Această carte doreşte să dezvăluie legătura inextricabilă dintre fiinţă şi limbă sub semnul căreia filosoful german aşază gândirea fiinţei, relaţia indicând şi o alta mult mai vizibilă, respectiv cea dintre fiinţă şi timp. Rostirea fiinţei dă seama în primul rând de modalitatea esenţială în care Dasein-ul orientează lucrurile ajungând la sensul lor, respectiv prin intermediul rostului lor (pentru el), deci al ustensilităţii, dar şi de tentaţia (continuu refuzată şi iar reluată) de a reduce gândirea heideggeriană la o definiţie, şi anume: fiinţa este limbaj. (Autorul)
