x

 
Muzica
    
    
Ghioroiu, Marin Voican
Muzica, Partituri
: Muzicala
: Romania
: 2007
Disponibilitate: 0


Oriunde m-as afla, indiferent cat de minunate ar fi tinuturile pe care le vizitez, atunci cand aud murmurul cadentat al unui izvor, tremuratul alintator al codrilor, freamatul vantului pribeag care-mi sopteste cu duiosia bunei mele mame, ma apuca un dor nespus de satul meu, de casa copilariei, de satenii mei de care m-am despartit cu peste saizeci de ani in urma, si in acele clipe nostalgice, cand inima ma indeamna sa iau primul tren spre Craiova, sa ajung cat mai repede acasa in comuna Ghioroiu, satul Herasti, nu mai stau pe ganduri, ii dau ascultare.     Cred ca acelasi dor a simtit si poetul Marin Voican-Ghioroiu cand a creat o poezie plina de armonie si multa sensibilitate, zugravind in culori vii frumusetea comunei noastre, obiceiurile si traditiile inaintasilor, reusind sa readuca farmecul de alta data al horelor vesele si mireasma inconfundabilei carciumioare in care cantau cei mai vestiti rapsozi melodii de dor si inima albastra.     In aceasta atmosfera sarbatoreasca, olteanul a stiut din totdeauna sa gaseasca prilejul de-a spune o snoava, un banc, o gluma sau o poanta cu mult piper in cuvinte potrivite spre deliciul ceior care-l asculta, caci voia buna a fost cea mai tonica bautura alaturi, bine inteles, de o tuica de pruna si un vin rubiniu de pe dealurile insorite ale Ghioroiului. Roadele pamantului ne bucura si ne fac existenta mai buna, pe cand roadele creatiei literar-artistice ne imbogatesc sufletele, ne fac mai tineri, ne aduc candoarea si frumusetea unei muzici serafice, ne sensibilizeaza gusturile si ne simtim partasi la truda acestor cautatori de comori neasemuite, care au fost pastrate cu sfintenie de ginta unui neam ce s-a nascut poet. Citind aceasta carte, pe care am s-o pastrez in permanenta in calatoriile mele, fiindca slova care-i da farmec si savoare, ma face sa ma simt „din nou acasa"- lacasul sfant unde am vazut lumina zilei pentru prima data, locul de basm al unei copilarii fericite, leaganul de vis unde am petrecut cei mai frumosi ani ai vietii mele si am invatat dulcea limba romaneasca din glasul iubitei mame, am ascultat cantecele si doinele unduitoare ca apa Oltetului, am petrecut nopti de paradis alaturi de cei dragi (in special toamna cand se facea claca pentru depanusatul porumbului) si am gustat cu nesat din paharul fermecat in care glumele si bancurile cu olteni isteti aveau o savoare nemaipomenita.

*
*
 
.s.

:

