x

 
    
    
Bunuel Lorca Dali Enigma fara sfarsit
-22 %
Agustín Sanchez Vidal
Cinematografie / Film / Teatru / Arte vizuale, Eseu / Publicistica,
: Curtea Veche
: Romania
: 2005
ISBN: 973-669-153-5
: 384
Disponibilitate: 1
:156.00
: 122.00

Enigma fără sfârşit este titlul unui tablou pictat de Salvador Dalí în 1938, în care Federico García Lorca este reprezentat fizic şi metafizic, la doi ani după moarte. Folosirea lui ca titlu al acestei cărţi se datorează atât conotaţiilor sale detectiviste, cât şi convingerii că e vorba de un puţ fără fund, de ale cărei ghizduri abia am început să ne apropiem.   Cu greu vom găsi în cultura spaniolă ori în cultura altor ţări un asemenea episod. Cele trei personalităţi universale ale Spaniei secolului XX au fost prieteni apropiaţi, care şi-au împletit operele cu afecţiune, dar şi cu rivalitate şi chiar cu ostilitate. E drept că Cervantes, Lope de Vega, Quevedo şi Góngora s-au influenţat între ei, dar n-au convieţuit ani de zile într-un mediu ca Reşedinţa Studenţilor şi nici n-au ajuns să-şi condiţioneze vieţile şi operele aşa cum au făcut Buñuel, Lorca şi Dalí.    Această relaţie nu e epuizată de protagonişti, repercusiunile ei fiind globale. Deci ea nu se limitează la anecdote savuroase (de care abundă, pe de altă parte), ci devine simptomatică, fiindcă în cadrul ei au avut loc episoade remarcabile, cum ar fi alternativele la esteticele puriste ale Generaţiei ’27 sau introducerea suprarealismului în Spania şi în cinematografie.   Toate aceste aspecte au fost analizate de Agustín Sánchez Vidal într-o carte care reflectă atât o activitate riguroasă, desfăşurată de-a lungul anilor, consultând numeroase documente inedite şi folosind materiale şi mărturii (răspândite pe teritoriul spaniol, Statele Unite, Mexic şi Franţa), cât şi o nouă şi sugestivă propunere de lectură pentru câteva dintre cele mai celebre filme, poezii şi tablouri ale lui Buñuel, Lorca şi Dalí.  
*
*
 
.s.

:

Dimitrie Cantemir
Istorie, Politic, , ,
"Principele Dimitrie Cantemir (1673-1723), cunoscut Europei întregi pentru erudiţia sa, odată ales membru al Academiei...
: Institutul Cultural Roman
: Romania
: 2006
ISBN: 978-973-577-510-0
: 456
Disponibilitate: 0

И.С. Аксаков
В настоящем издании публикуются письма Ивана Сергеевича Аксакова к родным за 1844—1849 гг. Впервые они...
: Наука
: URSS
: 1988
ISBN: 5020127124
: bună
: 704
Disponibilitate: 1
:0.00
Petru Solomon
, ,
Această carte este deopotrivă una monografică şi una de memorii. Amintindu-şi câteva momente-cheie din anii...
: Art
: Romania
: 2008
ISBN: 9789731242132
: 240
Disponibilitate: 1
:68.00
Italo Calvino
,
Traducere din limba italiana si postfata de Anca Giurescu.Romanul este, de fapt, o dubla poveste...
: Univers
: Romania
: 1999
ISBN: 9733406309
: bună
: 256
Disponibilitate: 1
:200.00
Edward de Bono
Practic, Spiritualitate, Dezvoltare personala,
Totul este perfectibil, in special mintea omeneasca. Frumusetea interioara se dezvaluie inca de la prima...
: Curtea Veche
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-669-603-9
: 207
Disponibilitate: 0

Gilles Lipovetsky, Jean Serroy
Cinematografie / Film / Teatru / Arte vizuale,
Departe de a insemna moartea celei de-a saptea arte, epoca ecranului omniprezent inregistreaza cea mai...
: Polirom
: Romania
: 2008
ISBN: 978-973-46-1141-6
: ca nouă
: 324
Disponibilitate: 1
:300.00
В. Радец
Sport,
: Физкультура и спорт
: URSS
: 1973
: bună
: 296 + fotografii
Disponibilitate: 0

Michael E. Gordon
Afaceri / Business, Economie / Finante, Profesii / Meserii,
   Cărțile Școlii de Business „Donald Trump” sunt abecedare practice și simple despre elementele de...
: Curtea Veche
: Romania
: 2012
ISBN: 978-606-588-330-7
: bună
: 320
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:135.00
Silvia Kerim
, ,
,,Vedere din Parfumerie" va ramane o carte de capatai in istoria literaturii romane a secolului...
: Minerva
: Romania
: 2002
ISBN: 9738473373
: 176
Disponibilitate: 0

