„Stefan Agopian e un cronicar de demult, consemnand rafinate cruzimi, dar de un calm brit, cu o ironie departata si rece, distrata aproape. Portretele sunt deformari incarcate, pline de amanunte, mirosuri, lungiri sau rotunjiri, peste fire, transformand personajul intr-un hohot de ras. Stilul, si el de rafinament, ar merita un studiu, autorul asezandu-se alaturi de cei cativa priceputi in limba romaneasca. Acest incantator povestitor, imbibat de zicere cronicareasca, ironist taios si ochi aspru, stie sa deschida spre natura candide ferestre: o pala curata de vant limpezeste de toate miasmele grele, si lumea este iar minunata.“ - Paul Georgescu

„Totul sau aproape totul e posibil. Prezentul se preschimba in viitor, viitorul in trecut, obiectelor li se permite sa pluteasca atunci cand vor s-o faca, fiintele omenesti isi schimba forma, ingeri curiosi si demoni simpatici se culcusesc printre vite si oameni. Frapeaza felul distrat, egal si absent in care sunt tratate intamplarile crude (pogromuri, invazii, crime), ca si cum ar mai fi fost traite odata, demult, sau ca si cum ar fi fost vizionate de departe si foarte de sus. Si, exact cum se intampla pe panzele marilor pictori, ceva anume, ceva de neinteles innobileaza misterios atitudinile, gesturile, privirile personajelor.“ - Eugen Negrici

„Parodiind conventiile romanului istoric, Stefan Agopian construieste un labirint romanesc in care coexista o serie de povesti, de cele mai multe ori incompatibile intre ele. Istoria se prezinta ca un material in falduri, asemanator catifelei purtate ostentativ de Tache Vladescu, picaro metafizic, ratacitor printr-un univers oniric, dominat de imagini de cosmar. Consistenta spectrala a personajelor lui Agopian pune sub semnul intrebarii existenta insasi a istoriei.“ - Carmen Musat