într-un spaţiu aparte, respectiv mediul rural, deoarece magazinele...
Editura: Economica
Țara: Romania
Anul: 2006
ISBN: 978-973-709-239-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:151.00 MDL
de Marius Popescu, Constantin Nita
Economie / Finante
Editura: Economica
Țara: Romania
Anul: 1999
ISBN: 973-590-131-5
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:89.00 MDL
de Viorel Gh. Voda , Pavel Wagner
Economie / Finante
Editura: Economica
Țara: Romania
Anul: 2003
ISBN: 973-590-704-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:0.00 MDL
Statistica pentru managementul afacerilor
-28 %
de Alexandru Isaic-Maniu , Constantin Mitrut , Vergil Voineagu
Economie / Finante
Editura: Economica
Țara: Romania
Anul: 1999
ISBN: 973-590-169-2
Pagini: 528
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:199.00 MDL
Preț redus: 143.00 MDL
de Camelia Liliana Dobroteanu
Economie / Finante
Studiul pleacă de la premisa că nici o metodologie de cercetare folosită în mod unilateral...
Editura: Economica
Țara: Romania
Anul: 2005
ISBN: 973-709-037-3
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:108.00 MDL
de Ann Marie Sabath
Economie / Finante
Aceasta carte ar trebui sa fie utilizata ca un cod de comportament la birou... Sfaturile...
Editura: Vremea
Țara: Romania
Anul: 2000
ISBN: 973-9423-35-3
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Richard J. Barnet
Economie / Finante
From Richard J. Barnet, coauthor of the groundbreaking bestseller Global Reach, and John Cavanagh comes...
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:0.00 MDL
Preț redus: 550.00 MDL
de Ioan I. Andone, Iuliana C. Georgescu, Constantin Toma
Economie / Finante
Editura: Tehnopress
Țara: Romania
Anul: 2011
ISBN: 973-702-800-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:150.00 MDL
de Martin Lindstrom
Advertising / PR / Media, Afaceri / Business, Economie / Finante, Dezvoltare personala
Adevăruri și minciuni despre motivele pentru care cumpărăm....
Editura: Publica
Țara: Romania
Anul: 2011
ISBN: 978-973-1931-59-3
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:245.00 MDL
de TYLER COWEN
Advertising / PR / Media, Afaceri / Business, Economie / Finante, Dezvoltare personala
Calea către prosperitate într-o lume dezorganizată. ...
Editura: Publica
Țara: Romania
Anul: 2012
Pagini: 287
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:245.00 MDL
de ANDREJ VIZJAK, VASILE IUGA
Advertising / PR / Media, Afaceri / Business, Economie / Finante
Companii care au învins criza. Cartea de faţă demonstrează, cu numeroase exemple, din România şi...
Editura: Publica
Țara: Romania
Anul: 2012
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:395.00 MDL
de Philippe Korda
Afaceri / Business, Economie / Finante, Dezvoltare personala
Acest volum este consacrat in totalitate tehnicilor de vanzare, avand drept tinte prioritare pretul si...
Editura: Meteor Press
Țara: Romania
Anul: 2008
ISBN: 978-973-728-284-2
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Anne Deering, Robert Dilts, Julian Russell
Afaceri / Business, Economie / Finante, Profesii / Meserii, Marketing / Management
GHID PENTRU LIDERII CARE ISI DORESC MAI MULT„;Ori de cate ori ajungeti in sectiunea cu...
Editura: Amaltea
Țara: Romania
Anul: 2008
ISBN: 9789731620350
Pagini: 304
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:126.00 MDL
de Jon Hanson
Afaceri / Business, Economie / Finante
  Datoriile sunt precum colesterolul: prea mult din tipul nociv te poate ucide. Dar si prea...
Editura: Amaltea
Țara: Romania
Anul: 2006
ISBN: 9737780671
Pagini: 288
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:128.00 MDL
de William Cottringer
Economie / Finante
Este povestea aproape adevarata a doua pisicute siameze rautacioase si a doi soricei inteligenti care...
