„Charles Bukowski s-a născut în Germania, la Andernach, în 1920. Când avea doi ani, părinţii săi au emigrat în Statele Unite, stabilindu-se în Los Angeles, unde scriitorul a copilărit şi şi-a petrecut mare parte din viaţă. A studiat la Los Angeles City College, însă a abandonat cursurile după doi ani şi a dus o viaţă dezordonată, dedicându-se scrisului şi întreţinându-se din diverse slujbe mărunte.
A debutat la douăzeci şi patru de ani cu o povestire publicată în revistă Story, dar s-a orientat în scurt timp spre poezie şi roman, care i-au adus recunoaşterea internaţională. S-a stins din viaţă în 1994, în San Pedro, California.
Bukowski se număra printre cei mai citiţi scriitori americani contemporani, volumele de poezii sau de povestiri şi romanele sale fiind traduse în nenumărate limbi. La Editura Polirom au apărut romanele Femei (2003), De duzină (2003), Factotum (2004), Poșta (2004), Şuncă pe pâine (2011) şi antologia de poezie Dragostea e un câine venit din iad (2007).”
.s.