Ovidiu Badina
, Basarabia
CADRUL ISTORIC VATRA SATULUI CORNOVA de HENRI H. STAHL   a) CÂTEVA LĂMURIRI INIŢIALE   SATUL Cornova din Judeţul Orhei, Basarabia,...
: Economica
: Romania
: 1997
ISBN: 9739198716
: bună
: 440
Disponibilitate: 1
:300.00
Кукрыниксы, А.Раскин
, Albume, ,
Шаржи и эпиграммы на деятелей культуры и искусства. Через несколько лет книга была изъята из...
: Искусство
: URSS / СССР
: 1968
: bună
: 102
Disponibilitate: 0

Г. Шкаренкова, ответственный редактор
, Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri, ,
: Политиздат
: URSS / СССР
: 1959
: 630
Disponibilitate: 1
:145.00
Еужен Лунгу , Михай Чимпой / Eugen Lungu, Mihai Cimpoi
: Литература Артистикэ / Literatura Artistica
: RSSM / Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
: 1990
: bună
: 340
Disponibilitate: 1
:0.00
Filip-Lucian Iorga
Istorie, , Biografii / Personalia,
„Indemn pe cititor sa se cufunde in lectura cartii, care nu e numai interesanta si...
: Humanitas
: Romania
: 2013
ISBN: 978-973-50-3844-1
: 320
Disponibilitate: 1
:177.00
, , Spiritualitate, , ,
Анонимные атеистические трактаты: Бич веры. Мысли Спинозы. О трех обманщиках   В настоящем издании впервые публикуется на...
: Мысль
: URSS / СССР
: 1969
: 335
Disponibilitate: 0

Anatol Ciobanu
, , Cărţi cu autograful autorului,
: Academia de Stiinte a Moldovei Institutul de Filologie
: Moldova
: 2009
ISBN: 978-9975-78-753-6
: satisfăcătoare
: 340
Disponibilitate: 1
:200.00
Катастрофа  Спектакль
-16 %
В. Дрозд
, ,
Известный украинский писатель Владимир Дрозд — автор многих прозаических книг на современную тему. В романах...
: Советский писатель
: URSS / СССР
: 1989
ISBN: 5265009183
: 352
Disponibilitate: 2
:80.00
: 67.00
Sase palarii ganditoare  Metoda de gandire rapida Audiobooks 3 CD-uri
-20 %
Edward de Bono
Practic, , , Dezvoltare personala,
Regie: Vlad Feneşan   Înregistrare şi montaj sunet: Laura Lăzărescu         Businessul se face auzit! Bestsellerul internaţional de Edward de...
: Curtea Veche
: Romania
: 2008
ISBN: 978973669
Disponibilitate: 1
:225.00
: 180.00
Василе Стати / Vasile Stati
Istorie, , , Autori basarabeni,
: Издательство Приднестровского Университета
: Moldova
: 2013
: 72
Disponibilitate: 0

Lucian Boia
, Istorie, ,
„Împărţim istoria în bucăţi, pe tranşe cronologice, domenii, probleme, structuri, în timp ce Istoria adevărată...
: Humanitas
: Romania
: 2016
ISBN: 978-973-50-5479-3
: bună
: 112
Disponibilitate: 1
:120.00
, , Eseu / Publicistica,
"Литературная история Соединенных Штатов" - единственное в своем роде исследование возникновения и развития американской литературы....
: Прогресс
: URSS / СССР
: 1977
: 1136
Disponibilitate: 0

Medicina / Sanatate, Geo, , Natura, ,
: И.П. Мария-Магдалена
: Moldova
: 1996
ISBN: 5885540217
: 141
Disponibilitate: 1
:70.00
Agatha Christie
, ,
Când luxosul tren albastru soseşte la Nisa, însoţitorul de tren încearcă să o trezească pe...
: RAO
: Romania
: 2010
ISBN: 9789731035604
: 256
Disponibilitate: 0

Marc Aureliu
, Dezvoltare personala,
: Vestala
: Romania
: 2015
ISBN: 973-9418-96-1
: 190
Disponibilitate: 1
:115.00
Ion Istrate, coordonator
, Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri,
: Editura Academiei Române ( EAR )
: Romania
: 2011
ISBN: 9789732720929
: 498
Disponibilitate: 1
:255.00
Balcica Maciuca
,
: Semne
: Moldova
: 2013
ISBN: 978-606-15-0473-2
: 220
Disponibilitate: 1
:215.00
, Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri,
: Editura Academiei Române ( EAR )
: Romania
: 2005
ISBN: 9732712678
: 866
Disponibilitate: 0

