De la Wikipedia, enciclopedia liberă:
Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (n. 1 iunie 1865, Ciripcău, ţinutul Soroca, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus - d. 26 iunie 1936, Bucov, judeţul Prahova, Regatul României) a fost un om politic, jurist, savant şi scriitor român. În tinereţe, pentru participarea la mişcarea revoluţionară narodnicistă, este condamnat de autorităţile ţariste la închisoare şi surghiun în Siberia (1886-1892). Elemente biografice[modificare | modificare sursă] La urma urmei, Stere a fost un luptător politic devorat nu de ambiţii, ci de idealuri (distingerea aceasta e foarte importantă, deoarece e o trăsătură cauzală care diferenţiază oamenii în serii tipologice). Aşa s-a dezvăluit contemporanilor şi tot astfel s-a fixat în memoria (cîtă este) a posterităţii. Toate căderile sale catastrofale şi nefericirile care l-au marcat se datoresc acesteia, irepresibile pasiuni militante. Conformat, încă din copilăria lui urgisită, ca un justiţiar şi un revoltat, Stere a fost animat (din adolescenţă pînă la bătrîneţe) de ideea necesităţii reformării structurilor sociale şi politice. A urît nedreptatea şi alcătuirile strîmbe, a fundat o doctrină (un curent de idei), a elaborat proiecte reformatoare, s-a angajat să le înfăptuiască, şi-a căutat prieteni şi sprijinitori, s-a luptat cu adversarii. Într-un cuvînt, s-a aflat de pe la 14-17 ani şî pînă pe la 66, mereu pe baricadă, pururea neliniştit, fără odihnă şi răgaz. I-a fost viaţa, de el însuşi aşezată, veşnic în bătaia tuturor furtunilor. Hărţuit ca nimeni altul, s-a văzut lovit mişeleşte cu cele mai josnice sudalme, izgonit de acolo unde el pusese temelie, urmărit de ostilităţi tenace. Le-a suportat pe toate, deloc calm şi senin, pentru că nu a ţintit satisfacţia unei cariere, ci realizarea unor convingeri: reformarea structurilor sociale şi politice româneşti şi unitatea naţională. Şi i se părea că înaltul ideal presupune, obligatoriu, orice sacrificiu. A îmbrăcat, aproape de copil, armura luptătorului neînfricat şi nu a părăsit-o pînă în clipa din urmă. Era, incontestabil, multă utopie trează în proiectele sale reformatoare. Dar care proiect reformator nu ascunde în cutele sale utopia, hotărîndu-i eşecul, total sau parţial? Eroul nostru a crezut ardent în proiecţiile minţii sale, luptîndu-se să le întrupeze în real. A eşuat adesea, pentru că nu se putea altfel. S-a mistuit pe sine în toate aceste arzătoare bătălii care, nu de puţine ori, au sfîrşit în neizbîndă. A fost, fără îndoială, un vizionar. Şi vizionarii poartă totdeauna, în plasma fiinţei lor, germenele martiriului. Aceşti mesianici răzvrătiţi (care, incontestabil, sînt sarea pămîntului), nu prea se bucură de viaţă personală, mai totdeauna sacrificată pe altarul vocaţiei, relegată mereu în planul secund, şi nici acolo îngăduită. Ciudat e că Stere nu şi-a cunoscut formula temperamentală. Se credea nu un militant, ci un intelectual înclinat spre cugetare şi elaborarea de ample lucrări sociologico-doctrinare. A spus-o nu o dată , ca în această confesiune către Francisc Rainer: "Eu nu sunt om politic. Eu sunt un publicist, un om care gândesc asupra lucrurilor importante, de interes obştesc şi care simt chemarea să îndrumez lumea." Însă ultima parte a confesiuni îl dovedeşte tocmai pe militant. Pentru că numai acesta, şi nu cugetătorul de cabinet, simte chemarea să "îndrumeze lumea". Autodefinirile sale conţineau însă şi un adevăr. Stere nu era un politicianist avid de putere, nu voia demnităţile conducerii. De aceea, poate, a şi fost mereu înfrânt. El elabora doctrine, proiecte, programe, strategii. Chiar şi acestea, însă deşi elaboraţii teoretice, îl trădează din plin pe militant. Pentru că, nu-i aşa?, s-a zbătut, aproape cu fanatism, să le realizeze. A trăit şi s-a dezvoltat în atmosfera revoluţionară a cercurilor intelectuale ruseşti din a doua jumătate a secolului trecut. În aceste condiţii şi-a însuşit mentalitatea revoluţionarului care nu-i de loc dispus să-şi reglementeze conduita dupa prescripţiile codului elaborat de autorităţi şi opinia publică. În ochii revoluţionarului infracţiunea unor asemenea dispoziţii nu apare ca ceva ilicit. El nu înţelege să se supună decât comandamentelor conştinţei sale. Privită sub această lumină , se explică foarte lesne întreaga acţiune a lui Stere. Încredinţat că nu lucrează decât în interesul ţării sale, el a pierdut din vedere o seamă de alte considerente. Oligarhia şi plutocraţia română, care simţeau în el un adversar redutabil, n-au lăsat să le scape din mână momentul. Îşi dădeau seama că prin ideologie, educaţie, prestigiu, inteligenţă, cultură şi temperament, era omul cel mai indicat să organizeze temeinic forţele tinere ale democraţiei româneşti. De aceea au