În România ultimilor ani auzim tot mai frecvent aserțiunea „lobby-ul nu este
trafic de influență”, formulă care reflectă existența unei percepții mai degrabă
negative decât pozitive față de lobby și/sau grupuri de interese. Chiar dacă cele două
concepte reflectă o realitate indiscutabilă, specifică procesului politic și decizional
contemporan, ele continuă să fie puțin înțelese și par să rămână plasate într-o zonă
mai degrabă misterioasă și accesibilă doar celor „inițiați”.
Studiul de față, Lobby în România versus Lobby în UE, realizat de un grup mixt
de cercetători, specialiști în afaceri europene, politologie, etică, economie și științe
juridice și coordonat de doamna profesor universitar Simina Tănăsescu, răspunde
unei nevoi concrete, reale, regăsite la nivelul societății românești, de identificare a celor
mai bune soluții privind reglementarea activității de lobby, prin studierea sistematică
și încadrarea normativă a activităților specifice lobby-ului și grupurilor de interese
care acționează în România. Studiul oferă o analiză documentată și echilibrată asupra
acestei problematici, concentrându-se asupra unor aspecte specifice procesului de
lobby în general dar și asupra unor evoluții particulare României, respectiv: trăsăturile
caracteristice fenomenului de lobby în raport cu unele concepte conexe, precum cel
de advocay sau public relations; inventarierea variatelor forme sub care grupurile de
interese s-au manifestat până acum în spațiul public românesc; inventarierea diferitelor
tipuri de reglementări și norme juridice cu incidență asupra activităților de lobby în
România; impactul normelor etice asupra actorilor și activităților de lobby din România.
Teza pe care se sprijină prezentul studiu este aceea că în perioada prezentă,
procesul politicilor publice a devenit unul tot mai complex, rolul jucat de diferitele
grupuri de interese (interest groups) în influențarea deciziei politice fiind tot mai greu
de ignorant. În același timp, în diferitele state ale UE dar și la nivel internațional,
modul de reglementare al acestui complex fenomen a rămas unul mai mult sau mai
puțin riguros, existând diferențe semnificative de abordare. În același timp, nu este
sustenabilă menținerea lobby-ului în actualul „status quo, care face din lobby un fel
de no man’s land susceptibil a fi interpretat ori ca o activitate criminală ori a fi profesat
în conformitate cu standarde profesionale corecte, dar împărtășite de un număr mic
de actori” (Tănăsescu & all, pp. 116-117).
Chiar dacă termenul de lobby este un concept destul de des utilizat în limbajul
academic și politic/instituțional, el nu are încă un conținut clar și, mai ales, general
acceptat. Pentru că, spun autorii, parafrazând afirmația lui Sartori, ideile greșite
despre lobby fac ca lobby-ul să funcționeze greșit dar și, pentru că, cel mai adesea,
discuțiile despre lobby se poticnesc în anticamera conceptuală, studiul debutează
cu o necesară secțiune consacrată terminologiei specifice. Ce este lobby, ce este
advocacy, care sunt asemănările și/sau deosebirile între cele două procese, sunt
numai câteva din întrebările la care se caută și oferă răspuns. Studiul arată că „în
sens larg lobby-ul se referă la acțiunea de a influența decizia altora, indiferent
dacă decizia vizată este una personală, a unui grup de indivizi ori a unei societăți
comerciale sau de natură guvernamentală iar, în sens restrâns, avem de-a face cu
acțiunea unor persoane sau grupuri de persoane, fiecare având interese variate
și specifice, prin care se urmărește influențarea deciziilor luate la nivel politic”
(Tănăsescu & all, p. 33). Pe de altă parte, activitatea de advocacy ar avea ca obiectiv
principal sensibilizarea opiniei publice și doar indirect a factorilor de decizie, cu
privire la aspecte care pot afecta interese publice. Ca atare, deși activitățile de lobby și
advocacy au multe puncte comune ce vizează mai ales adoptarea sau modificarea unor
decizii, norme sau reglementări, diferența fundamentală dintre cele două ar consta
în obiectivul urmărit: „lobby urmărește satisfacerea unui interes privat (indiferent de
dimensiunea ori impactul beneficiarilor), pe când advocacy urmărește satisfacerea
unui interes public (indiferent cât de mic ar fi grupul beneficiarilor)” (Tănăsescu
& all, p. 30). Autorii scot însă în evidență relativitatea demarcațiilor conceptuale,
arătând că deși „această distincție dintre lobby și advocacy pare a fi cea mai utilizată
în România, de cele mai multe ori, în viața de zi cu zi, nu există o linie de demarcație
clară între interesele private și cele publice pentru care militează diverse grupuri de
interese” (Tănăsescu & all, p. 31). De interes și observația făcută de autori conform
căreia lobby-ul „poate interveni fie înainte de luarea unei decizii, fie chiar în timpul
procesului decizional, fie ulterior luării deciziei, în etapa implementării” (Tănăsescu
& all, p. 31), precizare utilă pentru identificarea corectă a modului în care activitatea
de reglementare/autore
.s.