Editura: Amaltea
Țara: Romania
Anul: 2004
ISBN: 9739397883
Pagini: 176
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:81.00 MDL
de Rick Page
Afaceri / Business, Economie / Finante, Dezvoltare personala
Speranta nu e o strategie prezinta un proces testat, alcatuit din sase etape-cheie, pentru castigarea...
Editura: Amaltea
Țara: Romania
Anul: 2006
ISBN: 9737780698
Pagini: 240
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:86.00 MDL
de Ian Stewart
Afaceri / Business, Economie / Finante, Educație / Învățământ, Științe exacte, Dezvoltare personala
17 ecuații care au schimbat lumea descrie felul în care ecuațiile ne deschid noi perspective...
Editura: Paralela 45
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-973-47-1654-8
Pagini: 292
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:203.00 MDL
de Catalin Hantulie, Oana Dragan, Mihaela Andrescu
Economie / Finante
Principiile si procedeele specifice metodei contabilitatii - Principiile contabilitatii - Procedee specifice metodei contabilitatii - Schema recapitulativa - Test...
Editura: Akademos Art
Țara: Romania
Anul: 2010
ISBN: 978-973-1730-97-4
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:86.00 MDL
de Petre Datculescu
Economie / Finante
Editura: Brandbuilders
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-973-88156-6-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:480.00 MDL
de Claudia Soreata, Florica Magura
Economie / Finante, Pedagogie, Științe exacte
Caiet destinat copiilor de 5-7 ani din grupa mare pregătitoare. Cei mai dotați și doritori...
Editura: Aramis
Țara: Romania
Anul: 2006
ISBN: 973-8473-94-2
Pagini: 48
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:53.00 MDL
de Карлин Слоун, Линдси Поллак
Economie / Finante
В своей книге «Умнее, быстрее, лучше» известный консультант Карлин Слоун предлагает множество практических рекомендаций, тестов...
Editura: Юрайт
Țara: Rusia
Anul: 2009
ISBN: 978-5-9916-0047-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:151.00 MDL
de Oprea Calin, Mariana Man, Monica-Viorica Nedelcu
Economie / Finante
Editura: Didactica si Pedagogica
Țara: Romania
Anul: 2008
ISBN: 978-973-30-1989-3
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

Finante publice (editia a VI-a)
-8 %
de Iulian Vacarel, Florin Georgescu
Economie / Finante
In editia de fata, actualizata si completata, au fost infatisate reperele strategice ale politicii financiare...
Editura: Didactica si Pedagogica
Țara: Romania
Anul: 2006
ISBN: 978-973-30-1998-5
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:240.00 MDL
Preț redus: 220.00 MDL
de Ion Gh. Rosca
Economie / Finante
Lucrarea reda evolutia structurii si continutul procesului de invatamant in cei 100 de ani de...
Editura: ASE
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-606-505-649-7
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:395.00 MDL
de Maria Muresan, Corneliu Olaru, Mihail Opritescu
Economie / Finante
Prezenta lucrare isi propune ca obiectiv principal sa reliefeze modalitatile in care fosti profesori ai...
Editura: ASE
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-606-505-552-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:86.00 MDL
de Ion Gh. Rosca, Liviu Bogdan Vlad
Economie / Finante
In existenta sa de 100 de ani, Academia de Studii Economice din Bucuresti a fost...
Editura: ASE
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-606-505-672-5
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:337.00 MDL
de Bogdan Bacanu
Economie / Finante
Turismul si managementul strategic sint subiecte ale economiei aflate astazi in centrul atentiei. Lucrarea prezinta...
Editura: Polirom
Țara: Romania
Anul: 2009
ISBN: 978-973-46-1262-8
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

Economie / Finante
Editura: ConFisc
Țara: Romania
Anul: 2013
ISBN: 978-973-1895-78-9
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:140.00 MDL
de Diane Coyle
Economie / Finante
Lectiile invatate in anii '90 privesc importanta unor politici microeconomice si financiare sanatoase si, de...
