Volumul prezintă o serie de teorii şi modele ale Asistenţei Sociale, insistând asupra elementelor de ordin metodologic. “Calitatea vieţii”, ameliorarea acesteia, este privită ca obiectiv central al practicii Asistenţei Sociale, atât la nivelul intervenţiei individualizate cât şi a programelor sociale. Interpretând astfel obiectul practicii Asistenţei Sociale, autorul subliniază şi modalitatea de măsurare a succesului programelor de intervenţie, şi anume variaţia indicatorilor obiectivi şi subiectivi ai calităţii vieţii. Astfel se poate aprecia atât schimbările “obiectiv-cantitative” cât şi cele “subiectiv-calitative” generate de intervenţia socială. Privită ca o intervenţie asupra unui sistem social (individ-familie-comunitate) aflat în disfuncţie, modelul de Asistenţă Socială propus de autor privilegiază teoria schimbării, în care clientul individual sau colectiv este el însuşi agent al schimbării, asistentul social având rolul de evidenţiere a disfuncţionalităţilor şi facilitarea accesului clientului la diversele resurse din mediul social. Ca tehnici de intervenţie ne sunt prezentate modelele “casework” – al “lucrului de caz” cum traduce autorul acest termen, consilierea nondirectivă şi ca macropractică Asistenţa Socială prin programe.