Balasa-Marin Marian
Muzica
: Muzicala
: Romania
: 2011
ISBN: 9789734206483
: 350
Disponibilitate: 1
:175.00
Sebastian Barbu-Bucur
Muzica
: Muzicala
: Romania
: 2008
ISBN: 9789734204984
: 582
Disponibilitate: 1
:375.00
Mihai Cosma
Muzica
: Muzicala
: Romania
: 2008
ISBN: 9789734204960
: ca nouă
: 264
Disponibilitate: 2
:150.00
Vasile Tomescu
Muzica
: Muzicala
: Romania
: 2006
ISBN: 9734204432
: 214
Disponibilitate: 1
:230.00
Mozart Mari compozitori nr.3 + CD
-9 %
, , Biografii / Personalia, Muzica, Multimedia
CD: Simfonia a XL-a in sol minor, opus 550    1. Allegro molto (9'00'')    2. Andante (17'03'')  ...
: Litera
: Moldova
: 2011
ISBN: 978-606-600-030-7
: 48
Disponibilitate: 1
:65.00
: 59.00
Lidia Bujor
, Muzica, Cărţi cu autograful autorului
: Concernul "Presa"
: Moldova
: 1988
: 163
Disponibilitate: 1
:90.00
Песте лягэн Peste leagan cantece de pacea somnului
-17 %
Ион Георгицэ / Ion Gheorghiță, selecție
Muzica
: Литература Артистикэ / Literatura Artistica
: RSSM / Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
: 1988
ISBN: 5368001088
: bună
: 170
Disponibilitate: 5
:90.00
: 75.00
П. Стоянов / P. Stoianov , alcatuitor
, Muzica, Etnografie / Folclor, Arta Moldovei
: Литература Артистикэ / Literatura Artistica
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1980
: 248
Disponibilitate: 1
:155.00
Г. Карлинская-Скудина
, Muzica
: Музгиз
: URSS / СССР
: 1960
: bună
: 64
Disponibilitate: 1
:65.00
Cu-i e frica de Istoria muzicii ?!  3 volume
-13 %
Carmen Chelaru
, Muzica
Editia a doua Genericul lucrării de faţă constituie o parafrază la cântecelul "Who's Afraid of the...
: Muzicala
: Romania
: 2020
ISBN: 9790694910983, 9789734211142, 9789734211159, 9789734211166
: 1116
Disponibilitate: 1
:800.00
: 700.00
Laurentiu Gondiu
Muzica
: Cartier
: Romania
ISBN: 9975949282
: 38
Disponibilitate: 1
:90.00
G. Ceaicovschi-Meresanu
Muzica, Arta Moldovei
: Hyperion
: RSSM / Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
: 1990
: bună
: 208
Disponibilitate: 1
:100.00
В. Симоненко, составитель
Muzica
: Музычна Украина
: Ucraina
: 1984
: bună
: 320
Disponibilitate: 1
:145.00
И. Бурдин / I. Burdin, alcătuitor
Muzica, Arta Moldovei
Coperta si cateva pagini deteriorate...
: Картя молдовеняскэ / Cartea Moldoveneasca
: RSSM / Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
: 1974
: suficient de uzată
: 144
Disponibilitate: 1
:70.00
Jon Buck
Muzica
: Bounty Books
: China
: 2013
ISBN: 9780753724217
: bună
: 160
Disponibilitate: 1
:100.00
batalia pentru muzica crestina
-23 %
Tim Fishner
Muzica
Prezinta multiple sublinieri cu creionul....
: MultiMedia
: Romania
: bună
: 194
Disponibilitate: 1
:130.00
: 100.00
Constantin Rusnac, alcatuitor
Muzica
: Литература Артистикз / Literatura artistica
: RSSM / Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
: 1988
: bună
: 508
Disponibilitate: 1
:350.00
Grigore Vieru, Stefan Andronic
Muzica
: Pontos
: Moldova
: 2110
ISBN: 9790348001036
: foarte bună
: 752
Disponibilitate: 1
:500.00
С.Д. Кутанин / S.D. Kutanin, alcatuitor
Muzica, Partituri
: Литература Артистикз / Literatura artistica
: RSSM / Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
: 1982
: bună
: 172
Disponibilitate: 1
:200.00
Nicolae Sulac rapsod al plaiului moldav
-20 %
Dumitru Blajinu, Tudor Colac
Muzica
: Grafema Libris
: Moldova
: 2015
ISBN: 9789975521994
: foarte bună
: 260
Disponibilitate: 1
:250.00
: 200.00
Invierea Cantece sacre
-21 %
Grigore Vieru
Muzica
: Litera / Societatea Vasile Alecsandri a prietenilor cartii din Moldova
: RSSM / Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
: 1990
ISBN: 5368030819
: bună
: 96
Disponibilitate: 2
:95.00
: 75.00
Ferenc Liszt
Muzica
: Musica, Budapest
: Ungaria
: 1961
: bună
: 26
Disponibilitate: 1
:130.00
du-ma du-ma dorule din cantecele romanilor (ct501)
-41 %
Jean Lupu, culegere realizata de
Muzica
„O amplă culegere de cântece tradiționale românești, realizată de profesorul și muzicologul Jean Lupu. Volumul...
: David / Litera
: Romania
: 1997
ISBN: 9739355161, 9975741061
: foarte bună
: 345
Disponibilitate: 18
:135.00
: 80.00
основы техники дирижирования (muz1)
-12 %
Н. Малько
Muzica
: Музыка
: URSS
: 1965
: bună
: 216
Disponibilitate: 1
:170.00
: 150.00
курс гармонии уроки 13-18
-30 %
И. Дубовский
Muzica
: URSS
: 1940
: satisfăcătoare
: 88
Disponibilitate: 1
:135.00
: 95.00