Editura: Antet
Țara: Romania
Anul: 2005
ISBN: 978-973-82-0396-9
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:46.00 MDL
de David C. Korten
Economie / Finante
'Cea mai importanta carte care a aparut pana in acest moment in contextul crizei economice....
Editura: Antet
Țara: Romania
Anul: 2009
ISBN: 978-973-636-357-3
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:116.00 MDL
de Don Hutson, George Lucas
Economie / Finante
Unul dintre mesajele cheie ale acestei carti este ca poti sa duci la bun sfarsit...
Editura: Antet
Țara: Romania
Anul: 2010
ISBN: 978-973-636-421-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:64.00 MDL
de Gheorghe Aradavoaice
Economie / Finante
Editura: Antet
Țara: Romania
Anul: 2008
ISBN: 978-973-6363-35-1
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:84.00 MDL
de Irina-Ioana Rusu
Economie / Finante
Editura: Lumen
Țara: Romania
Anul: 2012
ISBN: 978-973-166-330-2
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:120.00 MDL
de Carmen Gabriela Greab
Economie / Finante
The nature of democracy has been debated for several millennia as philosophers and other thinkers...
Editura: Lumen
Țara: Romania
Anul: 2008
ISBN: 978-973-166-048-6
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:40.00 MDL
de Cezar Florin Ivanof
Economie / Finante
Urmare a cerintelor actuale ale conducerii si organizarii stiintifice a entitatilor economice, contabilitatea contemporana se...
Editura: Tehnopress
Țara: Romania
Anul: 2009
ISBN: 978-973-70-2706-1
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Camelia Dumitru
Economie / Finante
Cartea se adreseaza managerilor si specialistilor de marketing, deoarece continutul sau "construieste" pe un anume...
Editura: Tehnopress
Țara: Romania
Anul: 2003
ISBN: 978-973-702-8048-54-0
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:145.00 MDL
de Mircea Stefan Minea, Cosmin Flavius Costas
Economie / Finante
Editura: Rosetti Educational
Țara: Romania
Anul: 2006
ISBN: 973-7614-23-2
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

Recuperarea extrateritoriala a creantelor fiscale
-69 %
de Daniel Dascalu
Economie / Finante
Lucrarea are ca obiect al analizei recuperarea extrateritorială de către state a creanţelor fiscale împotriva...
Editura: C. H. Beck
Țara: Romania
Anul: 2011
ISBN: 978-973-115-926-3
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:159.00 MDL
Preț redus: 49.00 MDL
de Adam Smith
Economie / Finante
Avuţia naţiunilor este cea mai recentă carte din Co-lectia de economie, un proiect al editurii...
Editura: Publica
Țara: Romania
Anul: 2011
ISBN: 978-973-1931-78-4
Pagini: 410
Disponibilitate: În stoc 1
Preț:400.00 MDL
de Paul Krugman, Robin Wells
Economie / Finante
Editura: WH Freeman
Țara: Romania
Anul: 2012
ISBN: 9781429283434
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
Preț:1296.00 MDL
de Michael Lewis
Economie / Finante
Editura: Publica
Țara: Romania
Anul: 2012
ISBN: 973-1931-96-8
Uzată în stare: bună
Pagini: 340
Disponibilitate: Lipsă stoc 0
ALERTĂ STOC

de Ronald Heifetz, Alexander Grashow, Marty Linsky
Economie / Finante, Dezvoltare personala, Marketing / Management
Sunteti lider intr-o companie unde frustrarea si stresul sunt prezente? In care erorile sau oboseala,...
Editura: BMI
Țara: Romania
Anul: 2012
ISBN: 606-933220-0-9
Uzată în stare: foarte bună
Pagini: 306
Disponibilitate: În stoc 1
Preț:235.00 MDL