Lucian Boia
Istorie,
Cu o mie de ani în urmă, civilizaţia occidentală se desprindea anevoie din starea de...
: Humanitas
: Romania
: 2013
ISBN: 9789735040734
: bună
: 240
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:150.00
Dana Percec, Andreea Serban, Andrea Vertes-Olteanu
Istorie, , Dicționare / Enciclopedii / Ghiduri,
Cuprins: Anglia victoriana. O introducere Categorii sociale si profesionale Cultura tiparului Economia Familia si societatea Geopolitica Stiinta si inventii Viata artistica Viata cotidiana Viata mondena Dosar Rezumatele...
: Editura Universitatii de Vest
: Romania
: 2012
ISBN: 9789731253695
: 304
Disponibilitate: 1
:226.00
Guillaume Apollinaire
Poezie,
A murit de gripă spaniolă, după ce supravieţuise unei complicate operaţii la cap ca urmare...
: Editura Universitatii de Vest
: Romania
: 2019
ISBN: 9789731256818
: 86
Disponibilitate: 1
:95.00
Ion Frunza ( Victor Papacostea)
Istorie, , Basarabia
: Istros Muzeul Brailei
: Romania
: 2018
ISBN: 9786066542913
: 156
Disponibilitate: 0

Andre Maurois
,
Philippe Marcenat, fiul unor burghezi conventionali si rigizi, se indragosteste cu pasiune de frumoasa Odile...
: Lider
: Romania
ISBN: 9738117445
: bună
: 290
Disponibilitate: La comandă în 20 zile
:107.00
Илья Богдеско / Ilie Bogdesco
, , , Arta Moldovei,
: Картя молдовеняскэ / Cartea Moldoveneasca
: RSSM / Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca
: 1963
: 82
Disponibilitate: 0

Gheorghe Palade
Istorie,
: Cartididact
: Moldova
: 2010
ISBN: 978-9975-9847-7-5
: foarte bună
: 306
Disponibilitate: 1
:190.00
Alexandru Moraru, Alexandru Ganenco
Istorie, Politic, ,
: Moldova
: 2021
ISBN: 9789975341028
: 260
Disponibilitate: 0

Э. Гертвиг, Ф. Иогани, Г. Лисовский
Cinematografie / Film / Teatru / Arte vizuale, Foto / Video, Albume,
: Widawnictwa Artystyczne i Filmowe
: Polonia
: 1960
: bună
: 120
Disponibilitate: 1
:143.00
Андрей Платонов
: Художественная литература
: URSS / СССР
: 1989
: bună
: 288
Disponibilitate: 1
:0.00
Jean Renoir
Cinematografie / Film / Teatru / Arte vizuale,
: Univers
: Romania
: 1978
: bună
: 240
Disponibilitate: 1
:75.00
Алоис Ирасек
Etnografie / Folclor,
: Правда
: URSS / СССР
: 1987
: 368
Disponibilitate: 1
:0.00
Bertrand De Jouvenel
, Politic, , Eseu / Publicistica,
: Politica
: Romania
: 1983
: bună
: 528
Disponibilitate: 1
:116.00
Gh. N. Dragomirescu
: Stiintifica si Enciclopedica
: Romania
: 1975
: bună
: 240
Disponibilitate: 1
:0.00
Ion Pascadi
, , Eseu / Publicistica, , Estetica
: Academiei Republicii Socialiste Romania
: Romania
: 1972
: bună
: 256
Disponibilitate: 1
:63.00
Al. Rosetti
: Pentru Literatura
: Romania
: 1968
: bună
: 144
Disponibilitate: 1
:90.00
Francesco Guicciardini
: Univers
: Romania
: 1978
: bună
: 360
Disponibilitate: 1
:140.00
Nicolae Margineanu
: Dacia Cluj
: Romania
: 1970
: bună
: 356
Disponibilitate: 1
:150.00
Aurel Leon
, ,
: Junimea
: Romania
: 1970-1972
: bună
: 196 + 256
Disponibilitate: 1
:100.00
, Monumente literare / Литературные памятники
Дхаммапада — одно из произведений, которые, как говорит традиция, составлены из изречений Будды Сакьямуни, произносившихся...
: Издательство Восточной Литературы
: URSS
: 1960
: bună
: 160
Disponibilitate: 1
:200.00
Ioana Mustata
Biografii / Personalia,
: Roza Vanturilor
: Romania
: 1990
ISBN: 9739003000
: bună
: 156
Disponibilitate: La comandă în 15 zile
:120.00
Ambrosius Theodosius Macrobius
, , , , , Monumente literare / Литературные памятники
: Academiei Republicii Populare Romîne
: Romania
: 1961
: bună
: 380
Disponibilitate: 1
:300.00