Un manual despre cum se dă o lovitură de stat
În 1968, se tipărea la Harvard University Press, Cambridge, cartea Coup dʼÉtat. A Practical Handbook. Într-o traducere mai liberă, am putea-o intitula: Lovitura de stat – ghid practic. Francezii au tradus-o în 1969 și, mai apoi, în 1996, sub titlul: Lovitura de stat. Teorie și practică și, respectiv, Lovitura de stat, mod de folosire. Autorul e un american specialist în strategie, pe numele lui Edward N. Luttwak. Despre loviturile de stat existau, la ora tipăririi americanului, două lucrări celebre: Considerații politice asupra loviturii de stat, publicată de Gabriel Naudé la finele secolului al XVII-lea, și Tehnica loviturii de stat, semnată de Curzio Malaparte în 1931. Dincolo de noile considerații, rod al acumulărilor dintre 1931 și 1938, cartea lui Edward N. Luttwak vine cu o idee năstrușnică: un manual despre cum se dă o lovitură de stat. Autorul își asumă ipostaza de Doctor Honoris Causa în cum se răstoarnă un guvern prin forță. Iată-l la tablă, explicînd militarilor din sală (generali, colonei, locotenenți chiar, depinde de nivelul de dezvoltare al țării) cum se prepară o lovitură de stat! Elevii sînt militari. Autorul crede că trebuie ținut cont de nivelul lor de inteligență. Drept urmare, manualul apelează și la scheme, desenate cît mai simplu, pentru ca penițele celor din bănci să nu se poticnească și să se strîmbe. Cronologia executării practice a loviturii de stat e transcrisă sub forma unui tabel
În Prefața la ediția din 1969, autorul ne dezvăluie că manualul său a fost găsit în biroul unui general care punea la cale o lovitură de stat. Deși o neagă, reclama miroase de la o poștă:„De cînd această carte a fost publicată pentru prima dată, mi s-a spus de mai multe ori că a servit pentru pregăti cutare sau cutare lovitură de stat. În realitate, nu dispunem de probe solide decît într-un singur caz – și totuși e o proastă publicitate: dacă lovitura de stat în chestiune a fost la început o reușită, ea a eșuat finalmente într-o baie de sînge. Protagonistul, un ministru al Apărării, care avea de altfel mari ambiții, a fost arestat și executat pe loc. La percheziționarea domiciliului, i s-a descoperit în birou un exemplar adnotat al ediției franceze a «Loviturii de stat»”.
Pentru a fi mai convingător, autorul folosește persoana întîi. Ca în acest exemplu, vizînd contracararea unei tentative a militarilor implicați în conspirație de a da propria lor lovitură de stat după victoria primei:
„În cursul fazei preparatorii a loviturii de stat, partizanii pe care noi i-am recrutat din forțele armate sînt conștiente de faptul că succesul întreprinderii noastre – și al propriei lor securități – va depinde de perfecta coordonare a echipelor. Dar imediat după reușita loviturii de stat, unica manifestare vizibilă a eforturilor și a succesului nostru va fi forța pe care acești partizani o constituie. În atari împrejurări, ei ar putea să fie tentați de a da, la rîndul lor, o proprie lovitură de stat. Ei ar avea în acest sens posibilitatea de a lua contact cu alți șefi militari recrutați de noi, cu scopul de a se înțelege pentru a ne lua puterea”.
Nu altfel procedează un autor de rețete culinare. Acesta evită pe cît posibil persoana a doua plural: luați un ou și scoateți-i gălbenușul! El zice: luăm un ou, îi scoatem gălbenușul și apoi îl frecăm pînă devine trandafiriu! Formula aparține unei subtile pedagogii. Una e să stai deoparte și să spui cuiva ce să facă, și alta e să trebăluiești împreună cu el. Condiția cărții, amintind-o izbitor pe cea a unei cărți de bucate, e lămurită de însuși Edward N. Luttwak, într-un soi de avertisment:
„Acesta este un ghid practic. Un asemenea manual n-are drept obiect analiza teoretică a loviturii de stat. El își propune mai degrabă să expună diversele tehnici care pot fi folosite pentru a prelua puterea într-un stat. Manualul poate fi comparat cu o carte de bucate în sensul că el permite oricărui profan, cu condiția ca el să dispună de un anume entuziasm – și de ingredientele convenabile – de a-și prepara propria-i lovitură. El n-are nevoie pentru aceasta decît de a cunoaște regulile jocului”.
Ironic, autorul ține să-i prevină pe amatori că a pune în practică rețetele sale implică riscuri diferite de cele asumate de o gospodină abonată la o revistă culinară, gata să aplice în practica bucătăriei, rețeta tipărită:
„În același timp, două avertismente prealabile se impun. În primul rînd, pentru a reuși o lovitură de stat, trebuie ca anumite condiții să fie reunite înainte de declanșarea operației, așa cum preparea unei ciorbe de pește cere să ai la dispoziție genul de pește necesar. În al doilea rînd, trebuie să prevenim cititorul că, în caz de eșec, sancțiunea va fi mult mai severă decît cea care consistă în a înlocui ciorba de pește ratată cu o cutie de conservă. În schimb, avantajele pe care le procură succesul sînt infinit superioare”.
Să reamintim spusele autorului în Avertisment. E totuși o mică deosebire între cartea lui Edward N. Luttwak și o carte de bucate. În caz de eșec, cel ce-l ascultă pe autorul de rețete riscă să se mînjească pe mîini cu gălbenuș. Pentru cel care urmărește sîrguincios schemele desenate pe tablă de Edward N. Luttwak există riscul de a se mînji de sînge. De propriul sînge. (Ion Cristoiu / 01/03/2025 )