exploatat cu multă îndemânare greşelile comise de Stere, reuşind să mobilizeze împotriva lui toate resentimentele opiniei publice. Într-o clipă au fost uitate toate meritele pe care le avea Stere. Burghezimea română a înţeles să plătească cu ingratitudine serviciile pe care el le-a adus cauzei naţionale. Ţărănimea, pentru emanciparea căreia a luptat din răsputeri cu condeiul, cuvântul şi fapta, n-a ştiut să facă zid în jurul celui mai aprig şi destoinic susţinător al ei. Doar basarabenii au meritul de a fi încercat o rezistenţă. Cele 36.000 de voturi cu care ei au trimis pe Stere în Parlament sunt dovada unei conştiinţe cetăţeneşti care face cinste Basarabiei. Impresionantă manifestaţie, dar incapabilă să apere de prigoană pe doctrinarul ţărănismului integral. Culmea ironiei o constituie faptul că tocmai partidul naţional-ţărănesc, la ale cărui întemeiere, organizare şi expansiune Stere a avut un rol covârşitor, găseşte cu cale să-i dea lovitura de graţie. O sumedenie de oameni care n-au avut nimic cu ţărănimea şi cu democraţia s-au pomenit peste noapte beneficiari ai regimului ţărănist, în timp ce campionul cel mai vretnic al democraţiei ţărăneşti e pur şi simplu dat afara din partid. E unul dintre cele mai penibile spectacole pe care le-a oferit democraţia română. Această ispravă a politicienilor a avut însă urmări din cele mai fericite. Ea a dat literaturii pe romancierul Stere. Pentru acest dar aşa de preţios literatura română e recunoscătoare ingratitudinii ţărăniştilor. La întoarcere se stabileşte la Iaşi unde-şi face studiile la Facultatea de drept. În 1897 susţine teza de licenţă, în 1901 începe cariera de pedagog de la gradul de profesor suplinitor iar în 1913 a fost ales rector. În 1916 îşi dă demisia şi pleacă la Bucureşti. Timp de 40 ani a desfăşurat activitate publicistică remarcabilă fiind fondatorul şi conducătorul revistei "Viaţa românească", apărută la 1 martie 1906. A fost al doilea preşedinte al Sfatului Ţării (2 aprilie - 25 noiembrie 1918), jucând un rol important în Unirea Basarabiei cu România. În 2010 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.[1] După ce şi-a afirmat concepţiile sale şi crezul său politic în Evenimentul literar, revistă în care a debutat ca publicist în 1893, la 14 martie 1901, Constantin Stere a fost numit profesor suplinitor la catedra de drept administrativ şi constituţional a facultăţii de drept din Iaşi, iar în 1903 a devenit profesor titular. La 1897 susţine teza de licenţă, la 1901 începe cariera de pedagog de la profesor suplinitor ca la 1913 să fie ales rector. La 1916 îşi dă demisia şi pleacă la Bucureşti. Timp de 40 ani a desfăşurat activitate publicistică remarcabilă find fondatorul şi conducătorul revistei "Viaţa românească", apărută la 1 martie 1906. A făcut parte din partidul liberal, a înfiinţat partidul ţărănesc, a luptat pentru organizarea politică a ţărănimii, dar carieră politică nu a putut face. A militat pentru înfăptuirea cerinţelor esenţiale ale revoluţiei burghezo-democratice: reforma agrară şi votul universal. Destinul său de om politic a stat însă sub semnul tragismului. A fost al doilea preşedinte al Sfatului Ţării (2 aprilie - 25 noiembrie 1918), jucînd un rol important în Unirea Basarabiei cu România. La sfirşitul secolului al XIX-lea şi în primul deceniu al secolului al XX-lea, cînd ani de-a rîndul România a fost zguduită de puternice şi repetate răscoale ţărăneşti culminînd cu marea răscoală ţărănească din 1907, iar viaţa politică a ţării evolua sub amprenta problemelor rurale, într-o ţară în care proletariatul în curs de formare reprezenta doar 3% din populaţia generală a ţării, Constantin Stere considera că ţărănimea este factorul fundamental al progresului social şi spre aceasta trebuie să-şi îndrepte toată atenţia un revoluţionar, in general oamenii politici progresişti care îşi propun să servească poporul. Acest crez a stat la baza ideologiei poporaniste, lansată de Constantin Stere la sfirşitul secolului al XIX-lea, acestui ideal i-a rămas credincios pînă la sfîrşitul vieţii. Personalitate deosebit de complexă, cu activitate multilaterală — jurist, profesor, ideolog, gazetar, scriitor şi om politic — Constantin Stere s-a situat pe linia unei tradiţii vechi şi nezdruncinate, a intelectualului angajat. Constantin Stere nu a putut face carieră politică, dar le-a fost superior, prin consecvenţa democratică, tuturor acelor care îl anatemizau. Sfîrşitul vieţii şi-l petrece retras şi izolat de frămintarile politice la Bucov, judeţul Prahova. Sensul retragerii lui Constantin Stere în conacul de la Bucov este sensul unei totale renunţări la mediul politic al regimului burghezo-moşieresc de la care nu mai putea aştepta nimic. S-a stins din viaţă la 26 iunie 1936, la Bucov.
